La vie d’une autre

La vie d’une autre (2012)
Regie: Sylvie Testud
Scenariu: Frédérique Deghelt (roman), Claire Lemaréchal, Sylvie Testud
Distribuţie: Juliette Binoche, Mathieu Kassovitz

Întotdeauna mi-au plăcut filmele care au ca temă timpul, fie că ar fi vorba de călătorii în timp, de timp ca monedă de schimb, de personaje care-şi explorează propriul trecut…mă fascinează orice “reaşază” liniaritatea timpului în altă formă. La vie d’une autre nu este vreo realizare cinematografică şi nici nu abordează timpul în vreo notă fantastică, ci doar şterge vreo 15 ani din memoria lui Marie, care se trezeşte în viaţa ei de la 40 de ani cu trăirile şi gândurile de la 25 de ani.

Marie se îndrăgosteşte de Paul şi aceasta este ultima seară pe care şi-o aminteşte. Într-o dimineaţă, o altă femeie, o Marie cu 15 ani mai în vârstă, este depăşită de ceea ce pare a fi viaţa ei…un apartament necunoscut, un copil care-i spune mamă, doică şi menajeră care o tratează nu doar cu respect, dar şi cu teamă, ştiri la televizor în care se descoperă o femeie de afaceri sigură pe sine. Singurul element de legătură este Paul, da, din fericire, este căsătorită cu Paul.

Într-un ritm alert, află ce-a făcut în anii pe care nu şi-i aminteşte, dar nu înţelege cine este persoana care i-a schimbat viaţa în sensuri greu de acceptat, la care toţi se uită cu teamă sau dispreţ. Cu toate astea, surpriză (sau nu) Marie pare mult mai pregătită să trăiască, chiar şi în dezastrul pe care nu-l recunoaşte.

Câţi dintre noi, întorşi în timp ca memorie şi experienţă, am fi împăcaţi cu prezentul? Şi nu mă gândesc neapărat la coordonatele concrete ale vieţii prezente, ci la schimbările care s-au produs în noi, la ce găsim a fi “eu”, cu atât mai mult cu cât acest “eu” este cel care determină şi prezentul concret.

Oare anii, experienţa îmbogăţesc, aşa cum se spune, sau, din contră, golesc? Probabil că şi una, şi alta. Câştigăm pe-o parte, pierdem pe alta…Mi se întâmplă s-o caut în mine pe cea de acum vreo 10 ani, să zicem, şi să vreau să mă împac cu ea, s-o “suprapun” celei de acum, aşa cum fac atunci când copiez fişiere dintr-un folder în altul, fără “replace”, doar completând cu fişierele care lipsesc. Aş vrea ca noul să nu înlocuiască vechiul, să nu şteargă fişiere pe care le consideră nenecesare într-un moment, pentru a le căuta apoi asiduu mai târziu.

Se pare că postarea asta nu este neapărat despre film, ci mai degrabă despre dilemele mele Smile

Spre La vie d’un autre m-au atras tema şi distribuţia şi nu-l pot recomanda decât dacă vreţi o idee care să vă dea de gândit, pentru că, altfel, este un film destul de slab, clişeistic, cu accente hollywoodiene, amuzant pe alocuri şi care nu-şi propune mai mult decât să sublinieze schimbarea – nu în bine – de care suntem capabili.

2 comments

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Notify me of followup comments via e-mail. You can also subscribe without commenting.