Cain
Deşi mai am câteva cărţi de Saramago încă necitite, pe care cred că le las pe raft şi din dorinţa de a şti că, deşi scriitorul meu favorit nu mai este, oricând doresc, mă mai pot delecta cu pagini noi, n-am rezistat tentaţiei de a începe imediat ultimul roman al acestuia, Cain. A fost suficient ca, la răsfoire, să citesc prima pagină pentru ca apoi să n-o mai las din mână, dar acestei prime pagini îi voi dedica o postare specială.
După ce Cain şi-a omorât fratele, Dumnezeu i se înfăţişează şi, pentru că-şi recunoaşte partea de participare indirectă la crimă, prin provocarea lui Cain, îl pedepseşte pe acesta la pribegie veşnică. Cain călătoreşte în lume şi chiar în timp şi este martor la momente celebre din Vechiul Testament, prilej cu care autorul interpretează legendele şi elucidează misterele pe care creştinul de rând nu are voie să le cerceteze.
Dumnezeul zugrăvit în Cain este un Dumnezeu răzbunător, este ca un copil răsfăţat, convins că totul i se cuvine, că se poate juca cu orice şi cu oricine, că are dreptul să strice şi repare jucăriile după bunul său plac.
Nu ştiu foarte bine ce-aş putea scrie despre acest roman, n-am avut răbdarea, ca să zic aşa, de a-l vedea dintr-o perspectivă literară (nu că m-aş pricepe), pentru că am fost captivată, complet subjugată de ideile lui Saramago. Discutam recent cu un alt fan al scriitorului şi am ajuns la concluzia nu doar că ne-ar fi plăcut să-l cunoaştem, dar că am fi făcut orice să-i fim prin preajmă, să-l ascultăm oricând.
Romanul este scris în inconfundabilul stil Saramago, plin de ironie şi de aparentă condescendenţă faţă de Dumnezeu, faţă de personajele şi de miturile religioase, pe care nu îndrăzneşte să le judece sau să le interpreteze, el fiind doar cel care asistă deopotrivă la cursul întâmplărilor, “un simplu observator al întâmplărilor”, căruia nimic nu-i scapă, dar nici nu se oboseşte să folosească majuscule pentru numele proprii. Inclusiv (sau mai ales) Dumnezeu este, în roman, dumnezeu (mai puţin atunci când acesta vorbeşte despre sine), la fel ca şi cain, moise, noe şi ceilalţi.
Inutil să spun că am savurat fiecare rând şi că mi-a părut foarte rău că e, totuşi, o carte cam scurtă.
Faceţi abstracţie de convingerile voastre religioase şi bucuraţi-vă de ideile geniale şi de scriitura lui Saramago, citind Cain!
Înţeleg ce vrei să zici, dar moartea nu le este permisă zeilor. Da, cu toate că ar trebui să răspundă pentru toate crimele comise în numele lor sau din cauza lor, Dumnezeu e nevinovat, toate ar fi la fel dacă n-aş fi existat.
Eva şi Adam încă mai aveau posibilitatea de-a face un copil pentru a compensa pierderea în urma asasinatului, dar trebuie să fie destul de tristă lumea care n-are alt scop decât să facă copii fără să ştie de ce şi pentru ce. Pentru continuitatea speciei, spun cei care cred într-un scop anume, într-o ultimă raţiune, dar n-au nici o idee despre care ar fi acestea şi nu s-au întrebat niciodată de ce trebuie să se continue specia, ca şi cum ar fi singura speranţă a universului.
Ca toate celelalte, şi cuvintele au un ce, un cum şi un de ce. Unele, solemne, ne somează cu un aer pompos, dându-şi importanţă, ca şi cum ar putea face lucruri extraordinare, dar se va vedea că nu sunt mai mult decât o adiere uşoară care nu poate să urnească nici o pală de moară, altele, din cele comune, din cele obişnuite, din cele de zi cu zi, ajung să aibă până la urmă consecinţe la care nimeni nu s-ar fi gândit, nu se născuseră pentru aşa ceva, şi cu toate acestea au cutremurat lumea.
Istoria oamenilor este istoria neînţelegerilor lor cu dumnezeu, nici el nu ne înţelege pe noi, nici noi nu îl înţelegem pe el.
…după părerea noastră de îngeri, pe scurt, şi judecând după dovezile de până acum, fiinţele umane nu merită viaţa. Chiar aşa, voi credeţi că oamenii nu merită să trăiască, întrebă cain, indignat. Nu asta am spus, am spus doar, şi o repetăm, că fiinţele umane, văzând cum s-au comportat de-a lungul timpurilor pe care le ştim, nu merită viaţa cu tot ceea ce are ea mai frumos, măreţ, minunat, şi lăsând la o parte aspectele ei sumbre, care sunt multe, răspunse unul din îngeri.
si mie imi place Saramago foarte foarte mult. inca nu am citit cain dar urmeaza, o am in biblioteca si asteapta sa fie citita
Dacă eşti deja fan Saramago, n-are cum să nu-ţi placă!
Aştept impresii după lectură
atunci e musai sa vezi documentarul acela cu José si Pilar. e ca si cum ai fi prin preajma lui, dar iti vine sa o impingi pe Pilar cat colo
Da, e musai!!! N-am apucat să-l văd săptămânile trecute când a fost la cinema în cadrul Festivalului Filmului European, dar e pe listă să-l văd cât de curând!
Şi sigur voi simţi că Pilar e în plus
Sunt prea multe lucruri nexplicate, motiv pentru care uneori consider ca tema discutilor crestine ne depaseste pe toti.
Pingback: Geneza după Saramago :) | Rontziki
Pingback: Cele mai bune cărţi citite în 2012 | Evantaiul Memoriei
Pingback: 9 romane cu teme spirituale. Ficțiune și spiritualitate | Evantaiul Memoriei