Acolo unde cântă racii de Delia Owens

Romanul Deliei Owens, apărut la Editura Trei, a fost prezentat ca bestseller, caracterizare corectă pentru că a fost într-adevăr cea mai vândută carte în prima jumătate a anului 2019 în America, și ca un roman “de o frumusețe tulburătoare” (The New York Times Book Review). Mai adăugăm la asta și o frază din descrierea de pe ultima copertă a cărții, “Într-o bună zi, Kya simte înfiripându-se în sufletul ei dorința […]

» Read more

Cele mai bune cărți citite în 2019

În ultimii ani am tot făcut bilanțurile lecturistice la început de an, pentru că sfârșitul de an este de regulă aglomerat, haotic și nu prea găsesc răbdarea și timpul necesare, în timp ce, în ianuarie, sunt mai odihnită, mai relaxată și am apucat să diger și ultimele lecturi ale anului anterior.  A venit, așadar, și 2020 și e timpul să povestesc care au fost cărțile preferate dintre cele citite anul […]

» Read more

9 romane cu teme spirituale. Ficțiune și spiritualitate

De mai multă vreme mă bate gândul să adun într-un articol romanele care au (și) teme spirituale, fie că este vorba de religie, fie de filosofie pe marginea credințelor mai mult sau mai puțin religioase. Scrierile celebre din zona spiritualității sunt, de cele mai multe ori, non-ficțiune, dar sunt și mulți scriitori de ficțiune preocupați de astfel de teme, pe care le abordează în poveștile sau autobiografiile pe care le […]

» Read more

Scriitori în Evantai: Filip Florian

Filip Florian a fost motivul pentru care am revenit la literatura română și am descoperit scriitorii români contemporani. Romanul Zilele Regelui a fost pentru mine o revelație și nu m-am mai oprit din a-i citi aproape toate cărțile. Scriitorul s-a născut la 16 mai 1968 în București și, conform informațiilor de pe wikipedia, bunicul bunicului său, pe linie directă, este Ioan Slavici. A studiat geologie și geofizică, a fost jurnalist […]

» Read more

Scriitori în Evantai: Zeruya Shalev

Inaugurez rubrica “Scriitori în Evantai” cu scriitoarea mea preferată, Zeruya Shalev Scriitoarea israeliană s-a născut la 13 mai 1959 în Kibbutz Kinneret. A studiat și are doctorat în Talmud, după care a lucrat ca editor la Editura Keshet. Și-a întâlnit soțul, pe Eyal Megged, un cunoscut poet israelian, cu ocazia publicării lucrărilor acestuia, într-o vreme când nu știa că va scrie și ea și va deveni chiar celebră. A publicat mai […]

» Read more

Oare înțelegem cu adevărat regula jocului? Rădăcinile cerului de Romain Gary

După Promisiunea zorilor, am revenit destul de repede la Romain Gary cu Rădăcinile cerului,  considerat primul roman “ecologic” și cel pentru care scriitorul francez a primit Premiul Goncourt în 1956. Este vorba, de fapt, de primul Goncourt din cariera sa, pentru că, în 1975, câștigă un al doilea Goncourt cu romanul La vie devant soi (tradus în română Ai toată viaţa înainte), semnat sub pseudonimul Émile Ajare, următorul pe lista […]

» Read more

O lume se destramă (din miezul său se stinge) de Chinua Achebe

O lume se destramă este povestea lui Okonkwo și a tribului său din satul Umofia, Nigeria, la finalul epocii precoloniale, în zorii colonialismului. Titlul romanului este inspirat din versurile lui poemului A doua venire de W.B. Yeats: O lume se destramă, din miezul său se stinge. Pulsează anarhia, mustind în tot și toate. Achebe zugrăvește o lume plină de culori și de arome exotice, dar nu idealizează Africa, iar romanul […]

» Read more

Oamenii sunt pentru ei înşişi un fel de îndatorire fără sfârşit: ei stăpânesc lumea şi nu se înţeleg pe ei înşişi. Vama Mării de Jean d’Ormesson

Am citit acum ceva vreme Amor fără miză de Jean d’Ormesson și am fost încântată de scriitură, minunându-mă cum poate un scriitor talentat să transforme o poveste banală într-o bijuterie literară. Așa că am purces mai departe cu Vama Mării Romanul promite încă de la prima pagină, începând cu câteva fraze mai puțin obișnuite, dar care îți stârnesc imediat curiozitatea. Personajul principal moare de la primul rând și mi-a amintit […]

» Read more

“Așa merg lucrurile”. Abatorul cinci de Kurt Vonnegut

În 1967, Kurt Vonnegut se întoarce în Dresda, la a cărei bombardare asistase în 1945, în timpul celui de-Al Doilea Război Mondial. Este însoțit de un vechi tovarăș de arme, Bernard V. O’Hare și intenționează să viziteze Abatorul Cinci unde au fost deținuți mai multe zile ca prizonieri de război. Au trecut mai bine de douăzeci de ani de la momentul Dresda, de când scriitorul american s-a întors acasă convins […]

» Read more

8 romane cu tablouri și artă. Literatură și pictură

Cum să nu-ți atragă atenția și să nu-ți stârnească interesul o carte al cărei subiect se învârte în jurul vreunui pictor sau tablou celebru?! E drept că, în ultima vreme, am și avut de unde alege, pentru că a fost o adevărată infuzie de cărți au în centru personalități din diverse domenii, ceea ce nu e deloc rău, din contră, aș zice…astfel de romane, pe lângă lectura unei ficțiuni, îți […]

» Read more
1 2 3 35