Cum exprimi în scris un oftat prelung sau momentul în care tragi adânc aer în piept şi apoi expiri în voie de parcă n-ai mai fi făcut-o de mult?! Aceasta a fost prima reacţie după ce am citit şi ultima pagină…Cum şi ce să scriu despre Minunata lume nouă astfel încât să redau exact ce-am simţit citind-o?!

Întâi de toate, am trăit din plin uimirea şi o admiraţie fără limite faţă de geniul Aldous Huxley, iar în minte încă mi se învârte ceea ce am citit, fără a putea spune care din ideile cărţii m-a impresionat mai mult: ideea de programare mentală, hipnopedia practicată în roman, care, cel puţin în 1932 când a fost scris, nu cred că fusese atât de analizată şi despre care nu se ştiau, probabil, câte se ştiu, de exemplu, astăzi, ideea că, indiferent de epocă, de societate, suntem fiinţe condiţionate prin imitaţie, uneori chiar în ciuda prealabilei programări mentale, ideea că exact valorile în care credem (liberul arbitru, familia, iubirea, emoţiile etc), despre care am jura că se regăsesc în codul genetic, că fac parte din noi, sunt, de fapt, rezultatul aceleiaşi programări mentale care există dintotdeauna…

Şi toate acestea nu sunt decât o mică parte din ce-am regăsit în Minunata lume nouă şi nu au neapărat legătură cu capacitatea de anticipaţie de care a dat dovadă Aldous Huxley scriind despre o lume controlată prin plăceri în care indivizii sunt învăţaţi ce înseamnă fericirea şi, astfel, sunt convinşi că trăiesc într-o stare de fericire continuă, o lume în care progresul ştiinţific şi tehnologizarea ating cote maxime, iar oamenii trăiesc un surogat de viaţă, departe de orice emoţie şi trăire autentică, înconjuraţi numai de plăceri senzoriale.

Minunata lume nouă este romanul unei distopii ce conţine în sine o ironie, dar şi o atenţionare.

Odată cu lansarea modelului Ford T, se pun bazele unei noi ere, era Ford – o perioadă total diferită de orice a cunoscut omenirea până atunci. Acţiunea cărţii se petrece în anul 632 al Erei Ford şi fac o enumerare sumară a caracteristilor noii ere: mame şi taţi nu mai există, copiii nu mai sunt născuţi, ci “decantaţi“, adică obţinuţi în diverse centre specializate, precum Centrul de Incubaţie şi Condiţionare pentru Londra Centrală; relaţiile dintre bărbaţi şi femei sunt complet liberalizate (“toţi suntem ai tuturor celorlalţi”), fiind încurajată practicarea de jocuri erotice încă din copilărie, iar relaţiile monogame fiind considerate o adevărată ameninţare la adresa ordinii sociale; oamenii muncesc un număr de ore pe zi după care sunt controlaţi printr-o serie de activităţi pe care le pot desfăşura şi sunt condiţionaţi să le practice cu mare plăcere, astfel încât să consume constant, să nu aibă timp să gândească sau, şi mai rău, să citească (“Aruncatu-i mai bun ca reparatul”, “Dacă stai şi citeşti, nu cheltuieşti, nu poţi să consumi destul.”)

Pe lângă programarea genetică prin care este stabilit locul fiecărui individ în societate, pentru că în compoziţia chimică a fiecărui embrion se introduc cu mare grijă substanţe ce-i vor genera trăsăturile şi capacităţile necesare mai târziu, rezistenţa într-un anumit mediu sau, din contră, reacţii adverse faţă de vreun mediu, oamenii sunt programaţi şi prin hipnopedie. Astfel, sunt condiţionaţi ce să-şi dorească şi ce să creadă pentru a fi fericiţi cu propria condiţie, pentru a nu dori nici mai mult, nici mai puţin decât ceea ce sunt şi ceea ce li se oferă.

Lumea e stabilă. Oamenii sunt fericiţi; capătă ceea ce vor şi nu cer niciodată ceea nu pot căpăta. Sunt înstăriţi; trăiesc în siguranţă; nu se îmbolnăvesc niciodată; nu se tem de moarte; voioşi, nu le pasă de patimi şi de bătrâneţe; n-au mame şi taţi care să-i necăjească şi să-i sâcâie; n-au soţii, ori copii ori iubiţi, ori iubite care să le stârnească sentimente puternice.

Cu toate acestea, omul nu este perfect, prin urmare, nici mecanismele inventate de el, nici sistemele sociale nu pot fi absolut perfecte…întotdeauna există o fisură, care se poate dovedi suficientă pentru ca un întreg castel de cărţi de joc să se prăbuşească. Instinctul, dar şi capacitatea de a imita reprezintă una din trăsăturile esenţiale pe care sistemul bazat pe programare este construit şi tot instinctul de a imita este cel care poate dărâma totul.

Nu trăim în era descrisă de Huxley şi chiar nu cred că omenirea va construi, la nivel global, un sistem atât de pus la punct, dar putem regăsi destul de uşor, în vremurile noastre, trăsături ale “lumii noi”.

Pe lângă progresul tehnic, inventarea vieţii virtuale şi altele din această categorie, mă gândesc, inevitabil, la publicitate, la tot ce înseamnă propagandă în orice sens şi în orice direcţie, la caracteristicile comune ale oamenilor de care se foloseşte orice organism care intenţionează să manipuleze şi care sunt foarte exploatate de societatea de consum.

Însăşi consumul devine şi cauză şi efect, pentru că este o formă de spălare pe creieri, care, dincolo de creşterea consumului şi, implicit, a profiturilor unei mici părţi din populaţia globului, are ca efect şi puternică individualizare, scăderea interesului oamenilor pentru chestiunile de suflet, pentru semenii lor, pentru artă, în oricare din formele ei, şi pentru orice poate însemna evoluţie interioară.

Îmi amintesc acum şi de ce povesteam despre How to win friends and influence people a lui Dale Carnegie, care a fost publicată pentru prima dată în 1936 (după Minunata lume nouă) şi care a devenit un record în rândul vânzărilor de carte.

Ar fi cazul să mă mai şi opresc, dar nu răsuflaţi uşuraţi că o să revin cât de curând cu Aldous Huxley, când voi scrie cel mai probabil citate, nu impresii, din Reîntoarcerea în minunata lume nouă din care mai am puţin

Sursă foto