O lume se destramă este povestea lui Okonkwo și a tribului său din satul Umofia, Nigeria, la finalul epocii precoloniale, în zorii colonialismului. Titlul romanului este inspirat din versurile lui poemului A doua venire de W.B. Yeats:

O lume se destramă, din miezul său se stinge.
Pulsează anarhia, mustind în tot și toate.

Achebe zugrăvește o lume plină de culori și de arome exotice, dar nu idealizează Africa, iar romanul nu este o tânguială pe tema colonialismului și a pierderilor spirituale suferite de triburile nigeriene în acest context, ci o relatare obiectivă a vieții populației Igbo (Ibo) înainte de sosirea misionarilor creștini și a efectelor produse de aceștia din urmă asupra civilizației africane.

Okonkwo este un luptător cunoscut în toate satele din jur, un membru activ și de încredere al comunității, privit cu admirație pentru că, deși urmaș al unui tată leneș și nechibzuit care nu-i lăsase nicio moștenire, a pornit de jos și a reușit să-și întemeieze o gospodărie îmbelșugată și să fie văzut ca un om important în sat. Măcinat pe interior de frica de a nu deveni ca tatăl său, Okonkwo devine un om pătimaș, nerăbdător, neobosit și destul de crud, aș zice, fără înțelegere pentru cei mai slabi decât el.

…își trăise întreaga sa viață stăpânit e teama eșecului și a slăbiciunii. Această frică era mult mai adâncă și mai bine înrădăcinată decât teama de zeii malefici și capricioși sau de magie, decât frica în fața sălbăticiei și a forțelor naturii, răuvoitoare, violente și crude. Teama pe care o simțea Okonkwo depășea totul. Nu venea din exterior, ci din cele mai ascunse unghere ale ființei sale. Era teama de sine însuși, teama ca nu cumva să se spună că e la fel ca tatăl său.

Povestindu-ne despre Okonkwo și Umofia, Achebe ne introduce într-o lume magică, populată cu spiritele strămoșilor și cu zeități mai degrabă supărăcioase și răutacioase, care impun reguli dure și-și fac simțită prezența și în mod fizic, astfel că membrii tribului trebuie să se conformeze și să le îmbuneze în mod constant. Departe de atmosfera idilică la care ne-am putea aștepta când contemplăm peisajul african, viața aspră a comunităților și luptele frecvente între triburi au făcut ca religia acestora să fie severă, iar raportarea la familie și la zei să fie una absolută, nelăsând oamenilor portițe de alegere sau libertate.

Cunoaștem astfel o lume necruțătoare, în care gemenii, considerați anomalii, spirite malefice, sunt uciși la naștere, iar copiii bolnavi, văzuți ca niște spirite neliniștite, care se întorc de mai multe ori să-și bântuie părinții, sunt omorâți, nu înainte de a fi însemnați pentru a fi recunoscuți dacă reveneau.

În acest univers plin de zei gălăgioși și de reguli intransigente, vin primii misionari propovăduind credința într-un singur zeu, care pare să fie mai înțelegător și mai iertător. Oamenii albi îndrăznesc să construiască o biserică în Pădurea Blestemată, care le-a fost cedată tocmai în speranța că spiritele rele aveau să-i omoare. Dar misionarii nu mor, ceea ce-i face pe unii dintre membrii triburilor să fie treptat atrași de noua religie. Misionarii salvau gemenii condamnați la moarte și-i primeau între rândurile lor pe proscriși, cei care fuseseră renegați și excluși dintre semenii lor pentru voia vreunui zeu și care nu aveau voie să intre în contact cu nimeni.

Puțin câte puțin, mai mulți săteni devin toleranți cu noile rânduieli, mulțumiți că pot învăța să scrie la școala ridicată de omul alb, că uleiul și sâmburii de palmier sunt la tot mai mare căutare și că din ce în ce mai mulți bani circulă prin sat. Bineînțeles, ciocnirile nu sunt absente, mai ales că Okonkwo nu se poate împăca deloc cu noii veniți, cu atât mai mult cu cât unicul său fiu a părăsit orânduielile străvechi și s-a alăturat misionarilor.

Citind despre romanul lui Achebe, am dat peste mai multe voci care deplâng destrămarea lumii africane, dar recunosc că, mai ales pătrunzând în universul descris realist de scriitorul nigerian, nu pot fi de acord cu aceste lamentări, după cum nu sunt de acord nici cu felul în care au înțeles colonialiștii să schimbe și să exploateze Africa. Dar despre această din urmă temă, voi povesti mai multe curând când voi scrie despre Rădăcinile cerului de Romain Gary

O lume se destramă este una dintre cele mai bune cărți citite în ultima vreme și, în mod cert, voi mai citi Chinua Achebe.