9 romane cu teme spirituale. Ficțiune și spiritualitate

De mai multă vreme mă bate gândul să adun într-un articol romanele care au (și) teme spirituale, fie că este vorba de religie, fie de filosofie pe marginea credințelor mai mult sau mai puțin religioase.

Scrierile celebre din zona spiritualității sunt, de cele mai multe ori, non-ficțiune, dar sunt și mulți scriitori de ficțiune preocupați de astfel de teme, pe care le abordează în poveștile sau autobiografiile pe care le scriu și, zic eu, prin intermediul poveștilor sau al ficțiunii, ideile au șansa să ajungă mai adânc în noi, să se adreseze nu doar minții, ci și sufletului.

Veți găsi mai jos romanele cu teme spirituale care m-au impresionat de-a lungul timpului, ordinea fiind aleatorie, neintenționând să alcătuiesc un top.

Să purcedem, așadar Smile

1. Raport către El Greco de Nikos Kazantzakis

O carte care ar trebui citită măcar de vreo trei ori într-o viaţă…o dată, în fragedă tinereţe, pentru că are darul să inspire şi să dea dorinţa “de a urca, pas cu pas, spre punctul cel mai înalt”, a doua oară, la maturitate, pentru că este un veritabil ghid spiritual, şi a treia oară, la o vârstă mai înaintată, la momentul concluziilor, când ai acumulat un trecut cu care să te împaci.

O sete de absolut, de răspunsuri, de depăşire îl mistuie pe Kazantzakis şi suntem părtaşi la încercările de a găsi răspunsuri. De la filosofia ţăranului simplu la preceptele budiste, de la morala creştină la nihilismul lui Nietzsche, cartea ne poartă prin toate şi trăim, odată cu autorul ei, posibilele revelaţii. M-au uns pe suflet ideile care ar putea părea arogante şi sfidătoare bisericii, precum aceea că Dumnezeu se află în fiecare din noi şi că toate sunt una, căutarea neîncetată a libertăţii şi eliberarea de credinţa în rai şi în iad.

Mai multe despre carte citiți aici.

2. Laur de Evgheni Vodolazkin

Arseni, devenit apoi Ustin, Ambrozie şi, în final, Laur descrie parcursul spiritual al oricui este în căutarea răspunsurilor la întrebări ce-au frământat omenirea. Ce este credinţa? De unde venim şi încotro ne îndreptăm? Ce înseamnă pacea şi cum o dobândim? Când trebuie să lupţi şi când e mai bine să cedezi?

Nu vă imaginaţi că veţi găsi între pagini răspunsurile. Scriitorul rus scrie un roman care va ţinti fix înspre fiecare cititor, îi va scoate la iveală propriile frământări şi-i va arăta doar că soluţiile se află în interior. Şi binele, şi răul au aceeaşi origine, şi boala, şi vindecarea se găsesc în noi şi totul depinde de credinţă, nu credinţa religioasă, nu un anume Dumnezeu, ci credinţa că infinitul universului are o replică în fiecare din noi.

Mai multe despre roman citiți aici.

3. Evanghelia după Isus Cristos de José Saramago

O carte care consumă…nu se citeşte greu, dar, în timp ce citeşti, simţi că trebuie să fii atent la fiecare cuvânt, la fiecare construcţie a frazei, că nici un cuvânt nu este lăsat la voia întâmplării…cu toate acestea, curge lin, se leagă şi tabloul vieţii lui Isus, alta decât cea revelată de Noul Testament, se desăvârşeşte în faţa ochilor.

Saramago nu contestă existenţa lui Dumnezeu şi nici sacrificiul lui Isus, ci le conferă o cu totul altă semnificaţie, alte motivaţii decât cele pe care le cunoaştem din doctrina creştină.

Pe scurt, romanul prezintă latura umană a lui Isus. Saramago povesteşte contextul naşterii acestuia, dezbrăcând-o de misticismul creat de religie în jurul momentului, după care pune un mare accent pe episodul uciderii pruncilor şi continuă cu redarea lui Isus ca un adolescent şi un tânăr măcinat de vini şi remuşcări, care devine în final o victimă a unui Dumnezeu orgolios, lacom de putere şi aflat într-o concurenţă cu alţi zei a căror existenţă o recunoaşte, dar şi într-o înţelegere naturală, chiar logică cu Diavolul.

Vă previn că romanul conţine blasfemii la adresa religiei creştine, interpretări deloc favorabile, dar, uneori, este necesar să ne dăm un pas în spate și să ne permitem să avem îndoieli și însăşi ofuscarea mai marilor bisericii cu privire la un act literar parcă întăreşte viziunea autorului.

Mai multe despre roman citiți aici

4. Cele patruzeci de legi ale iubirii de Elif Shafak

Nu e niciodată prea târziu să te întrebi: “Sunt pregătit să schimb viața pe care o trăiesc? Sunt pregătit să mă schimb pe dinăuntru?” Dacă fie și o singură zi din viața ta e aidoma celei dinainte, este fără îndoială păcat. În fiecare clipă și cu fiecare nouă suflare, trebuie să te simți reînnoit iar și iar. Există o singură cale de-a renaște la o viață nouă: să mori înainte de moarte.

Cele patruzeci de legi ale iubirii cuprinde două poveşti paralele. Una se petrece în zilele noastre, în Boston şi este povestea Ellei Rubinstein care, după mulţi ani în care s-a ocupat de copii şi de casă, se angajează la o editură şi trebuie să scrie un referat despre romanul “Dulce blasfemie”, iar cealaltă este chiar acest roman care se petrece în secolul al XIII-lea şi redă prietenia dintre poetul persan Rumi şi dervişul sufit Shams din Tabriz.

Romanul din roman și legile iubirii sunt motivele pentru care Cele patruzeci de legi ale iubirii merită citită. Personajele din Dulce blasfemie, aflate la limita între realitate biografică şi legendă, au consistenţă şi capătă viaţă în ochii cititorului, Elif Shafak zugrăveşte foarte bine atmosfera puternic spirituală a legăturii dintre ele, momentul naşterii ritualului mistic Sema, dansul dervişilor care intră în transă şi pot astfel să se rotească la nesfârşit, iar filosofia pe care o întâlnim în aceste legi trebuie cel puţin explorată.

Calea către Adevăr este o trudă a inimii, nu a cugetului. Fă-ţi din inimă cel dintâi sfetnic! Nu din cuget. Întâmpină, înfruntă şi în cele din urmă biruieşte-ţi propriile frici cu inima. Cunoaşterea de Sine te va călăuzi către cunoaşterea lui Dumnezeu.

Mai multe despre roman citiți aici

5. Tăcere de Shusaku Endo

Din păcate, nu am reușit să scriu despre această carte atunci când am citit-o, așa încât voi însăila acum câteva rânduri pentru a vă stârni curiozitatea.

Romanul ecranizat de Martin Scorsese în 2016, cu Liam Neeson, Andrew Garfield și Adam Driver în rolurile principale, povestește despre misionarii creștini din Japonia într-o perioadă în care, în Țara Soarelui Răsare, începuse prigoana creștinilor prin niște măsuri pline de cruzime. 

Doi astfel de misionari, Sebastian Rodrigues și Francisco Galupe, pleacă în Japonia pentru a-l găsi pe preotul Ferreira, despre care auziseră că ar fi renunțat la credința creștină. Propria credință le dă curaj să pornească în această călătorie, știind că îi așteaptă încercări grele într-o parte a lumii care a declarat, practic, război creștinismului și recurge la tortură pentru a-i convinge pe adepți să se lepede de această religie venită din Occident. 

Dar vor avea oare destulă credință pentru a face față realităților din Japonia și încercărilor la care vor fi supuși?!

6. Cain de José Saramago

Din nou Saramago, despre care se știe că a căutat în mod constant să conteste sau, cel puțin, să supună dezbaterii ideile religioase cu privire la care s-a tot spus “crede și nu cerceta”, parcă provocându-ne tocmai să încercăm să cercetăm.

După ce Cain şi-a omorât fratele, Dumnezeu i se înfăţişează şi, pentru că-şi recunoaşte partea de participare indirectă la crimă, prin provocarea lui Cain, îl pedepseşte pe acesta la pribegie veşnică. Cain călătoreşte în lume şi chiar în timp şi este martor la momente celebre din Vechiul Testament, prilej cu care autorul interpretează legendele şi elucidează misterele pe care creştinul de rând nu are voie să le cerceteze.

Dumnezeul zugrăvit în Cain este un Dumnezeu răzbunător, este ca un copil răsfăţat, convins că totul i se cuvine, că se poate juca cu orice şi cu oricine, că are dreptul să strice şi repare jucăriile după bunul său plac.

Mai multe despre roman citiți aici

7. Veranda cu frangipani de Mia Couto

Romanul nu propune o anume temă spirituală, nu dezbate idei și credințe, dar mustește de spiritualitate și magie în decorul african din Mozambic.  

Ermelindo Mucanga a murit şi se odihneşte la rădăcina unui frangipani, ales deloc întâmplător, pentru că acest arbore semnifică în unele culturi nemurirea, în altele spiritualitatea, având oricum un loc special în zona templelor şi fiind strâns legat de călătoria spiritului. Ermelindo este un xípoco, adică un suflet rătăcitor între lumi, pentru că nu a avut parte de funeralii, dar acceptă închisoarea mormântului, nu bântuie pe nimeni, fiind mulţumit cu rolul lui de umbră singuratică, până într-o zi, când cei vii şi-au amintit de el şi au decis să-l decoreze ca erou.

Pentru a-şi recăpăta liniştea are o singură soluţie: să se întrupeze într-un om care urmează să moară curând pentru ca, după încă o moarte, să-și găsească pacea. Află de la un pangolin, un animal fantastic ce trăiește pe lângă morți, că va veni în curând un poliţist trimis să investigheze o crimă petrecută în azilul de lângă “mormântul” lui Ermelindo, care va fi la rândul lui omorât peste şase zile.

Intriga poliţistă este doar un pretext pentru Couto să ne vorbească despre suferinţele mozambicanilor, despre violenţele istoriei care şi-au pus amprenta asupra sufletului lor şi despre miturile în care cred. Foarte interesant mi s-a părut felul în care mozambicanii se raportează la dominaţia portugheză, interpretând totul într-o dimensiune spirituală.

Mai multe despre roman citiți aici

8. Hristos răstignit din nou de Nikos Kazantzakis

Hristos răstignit din nou este unul dintre romanele mele preferate pe care l-aș recomanda oricând! Am ratat să scriu despre el atunci când l-am citit, dar am rămas profund atașată de el și, deși a trecut mult timp, sunt încă impresionată de complexitatea poveștii, de talentul lui Kazantzakis de a reconstrui rând cu rând și pagină cu pagină povestea lui Hristos, într-un cu totul alt context și în atmosfera unei tragedii grecești.

Într-un sat din Grecia continentală, într-o perioadă dominată de ciocnirile violente dintre greci și turci, sătenii pun în scenă o veche tradiție: o parte dintre săteni trebuie ca, timp de un an, să intre în pielea personajelor Noului Testament pentru ca, de Paște, să dea viață întâmplărilor din jurul răstignirii lui Hristos.

Păstorul Manolios este ales de preotul satului să se pregătească pentru a fi Isus, iar alți săteni îi vor întrupa pe Petru, Ioan, Iacov, Iuda, Pilat și Caiafa. Rolurile se vor dovedi a nu fi fost distribuite întâmplător, pentru că, în scurt timp, în sânul comunității izbucnesc conflicte. Locuitorii unui sat atacat de turci vin și cer adăpost și ajutor, iar sătenii se vor împărți în două: unii dintre ei, puțini, printre care și Manolios, sunt dispuși să-i ajute, în timp ce cei mai mulți, printre care și preotul, nu vor să împartă ce au cu cei năpăstuiți. 

Se repetă istoria răstignirii sau vor găsi sătenii o cale să nu împlinească din nou destinul tragic al lui Hristos?!

9. O lume se destramă de Chinua Achebe

Din nou misionari creștini, de data aceasta în Africa, Nigeria. 

Două lumi se ciocnesc. Una este magică, populată cu spiritele strămoșilor și cu zeități mai degrabă supărăcioase și răutacioase, care impun reguli dure și-și fac simțită prezența și în mod fizic, astfel că membrii tribului trebuie să se conformeze și să le îmbuneze în mod constant. Cealaltă este a omului alb, care propovăduiește credința într-un singur zeu, care pare să fie mai înțelegător și mai iertător și care aduce triburilor o șansă la educație.

Achebe zugrăvește o lume plină de culori și de arome exotice, dar nu idealizează Africa, iar romanul nu este o tânguială pe tema colonialismului și a pierderilor spirituale suferite de triburile nigeriene în acest context, ci o relatare obiectivă a vieții populației Igbo (Ibo) înainte de sosirea misionarilor creștini și a efectelor produse de aceștia din urmă asupra civilizației africane.

Mai multe despre roman citiți aici.

Acestea fiind zise, voi ce romane cu teme spirituale recomandați? Smile

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Notify me of followup comments via e-mail. You can also subscribe without commenting.