Şi-a fost 2012…

În ultimele zile ale lui 2012 chiar m-am gândit serios la anul care se termina, intenţionam să scriu, dar n-am avut starea necesară, aşa că, spre deosebire de anii trecuţi când începeam anul “blogistic” cu dezideratele pentru nou an, încep 2013 cu retrospectiva anului anterior Smile

Dacă în 2010 mă plângeam că n-am fost chiar eu, iar pe 2011 nu reuşeam să-l văd ca pe un an distinct, ei bine, mă uit în urmă şi găsesc că 2012 a fost un an clar…mai exact, pentru mine, un an al clarificărilor şi un an foarte încărcat.

Mi se pare interesant cum, în abordarea fiecărei zile, am avut impresia că nu se întâmplă mai nimic, iar, la final de an, îmi dau seama că s-au întâmplat, de fapt, foarte multe, atât de multe că nici nu ştiu cum să le sintezez în nişte rânduri…

Să încep cu ce e mai greu de exprimat…anul acesta am pierdut-o pe bunica mea, mamaia care m-a crescut şi cu care am avut o relaţie specială. Nu voi detalia ce-am simţit şi prin ce-am trecut, ci voi căuta să gândesc în continuare că, de-acum, am acolo sus un înger care are grijă de mine. S-a întâmplat în octombrie şi, o vreme, toate mi se păreau fără sens, aşa încât am căutat să ies foarte mult în această perioadă şi să petrec timp cu prietenii.

Fiind mai degrabă orientată spre exterior şi evitând să stau prea mult timp eu cu mine, în ultimele două luni am scris mai rar pe blog şi orice scriam mi se părea sec şi artificial, pentru că, aşa cum am spus şi în alte postări, de cele mai multe ori, ceea ce scriu nu vine doar din ce-mi trece prin cap, ci şi din ceea ce simt, indiferent că e vorba de o carte, un film sau altceva, iar în această perioadă, am avut impresia că nu simt nimic din ce scriu.

Am vrut să scriu acum despre asta şi pentru că, îmi doresc ca, uşor, uşor, să revin la blog şi să-mi împărtăşesc impresiile mai des şi din suflet.

Din nou, trebuie să spun că am mare noroc de oameni în jurul meu. Prieteni mai vechi şi prieteni noi, unii chiar fără să ştie, m-au ajutat foarte mult şi nici nu vreau să mă gândesc cum mi-ar fi fost fără ei…

În 2012 mi-am împlinit visul de a juca într-o piesă de teatru şi n-am jucat doar în una singură, ci în două, iar acum se pregăteşte a treia Smile Mai multe despre cum m-am apucat de cursurile de teatru şi despre ce înseamnă pentru mine găsiţi aici.

Constat că, în anul care a trecut, am scris mai mult despre cărţi şi filme şi mai puţin despre dilemele mele existenţiale (unii chiar mi-au atras atenţia) şi asta nu pentru că n-aş mai fi avut tot felul de întrebări, ci pentru că am dat, întâmplător sau nu, peste filme, cărţi sau piese de teatru care atingeau exact ce mă preocupa pe mine. Astfel, am inserat gândurile mele în postările respective şi, indirect, mi-am scris dilemele…

Dintre acestea, îmi amintesc că piesa de teatru Forma lucrurilor a creat o adevărată revoluţie în mine şi postarea pe care am scris-o este mai degrabă “filosofia chibritului” decât cronica piesei:

Cât de fină este, deci, graniţa între încrederea în noi necesară pentru a fi noi înşine şi surplusul de încredere care ne face nepăsători?!

Piesa ajunge în multe cotloane ale psihologiei umane şi ale realităţilor cotidiene, iar transformarea lui Adam, dincolo de a scoate la iveală modificări de caracter, este şi o revelare a omului ca “produs” al societăţii contemporane. Trebuie să ne raliem rigorilor estetice propovăduite peste tot, altfel, nu existăm. Şi nici măcar asta nu este suficient, nu putem fi pe deplin integraţi, dacă preocupările noastre nu corespund vremurilor, dacă nu putem bifa şi nivelul de superficialitate necesar integrării.

Citind Ceea ce ziua datorează nopţii de Yasmina Khadra, am scris despre Răgazul de a trăi şi despre cum, în ciuda teribilei evoluţii a omenirii, nu s-a găsit încă soluţia de a ne elibera de lupta pentru supravieţuire.

Dar cel mai mult, în 2012, m-a preocupat tema schimbării. Mă frământă schimbarea de vreo câţiva ani, iar în 2011, scriam un dialog cu mine pe tema asta, fără să ajung la vreo concluzie. Ceva mai recent, însă, am ajuns să pun cumva degetul pe problemă, cam atunci când am văzut La vie d’une autre şi mă întrebam:

Oare anii, experienţa îmbogăţesc, aşa cum se spune, sau, din contră, golesc? Probabil că şi una, şi alta. Câştigăm pe-o parte, pierdem pe alta…Mi se întâmplă s-o caut în mine pe cea de acum vreo 10 ani, să zicem, şi să vreau să mă împac cu ea, s-o “suprapun” celei de acum, aşa cum fac atunci când copiez fişiere dintr-un folder în altul, fără “replace”, doar completând cu fişierele care lipsesc. Aş vrea ca noul să nu înlocuiască vechiul, să nu şteargă fişiere pe care le consideră nenecesare într-un moment, pentru a le căuta apoi asiduu mai târziu.

Ne schimbăm, e inevitabil, dar întotdeauna există în noi mai multe versiuni, ele nu dispar în neant: versiunea celui/ celei care eram, versiunea celui/ celei care suntem acum şi versiunea celui/ celei care vrem să fim. Uneori, îşi mai bagă coada şi o versiune a celui/ celei care avem impresia că vrem să fim, cu diverse trăsături care nu ne sunt şi nu ne pot fi caracteristice, dar – stimulaţi de ce vedem în jur – parcă, parcă ne-am dori uneori să abdicăm de la ce suntem ca să fim nişte imitaţii nereuşite a ceea ce ni se pare că se vrea de la noi.

Îmi place să cred că în anul care a trecut am reuşit cât de cât să “suprapun” versiunile mele, păstrând din ele nu neapărat ce e mai bun, ci ceea ce este într-adevăr al meu şi mă caracterizează şi, în ultimele săptămâni, eliminând ceea ce mi se părea doar că aş vrea să fiu.

Probabil această temă ar fi meritat o postare distinctă, dar aşa mi s-au amestecat acum ideile, de-a ieşit o varză de postare, din care vă rog să luaţi esenţialul: ceea ce suntem este mai bun decât ceea ce avem impresia că vrem să fim.

Să revenim, totuşi, la chestiuni mai concrete Smile

Din punct de vedere “blogistic”, 2012 a fost un an foarte bun!

Pagina de facebook a Evantaiului a ajuns la peste 450 de fani Smile

– Am fost invitată şi am făcut parte din juriul de blogeri în cadrul Premiului literar Augustin Frăţilă, organizat de Asociaţia Casa de Cultură, prilej cu care am citit romane româneşti foarte bune şi am cunoscut oameni faini

– Am citit în avanpremieră Raport către El Greco de Nikos Kazantzakis în cadrul proiectului Booktopia – Humanitas Fiction

– Am colaborat Editura All, Editura Nemira şi Editura Spandugino şi am organizat două concursuri având ca premii cărţi oferite de Editura Nemira şi de Editura All.

În ce priveşte cărţile şi filmele, fac o statistică rapidă şi-mi doresc să revin curând şi cu un top al cărţilor şi al filmelor din 2012:

– Am citit 59 de cărţi şi am scris despre 54 dintre ele, dar mă voi ocupa de restanţe cât de curând!

– Am văzut 147 de filme – bune albumele cu poze de pe facebook, altfel n-aş fi ştiut niciodată câte filme pot vedea într-un an Big Smile

Una peste alta, 2013 mă găseşte cu noi lecţii învăţate şi mai împăcată cu mine, ceea ce mă face şi mai încrezătoare.

Cât despre dezideratele pentru acest an, ele îmi sunt mult mai clare decât cele de anul trecut şi, unele, în curs de realizare. Nu voi povesti aici decât că sper să scriu mai mult şi să vă citesc cel puţin la fel de mult ca în 2012 Smile

Un 2013 minunat vă doresc!!!

4 comments

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Notify me of followup comments via e-mail. You can also subscribe without commenting.