Cum să nu-ți atragă atenția și să nu-ți stârnească interesul o carte al cărei subiect se învârte în jurul vreunui pictor sau tablou celebru?!

E drept că, în ultima vreme, am și avut de unde alege, pentru că a fost o adevărată infuzie de cărți au în centru personalități din diverse domenii, ceea ce nu e deloc rău, din contră, aș zice…astfel de romane, pe lângă lectura unei ficțiuni, îți oferă informații despre o personalitate, o operă de artă, îți stimulează curiozitatea, te fac să vrei să știi mai multe și, nu de puține ori, lași cartea și răsfoiești albume de artă sau te trezești citind despre evenimente din biografia personajului.

Am făcut mai jos o incursiune printre romanele citite de mine în care apar tablouri și personalități din domeniul picturii și sunt sigură că veți găsi cel puțin câteva care să vă atragă

1. Originea lumii de Jorge Edwards

Patricio are aproape optzeci de ani și este căsătorit de treizeci de ani cu o fostă elevă, Silvia. Foarte gelos, bănuiește că aceasta îl înșală cu prietenul lor, Felipe. Acesta din urmă se sinucide, iar Patricio este convins că muza pentru tabloul Originea lumii (Gustave Courbet) a fost Silvia și că are dovada adulterului, deși fața modelului nu se vede.
Romanul are ca pretext această gelozie bolnavă a personajului, dar este de fapt o călătorie culturală, condimentată cu discuții și dezbateri pe diverse teme.

2. Muza de Jessie Burton

Povestea din Muza nu are legătură cu vreun pictor sau cu vreun tablou celebru, fiind ficțiune, dar în centrul întâmplărilor se află un tablou și personaje cu talent în arta picturii. 
Romanul se desfășoară pe două planuri temporale și spațiale, în Londra anilor ’60 și în Spania anilor ’30. Odelle, imigrantă din Caraibe, pasionată de literatură și visând să scrie, ajunge în Londra unde-l cunoaște pe Lawrie, moștenitorul unui tablou a cărui proveniență este învăluită în mister.
Jessie Burton mânuiește foarte bine povestea și personajele, creează suspans și răsturnări de situații, în timp ce aduce în fața cititorului teme interesante, precum condiția femeii în anii în care au loc întâmplările și în ce măsură arta poartă amprenta genului persoanei care a creat-o…e oare atât de simplu să spui dacă o operă aparține unei femei sau unui bărbat?

3. Dansatoarea lui Degas de Kathryn Wagner

În Parisul de la finalul secolului XIX, într-o lume dând pe dinafară de opulenţă şi într-o perioadă de fierbere culturală şi artistică, în spatele frumuseţii şi gingăşiei se ascund realităţi surprinzătoare şi dureroase.
Balerinele Operei din Paris, tinerele cele mai invidiate pentru frumuseţea şi statutul lor, sunt, de fapt, noile curtezane, măcinate de ambiţii, de invidii, de disperarea de a găsi un bărbat care să le întreţină sau, odată trecute de o anumită vârstă, resemnate să fie la dispoziţia bărbaţilor care şi le permit şi care susţin astfel, prin “donaţii” substanţiale, activitatea artistică a instituţiei culturale. 
Edgar Degas, figură excentrică, recunoscut drept ciudat printre cei care frecventează Opera, începe seria de tablouri cu balerine, zugrăvind ceea ce se află dincolo de faţada fastuoasă oferită publicului, cunoscând de-altfel secretele bine păzite.
Citiți mai multe despre carte aici.

4. Sticletele de Donna Tartt

Theo Decker este un puști de treisprezece ani din New York, care supraviețuiește unui atentat la Muzeul Metropolitan de Artă, în care, însă, mama sa moare. După ce trece explozia, Theo ia din încăperea în care se afla la momentul exploziei tabloul Sticletele, pictat de Carel Fabritius în 1654, pictura preferată a mamei lui. După acest atentat, băiatul se trezește singur, tatăl părăsise familia cu mai mult timp în urmă.
Prin aventurile lui printre droguri, alcool și, în general, o viață dezorientată, trăită ca într-o anestezie a emoțiilor, Donna Tartt ne înfățișează provocările existenței în era contemporană, aducând în atenție teme actuale și arătând incertitudinea, fragilitatea și, mai ales, sentimentul acut de lipsa de sens cu care se confruntă omenirea în ultimele decenii.

5. Strigătul de Laurent Graff

Prima dată când am văzut (imprimat prin albume, încă nu și în original) tabloul lui Munch, Strigătul (Skrik în norvegiană) mi-a inspirat un strigăt mut, o reacție de groază cu stupoare care, la fel ca în unele vise, blochează corzile vocale, iar personajul nu poate scoate, de fapt, niciun sunet.
După ce am citit romanul lui Laurent Graff, atât tabloul, cât și povestea din carte au căpătat sonor. Tabloul este furat și apoi găsit de personajul nostru, un casier într-o stație de taxare de pe autostradă, și un țipăt neîncetat devine zgomotul de fond care generează o epidemie, din cauza căreia oamenii mor pe capete.
O atmosferă apocaliptică demnă de ecranizare contrastează cu liniștea eroului.
A trecut mult timp de când am citit Strigătul și mă gândesc să-l recitesc cât de curând. E un roman care, încă de la prima citire, pune stăpânire pe tine, dar sunt sigură că, la o recitire, îmi va spune și mai multe.

6. Cină cu Picasso de Camille Aubray

În 1936, Pablo Picasso se retrage pe Riviera Franceză, pentru a fugi de soția sa, Olga, și petrece câteva luni în Juan-les-Pins, unde folosește numele preluat de la tatăl său, Ruiz, pentru a nu fi recunoscut. Ondine are 17 ani și-și așteaptă iubitul, pe Luc, să revină dintr-o călătorie în care a plecat pentru a strânge bani să-i ofere fetei un trai decent și să fie, astfel, acceptat de către părinții ei. În timpul acesta, este trimisă de mama ei să-i ducă zilnic prânzul marelui pictor, care se îndrăgostește de mâncarea mediteraneană gătită la Café Paradis și devine din ce în ce mai interesat de abilitățile de muză ale lui Ondine.
La fel ca și Muza de Jessie Burton, Cină cu Picasso are două fire narative, fiecare situat în alt spațiu și timp.
Celălalt fir al poveștii se petrece în prezent și protagonista este Céline, nepoata lui Ondine, care pleacă în Franța pentru a urma un curs de gătit ce fusese cumpărat inițial de mama ei, care, însă nu mai poate pleca după ce a suferit un atac cerebral. Céline nu e tocmai interesată de gătit, face această călătorie mai mult pentru a descifra secretele din familie, sperând că va reuși astfel să-și salveze mama.
Citiți mai multe despre carte aici. 

7. Nuferi negri de Michel Bussi

Pânza pe care-și zugrăvește povestea Michel Bussi are ca fundal Giverny, sătucul aflat la 80 de kilometri de Paris în care a locuit Claude Monet. Celebrul pictor nu face parte din poveste, planurile temporale ale acesteia fiind toate ulterioare decesului lui Monet, dar întâmplările se desfășoară inclusiv în grădina lui Monet, se învârt în jurul unui tablou cu nuferi, iar personajele au legături, directe sau indirecte, cu arta picturii.
Michel Bussi reușește să mențină suspansul până la final, iar surprizele pe care ni le-a pregătit au fost, cel puțin pentru mine, de-a dreptul imprevizibile. Nuferi negri este unul dintre cele mai bune romane polițiste citite până acum, cu o intrigă din zona artei, cu o poveste de dragoste, cu personaje palpabile, construite realist, fără a pica în siropoșenie sau clișeism, reușind să te țină lipit de pagini până la final.
Citiți mai multe despre carte aici.

8. Lupta mea. Cartea întâi: moartea unui tată de Karl Ove Knausgård

Romanul autobiografic al lui Karl Ove Knausgård nu se petrece în lumea artei, nici nu are personaje pictori, fiind despre “lupta” autorului, dorinţa lui de a încastra într-un roman lungul drum către sine, încercarea de a se elibera din cuşca în care l-a închis compromisul între lumea sa interioară şi viaţa exterioară. E mai mult decât dorinţă, este nevoia lui Karl Ove de a descoperi şi a spune cine este, demers deloc uşor, care dă uneori impresia de orbecăire înspre lumini zărite ca prin ceaţă. Citiți mai multe despre carte aici. 
Totuși, romanul nu se află degeaba în acest articol. Knausgård, care a studiat istoria artei, povestește la un moment dat despre un tablou, un studiu de nori din 1822 al lui John Constable (sper să fie cel din imagine), prilej cu care ne dezvăluie relația sa cu arta, cum a fost mai degrabă deprins să analizeze și să descrie arta decât s-o trăiască.
Citiți mai multe despre a trăi arta, aici.