Sa fim noi insine…o provocare?!

Provocata sa scriu despre conventionalism si neconventionalism si citind postarile pe care le-au scris Pheideas, Lolita, Fly2Sky, Saturnianul si Delfilina, postari preluate si pe Duelul mintilor, comentand si dezbatand intre noi ideile pe aceasta tema, observ ca, in majoritatea randurilor, se intrevede de fapt o alta tema…”a fi noi insine”.

Sa fim noi insine reprezinta oare ceva neconventional? Intr-o perioada in care, la o simpla cautare pe google, am gasit o lista intreaga de carti din categoria “dezvoltare personala” care ne indeamna sa fim noi insine, ne dau sfaturi in acest sens, ni se tin teorii intregi despre cum sa ne dezvoltam ca indivizi care sunt in stare sa aleaga, sa gandeasca pentru ei, inseamna ca e ceva cat se poate de conventional sa fim noi insine, ceva care tine de alegerea proprie, de gusturi, de comoditate sau lipsa acesteia.

Da, usor de zis “fii tu insuti”, mai ales ca, asa cum spuneam, avem o gramada de material pentru autoeducare…cu totii avem dorinta sau cel putin declaram sus si tare ca nu vrem sa copiem, nu vrem sa facem ce face toata lumea, ca suntem noi insine si ne comportam ca atare. Dar ce inseamna de fapt a fi noi insine? Inseamna a fi in mod obligatoriu altfel decat ceilalti? E vorba de a fi noi insine in antiteza cu a fi ceea ce spun ceilalti?

Suntem intr-o destul de mare masura produsele societatii…nu traim fiecare pe cate o insula pustie, pentru ca “a fi noi insine” sa insemne in principal actiuni instinctive, neinvatate si, pentru ca inghitim o multime de conceptii, reguli, sfaturi din societate, regasim in noi atat elemente imprumutate sau, mai bine zis, invatate, asimilate, cat si elemente proprii. Distinctia intre ele nu mi se pare esentiala. Pentru a fi noi insine, in mod evident, trebuie sa ne cunoastem…am mai vorbit despre asta si in Libertatea reala si probabil ma voi repeta in anumite idei.

Sa fim noi insine inseamna, ca si rezultat, sa gandim si sa decidem noi pentru noi, indiferent daca este vorba de a actiona in acord cu niste cai deja batatorite, observate si preluate de la altii, sau intr-o maniera noua, proprie. Este mai putin important daca faci exact ceea ce fac si ceilalti sau daca faci exact ce critica ceilalti sau cum fac numai cativa, atata timp cat treci prin filtrul gandirii proprii ceea ce faci si alegi parcursul care ti se potriveste, pe care ti-l doresti si pe ale carui consecinte ti le asumi.

Dar, pentru a ajunge la rezultatul amintit, este firesc sa trecem prin mai multe etape de-a lungul vietii…in copilarie si adolescenta, inghitim multe reguli, norme de conduita, conceptii ale celorlati. Revolta impotriva lor in perioadele alea este absolut normala, vine in primul rand din instinct si rareori dintr-o discernere clara si corecta cu privire la reguli. Cu timpul insa, tinand cont de felul de a fi al fiecaruia, in contextul educatiei, al interactiunilor cu oamenii, cu societatea, ne cristalizam ca indivizi si vine momentul autocunoasterii, care presupune o disecare atenta a ceea ce suntem, de la trasaturile de baza, bune si rele, la functionarea interioara, gusturi, atitudini, reactii.

Odata ce ne cunoastem cat de cat, stim cat de cat ce ni se potriveste, putem anticipa, evident cu aproximatie, ce reactii am putea avea in diferite situatii, stim ce ne place si ce nu si de aici urmeaza partea cea mai interesanta…acceptarea si asumarea. Am observat multi oameni corigenti la autocunoastere, dar am observat si mai multi corigenti la acceptarea si asumarea proprie, ceea ce are consecinte si asupra autocunoasterii, actionand practic invers si ducand la negarea unor trasaturi, gusturi si alte aspecte care nu ne convin la noi. Acestia sunt oamenii care devin sclavii imaginii proprii.

Lasand la o parte disecarile si analiza in detaliu a ce inseamna si cum ajungem la a fi noi insine, eu leg foarte mult capacitatea de a actiona conform propriului for interior de increderea in sine. Poate ca exact “despre incredere in sine” ar fi trebuit sa se numeasca postarea pentru ea este baza la “sa fim noi insine” si pentru ca am constatat ca intreaga viata se invarte in jurul ei si exista un puternic determinism intre increderea in sine si felul in care traim. Revin astfel la acceptare si asumare intrucat, ca sa avem incredere in noi, este musai sa ne acceptam si sa ne asumam asa cum suntem, cu bune si rele. Cu totii avem laturi de care nu suntem poate foarte incantati, eu personal sunt pentru ameliorarea lor, dar poate nu e intotdeauna posibil sau nu in totalitate…cu totii facem greseli si prostii, vazute de noi ca atare sau doar de ceilalti, dar trebuie sa avem suficienta intelepciune si umor sa spunem “e prostia mea si tin la ea” Smile

Din interactiunea mea cu ceilalti, oameni de toate felurile, mare parte mult mai inteligenti si cu mai multa experienta de viata decat mine, care, desi in contradictie cu parerile si actiunile mele in anumite contexte, au sfarsit prin a-mi impartasi punctul de vedere sau cel putin a-l accepta si respecta, am invatat ceva foarte important: ceilalti nu ne judeca numai dupa ce facem, ne judeca in mare parte si dupa ce credem despre ceea ce facem, dupa atitudinea noastra fata de propriile fapte. Daca noi ne asumam riscurile si consecintele atasate, absolut fara exceptie, de actiunile si inactiunile noastre, nu o sa vina nimeni sa ne spuna “pai de ce ai facut asa? vezi ca n-a fost bine?” Sa nu intelegem gresit, asta nu inseamna doar o atitudine goala de continut, nu inseamna ca, daca eu sustin ca ceea ce fac este minunat, ceilalti vor gandi la fel…nu, inseamna ca, daca, dupa ce am analizat ce fac sau vreau sa fac sau chiar dupa ce am analizat retroactiv ce-am facut, ca nu mereu avem mintile cu noi cand facem cate ceva Big Smile, imi asum intr-adevar, interior, consecintele si ma comport ca atare, ceilalti vor vedea un om care stie ce a facut, de ce a facut si isi asuma ce-a iesit, ca sa zic asa, si, credeti-ma, vor zice : “da, nici nu avea cum sa faca altfel”…asta pentru ca l-au inteles si, evident, nu pentru ca ei insisi ar reactiona similar intr-o situatie similara. Dar cine pretinde asta? Suntem diferiti, avem feluri diferite de a fi, reactii diferite si suntem nevoiti sa acceptam asta in orice tip de relatii.

Revin la ideea ca ceilalti vad in noi ceea ce le aratam, iar noi le transmitem in special ceea ce credem noi insine despre noi, pentru ca e valabil nu doar in interactiunea cu oameni apropiati, ci in general. Daca noi insine stim ceea ce facem, acceptam si ne asumam consecintele, transmitem asta, fara sa vrem, si chiar marea masa de oameni cu care intram in contact, vor manifesta, daca nu aprobare, cel putin indiferenta si lipsa de dezaprobare…asta daca chiar ne intereseaza si o raportare la multime, care totusi, poate fi importanta pentru unii, in functie de contextul social in care traiesc si isi desfasoara activitatea. Mai mult decat atat, atunci cand ceilalti reusesc sa ne faca sa ne indoim sau chiar sa ne schimbam atitudinea fata de o actiune a noastra, inseamna ca indoiala exista deja undeva in interior, nici noi nu eram pe deplin impacati si convinsi de ceea ce facem, fie ca erau niste motive intemeiate sa ne indoim, fie ca era vorba doar de nesiguranta noastra interioara. Doar atunci cand nu ne cunoastem suficient, cand suntem dominati de nesiguranta in ce priveste propria persoana si actiunile noastre, parerile celorlalti ne influenteaza mai mult decat e constructiv, ne adancesc nesiguranta si, in consecinta, ne privam singuri de curajul de a fi noi insine.

Ar fi multe de spus pe tema cercului vicios al increderii in sine…oamenii care nu au incredere in ei sunt primii care se raporteaza numai la parerea celorlalti si, in mod evident, sfarsesc prin a avea si mai putina incredere si prin a cauta si mai asiduu sa placa si sa fie acceptati, facand orice pentru asta, devenind copii fidele ale celorlalti, ceea ce ii face sa dovedeasca si o deranjanta inconstanta, dar nereusind vreodata sa placa intr-adevar si sa-si dobandeasca intr-adevar increderea in ei. Aceasta va fi intodeauna subreda, pentru ca nu se vor raporta la un sistem de referinta cat de cat constant, ci la atatea sisteme de referinta cati oameni cunosc. De-asta insist pe ideea ca increderea in sine determina foarte mult felul in care traim si de ea depind multe aspecte ale vietii noastre, realizari si esecuri pe orice plan si mai ales in planul interactiunii umane. Intotdeauna exista unul sau mai mult calcaie ale lui Ahile in increderea noastra in noi, dar nu exista om care sa nu aiba suficiente motive pentru a avea incredere in sine.

A fi noi insine inseamna, pentru mine, a nu inghiti pe nemestecate nici principiile, conceptiile, regulile deja consacrate, dar nici noul, progresul. Suntem liberi sa alegem din multitudinea de actiuni si inactiuni, de solutii, ceea ce ni se potriveste, fie ca asta inseamna sa actionam conform unor precepte invechite sau sa le respingem, fie ca alegem sa actionam in acord cu idei noi, sa acceptam sau chiar sa respingem progresul, daca nu ni se potriveste. Atat caile batatorite, cat si progresul au doua taisuri, pot avea si consecinte negative, si nu trebuie decat sa decidem pe care din ele ni le asumam, indiferent de motivatie.A fi noi insine poate insemna a fi invechiti, in anumite conceptii, la fel cum poate insemna foarte bine a fi avangardisti sau cel putin open minded in altele si, mai ales, inseamna a ne manifesta aceste conceptii, asumandu-ne ca nu toata lumea va fi de acord cu noi, nu vom fi pe aceeasi lungime de unda cu toti, nu vom fi placuti de toata lumea…Dar ne dorim asta? Nu ar fi oare ingrijorator sa ne placa toata lumea? Big Smile Oricat am incerca sa ne eliberam de parerea celorlalti, n-o sa reusim niciodata pe deplin si, la fel, oricat am incerca sa debordam de incredere in noi, vom avea momente si chiar perioade in care ne-o pierdem si apelam la ceilalti sa ne ajute s-o recladim…dar e bine sa nu uitam ca, regasindu-ne si oferindu-ne noua si celorlalti varianta reala a noastra, surprinzator, nu vom fi renegati de societate sau respinsi de cei care conteaza pentru noi, ci din contra…

In final, trebuie sa fac o precizare: tot ceea ce am scris prezuma un comportament si niste atitudini in spiritul respectarii celorlalti, a libertatii acestora si pornim de la premisa ca vorbim despre o conduita care sa nu-i afecteze, care nu face rau altora. Consider raportarea la ceilalti si la normele sociale absolut necesara cand vorbim de a nu-i periclita prin actiunile sau inactiunile noastre, iar a fi noi insine nu inseamna sa facem chiar orice vrem si “ni se potriveste”, daca asta ar presupune sa facem rau.

11 comments

  • LaMargineaNoptii

    a fi tu insuti e o chestiune de onestitate personala si nu in ultimul rind de curaj. trebuie sa ai curajul de-a vedea ce e bun in tine. dar asta e partea usoara. trebuie sa ai curajul de-a recunoaste ca ai si parti rele, defecte, si lipsuri. sa infrunti asta. si sa vrei sa devii mai bun. sau nu. si sa preferi, ca majoritatea oamenilor, un trai pitit bine dupa aparente, intr-o contiuna goana de-a iti ascunde micile porcarioare facute cu intentie, din distractie, sau pur si simplu din lenea de a face lucrurile bine.
    in general, societatea nu agreeaza oamenii care sint prea "ei". deranjeaza turma care compune asa-zisa societate. care se uita cu frica in oglinda, doarme agitat, si niciodata, dar niciodata nu se uita peste umar, cind trece prin intuneric. iar scopul ei in viata este trecerea de la o magarie la alta, gindind in mod perpetuu "oare scap si de data asta?".

  • pheideas

    A fi noi insine ! Din mesaj razbate o nemultumire fata de falsitatea oamenilor care copiaza gesturi, cunostinte, atitudini, destine. Dar te-ai intrebat, cati din cei ce-ti vor citi randurile, vor si intelege ce vrei tu sa spui ? Punem pariu ca nimeni ? Ma rog, aproape … Pentru ca nu au sesizat niciodata diferenta intre a fi si a nu fi ei insisi. Multi te vor privi ironic si vor exclama: "Ce vrea si asta ?! Eu sunt unic in felul meu si fac ce trebuie !". Au si dreptate, pentru ca ei nu urmeaza decat poteca vieti, trasata de altii si ignora faptul ca la zece metri se intinde un drum asfaltat. Sau daca nu il ignora, prefera poteca batatorita si privesc cu teama la drum, pentru ca nu-l cunosc. Asta e natura umana, sa cuteze mai putin si sa priveasca mai aproape.

    Intreb: tu esti ? Oare cat din ceea ce faci iti apartine ? Ia gandeste-te, priveste-te cu ochii altuia. Iei decizii, dar oare in sprijinul lor, nu tii cont de deciziile altora ? In realitate, nu faci altceva decat sa le combini, exact ca un genetician care lucreaza cu genomul animal si inventeaza mutanti. Sau un croitor. Nu inventezi nimic, decat combinatii ale unor elemente consacrate. Eu o numesc originalitate. Ti-am povestit candva ca m-am incapatanat sa inventez o pompa, in loc sa copiez alt proiect. Am lucrat doi ani la ea. De ce am facut-o ? Pentru multumirea mea. Am fost eu si atat !

  • Rontziki

    @LaMargineaNoptii: da, foarte bine spus "o chestiune de onestitate personala" Smile si de a nu-ti fura caciula singur, ca sa zic asa Big Smile
    N-as zice ca societatea nu agreeaza oamenii care sunt prea "ei", daca isi gandesc actiunile astfel incat sa nu ii afecteze pe ceilalti si daca isi asuma consecintele propriilor actiuni, fara a cauta falsi vinovati decat propria persoana, atunci cand este cazul Smile Complacerea in aparente, neasumarea propriei persoane si nesiguranta perpetua duce de multe ori si la cautarea de vinovati in exterior…

  • LOLITA

    Rontz, ideile lansare de tine sunt in asentimentul meu! Si eu cred cu tarie ca este primordial sa fim noi insine, autentici, fara zorzoane si pelicule protectoare pentru ca numai astfel putem atinge esenta vietii ce se gaseste chiar in interiorul nostru. Din pacate de rutina nu avem cum scapa, in anumite momente e chiar necesara: spalatul, mancatul, imbracatul etc. Sunt de acord ca narcisistii, egocentricii, misoginii, rasistii si multi altii nu vor intelege de ce tot vorbim noi despre autenticitatea trairii. Stima de sine sau increderea in fortele proprii cum spuneai si tu este oglinda in care ar trebui sa ne uitam zilnic si fara teama. Acceptarea diversitatii este un pas important care ne ajuta sa ne cladim edificiul personalitatiii si secretul de a fi umani, zic eu. Niciodata nu vom putea fi placuti de toata lumea pentru ca fiecare priveste din punctul lui subiectiv de vedere, plua ca unii o pot lua prea personal si nu merita efortul. sa afci din asat un scop in sine mi se pare un consum inutil de energie care ar putea fi caanlizat pentru indeplinirea unor teluri mai nobile. Unii se ascund dupa pojghita snobismului si aleg sa fie parveniti, vanitosi ranindu-i pe ceilalti prin atitudinea lor superficiala. Dar sunt ei constienti de asta? Tin minte o vorba a bunicului meu: atat poate duce! E adevarat! Fiecare ar trebui sa-si stabileasca niste limite daca nu ale stiintei macar ale bunului simt. Care e iarasi relativ Smile si astfel revin la ce am scris despre politete… E un cerc vicios Smile

  • cdmitroi

    nu vei reusi niciodata, pentru ca nici eu nu voi reusi niciodata, pentru ca nimeni nu va reusi niciodata sa fie el insusi in societatea de azi. poate doar asa, la dus, singur in casa.

  • Rontziki

    @pheideas: simpla actiune de a copia nu ma deranjeaza neaparat…o fac si eu, atunci cand vreau…ma intreb acum, daca ai inteles tu Big Smile nemultumire, daca vrei sa-i spunem asa, as avea referitor la faptul ca oamenii nu au suficienta incredere in ei, asa cum am tot zis si prin postare, si nesiguranta are f multe consecinte negative la nivel de viata de la a nu avea curajul de a fi ei insisi pana la acumulare de frustrari pe diferite planuri ale vietii, frustrari care duc chiar si la schimbari de personalitate, de esenta proprie si care, direct sau indirect, ii afecteaza si pe ceilalti…cel putin asa am observat eu…

    Pui pariu ca nimeni sau aproape nimeni nu va intelege si inteleg ca o faci pentru ca esti de parere ca nu multi isi pun problema sa fie ei insisi si sa sesizeze diferenta intre a fi sau nu ei insisi. In naivitatea si optimismul meu, imi place sa cred ca nu ai dreptate si asta nu pentru ca randurile mele ar fi, vai, revelatoare, ci pentru ca sunt sigura ca sunt muuuulti care nu numai ca isi pun problema, dar stiu cu mult mai multe decat mine pe tema asta Smile

    Asa cum am scris in postare, a fi eu insami inseamna atat sa merg pe cai batatorite, daca mi se potrivesc si ma reprezinta, cat si sa actionez in feluri in care altii nu au facut-o sau cu care unii sau toti nu ar fi de acord. Tin cont de deciziile celorlalti atata timp cat ar putea fi afectati de ale mele, evident, si, indiferent ca iau decizii sfatuita, influentata de cei care conteaza pentru mine sau le iau fara nici un aport exterior, important este sa mi le asum, asa cum imi asum si actiunile si inactiunile nedecise expres sau, mai bine spun, negandite Smile

    Atata timp cat mie imi e bine cu alegerile si deciziile mele, cat imi asum si le suport consecintele, ma intereseaza mai putin daca sunt "invechite" sau "inovatoare". Am alte criterii dupa care imi traiesc viata Big Smile

  • Rontziki

    @Lolita: ma bucur ca ai regasit idei in asentimentul tau Smile
    Discutia cu rutina am mai avut-o la o postare anterioara Big Smile si poate ca uneori din pacate, alteori din fericire, in viata noastra zilnica exista si activitati de rutina, dar si alea fac parte din noi si insasi modalitatea in care le "indeplinim" inseamna "a fi noi insine" Smile
    Da, increderea in sine si respectul fata de propria persoana sunt oglinzi in care ar trebui sa ne uitam zilnic, dar important este sa ne uitam, cum spunea LaMargineaNoptii mai sus, cu onestitate Smile, probabil ca asta este de fapt aspectul dureros care are consecintele pe care le-ai mentionat tu, in final, ranindu-i pe ceilalti…
    Imi place vorba bunicului tau Big Smile si mama are una pe tema asta : "fiecare face exact atat cat poate, nici mai mult, nici mai putin" Big Smile)

  • Rontziki

    @cdmitroi: da, intr-o varianta absoluta nu vom reusi niciodata… din cauza societatii de azi, din cauza societatii dintotdeauna, care ne "obliga", in caz ca nu suntem de acord, sa tinem cont si de ceilalti Smile
    Dar, zic eu, cu cat incercam sa fim mai aproape de a fi noi insine, in limitele posibilului, cu atat avem mai mult de castigat Smile

  • cdmitroi

    si vrei sa spui ca nu incarcam? incerca, incercam, cum sa nu incercam!!

  • Pingback: Forma lucrurilor | Evantaiul Memoriei

  • Pingback: Despre dependenţă | Evantaiul Memoriei

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Notify me of followup comments via e-mail. You can also subscribe without commenting.