A avea şi a nu avea

Singura mea întâlnire cu Hemingway de până acum a fost Bătrânul şi marea, citită prin liceu. Din câte-mi amintesc, m-a impresionat, dar n-am mai revenit mulţi ani la scriitorul american.

“A avea şi a nu avea este unul din romanele de senzaţie ale lui Ernest Hemingway” scrie pe ultima copertă a cărţii, care, conform New York Times, “ascunde o dimensiune morală, care preia controlul, şi o dimensiune poetică, ce se întrevede subtil între rândurile aspre ale realismului”.

În afară de rândurile aspre ale realismului, nu am regăsit nici dimensiunea poetică, nici o adevărată dimensiune morală. Poate, cine ştie, erau prea bine ascunse, prea subtile pentru mine.

Nu pot spune că nu mi-a plăcut romanul, este o lectură faină, care curge singură şi aproape ai senzaţia că vezi un film, nu că citeşti, dar am senzaţia că am trecut prin aceasta carte precum gâsca prin apă, nu s-a lipit de mine nicio idee, nu mi-a generat vreo trăire.

Cartea are momente de suspans, întâmplări care dau o impresie de sus-jos, dar, chiar şi aşa, am receptat-o ca pe o lectură plată. Departe de mine intenţia de a contesta talentului clasicului american, mai ales înainte de a mai încerca şi alte scrieri, dar se pare că, deocamdată, n-am rezonat pe frecvenţa Hemingway.

Drama sărăciei, lupta pentru supravieţuire, încălcarea propriilor principii şi chiar riscarea vieţii pentru o coajă de pâine sunt temele romanului A avea şi a nu avea. Harry Morgan, un pescar sărac, recurge în cele din urmă la afaceri de contrabandă pentru a-şi putea întreţine în continuare familia. Înconjurat de oameni şi mai nevoiaşi, nu ezită să le ofere când şi când posibilitatea de a câştiga un ban alături de el, dar dovedeşte, în acelaşi timp, un surprinzător sânge rece când e vorba să lupte şi chiar să ucidă pentru a-şi salva barca şi viaţa.

Duritatea ar fi un cuvânt definitoriu pentru atmosfera romanului, condimentată, ce-i drept, pe alocuri cu pasaje mai sensibile contrastând evident cu restul contextului în care se desfăşoară acţiunea.

Chiar dacă povestea nu a ajuns la mine, ca să spun aşa, nu-i pot contesta lui Hemingway talentul de narator şi, mai ales, măestria cu care construieşte dialoguri. Romanul a fost ecranizat în 1944 cu Humphrey Bogart şi Lauren Bacall în rolurile principale şi intenţionez să-l văd cât de curând.

Nu am însemnat nici măcar un rând pe care să vreau să-l recitesc cândva, dar asta nu înseamnă că mă opresc aici, voi mai citi şi alte cărţi ale scriitorului american.

One comment

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Notify me of followup comments via e-mail. You can also subscribe without commenting.