Cultura încotro? Civilizația spectacolului de Mario Vargas Llosa

Volumul de eseuri Civilizația spectacolului al lui Vargas Llosa mi-a amintit de Știrile. Manualul utilizatorului de Alain de Botton. Deși acesta din urmă se referă în special la jurnalism și la felul în care sunt astăzi editate, prezentate și propagate știrile, aceleași “metehne” par să stea și la baza declinului culturii.

“Dorința de a scăpa de golul și de neliniștea provocate de sentimentul de a fi liber și silit să iei decizii, de pildă ce să faci cu tine însuți și cu lumea înconjurătoare – mai ales când apar provocări și drame” este cea care ne face să ne îndreptăm mai degrabă spre divertisment, spre modalități de petrecere a timpului care ne aduc infuzie de adrenalină și emoții puternice, decât să ne aplecăm asupra problemelor reale din viețile noastre, similar cum să fim dependenți de știri poate, în viziunea lui Alain de Botton, “să ne uşureze de povara claustrofobică de-a trăi cu noi înşine, de-a încerca în permanenţă să ne onorăm potenţialul şi de-a lupta să convingem câţiva oameni din imediata noastră apropiere să ne ia în serios ideile şi nevoile.”

Ce înseamnă civilizația spectacolului? Civilizația unei lumi în care primul loc pe scara valorilor îl ocupă divertismentul și în care a te distra, a scăpa de plictiseală, e pasiunea generală. Acest ideal de viață e perfect legitim, desigur. Numai un puritan fanatic le-ar putea reproșa membrilor unei societăți că vor să dea puțină culoare, amuzament, umor și distracție unor vieți închistate de obicei într-o rutină deprimantă și, uneori, abrutizantă. Dar să faci din tendința naturală de a te simți bine o valoare supremă are consecințe neașteptate: banalizarea culturii, generalizarea frivolității și, în sectorul informativ, proliferarea unui jurnalism iresponsabil dedicat bârfelor și scandalului.

Astfel, pentru generații la rând, a evita plictiseala, a fugi de orice frământare care ar putea deranja prin recurgerea la divertisment a devenit un mod de viață. Cititorii vor cărți ușoare, care să-i distreze, spectatorii vor doar filme care să-i destindă, iar scriitorii și producătorii de filme sau alte manifestări culturale, aflați sub presiunea profitului, caută să producă pe bandă ceea ce cere publicul. De-asemenea, jurnalismul cultural, cu niște excepții, bineînțeles, se întrece în a lăuda și a promova produse culturale mai mult decât îndoielnice.

Democratizarea culturii era necesară, cultura nu putea rămâne apanajul elitelor, dar acest demers lăudabil a avut și efectul negativ “de a vulgariza și de a face mediocră viața culturală”. Cantitatea a devenit preferabilă calității, publicul și-a “impus” propriile valori și asistăm, astfel, la o devalorizare a culturii. Dincolo de apariția multor produse culturale de o calitate foarte slabă, accesarea lor lasă “cititorului și spectatorului impresia comodă că e cult, revoluționar, modern și că se află în avangardă, printr-un minim de efort intelectual.”

Artele plastice, la rândul lor, suferă din aceeași nevoie a publicului de spectacol, până într-acolo încât opere de artă premiate în prezent și considerate adevărate revoluții nu dau dovadă de nicio intenție artistică sau valoare estetică, nu arată vreun talent sau vreo profunzime, fiind suficient să provoace, frivolitatea și scandalosul devenind reperele principale pentru succesul lor. Apar mereu noi forme de manifestare și exprimare care arată doar lipsa de idei, de substanță și de autenticitate a artei.

Pentru a distra și pentru a-ți asigura, deci, publicul, este important să stimulezi “cele mai josnice pasiuni ale muritorilor de rând” și, din acest motiv, atât cultura “inferioară”, cât și jurnalele de scandal prosperă necontribuind la evoluția societății, ba mai mult, cultivând și întreținând o stare de fapt nu dintre cele mai sănătoase.

Llosa remarcă și faptul că, datorită accesului generalizat la informație și popularizării informațiilor negative cu mare rapiditate, epoca actuală este dominată de un adânc cinism, o resemnare și un pesimism și, dacă, în trecut, cultura era menită să caute și să ofere răspunsuri la întrebările oamenilor cu privire la viață, fiind un semnal de alarmă în momente de crize sociale sau financiare, astăzi, “a ajuns să fie mai degrabă un mecanism care ne permite să ignorăm chestiunile grave, ne distrage de la ceea ce e cu adevărat serios, ne scufundă într-un “paradis artificial” de moment”.

Corectitudinea politică ne împiedică să clasificăm manifestările culturale în categorii, “să vorbim despre culturi superioare sau culturi inferioare”, așa cum jurnalismul de scandal nu poate fi îndepărat fără a da o lovitură mortală libertății de exprimare și, întrucât leacul ar fi mai grav decât boala, acest cerc vicios se întreține singur și contribuie, din păcate, la decăderea culturii.

Acestea sunt doar câteva dintre multele idei pe care le veți regăsi între paginile cărții Civilizația spectacolului.

Nu sunt neapărat noutăți, dacă avem în vedere “reciclarea culturală” despre care vorbește Baudrillard în Societatea de consum. Mituri și structuri sau optimizarea educației despre care povestește George Ritzer în McDonaldizarea societății, dar ele sunt analizate și întoarse pe toate părțile de scriitorul peruan.

O altă afirmație a lui Lipovetsky și a lui Serroy despre care se poate spune că este nefondată este presupunerea că, dacă milioane de turiști vizitează anual Luvrul, Acropola și amfiteatrele grecești din Sicilia, atunci cultura nu și-a pierdut valoarea în vremurile noastre și încă se bucură “de o legitimitate de necontestat”. Autorii nu-și dau seama că acele numeroase vizite la marile muzee și la monumentele istorice clasice nu sunt mărturia unui interes autentic pentru “cultura înaltă” (așa o numesc), ci e vorba doar e un snobism, pentru că a ajunge în acele locuri face parte din obligațiile turistului postmodern perfect. În loc să-și stârnească interesul pentru trecut și pentru arta clasică, îl scutește de efortul de a le mai studia și cunoaște, printr-o minimă participare financiară. O simplă privire fugară îi e suficientă pentru a avea conștiința culturală împăcată.

Diferența esențială dintre cultura din trecut și divertismentul de astăzi este că produsele acelei culturi aveau pretenția de a transcende timpul prezent, de a dura, de a viețui și pentru generațiile viitoare, în vreme ce produsele culturii de azi sunt fabricate să fie consumate pe loc și apoi să dispară, precum biscuiții sau popcornul.

De asemenea, nu e surprinzător faptul că, în era spectacolului, efectele speciale în cinematografie au ajuns să trimită pe planul al doilea subiectul, regizorii, scenariul și chiar pe actori. Se poate spune că asta se datorează, în bună parte, uluitoarei dezvoltări tehnologice din ultimii ani, care permite acum adevărate minuni în ceea ce privește iluziile și fantezia virtuale. Desigur, o altă cauză – poate chiar cea principală – ar fi o cultură care încurajează tot mai puțin efortul intelectual, te face să nu fii interesat de nimic, să nu te neliniștești și, în ultimă instanță, să nu gândești, ci mai degrabă, cu o atitudine pasivă, să te abandonezi stării pe care acum uitatul Marshall McLuhan – un profet perspicace în privința drumului pe care avea s-o apuce cultura în ziua de azi – o numea “baia de imagini”, o supunere totală față de emoții și senzații stârnite de un bombardament neobișnuit și uneori strălucitor cu imagini care-ți captează atenția, chiar dacă ele, prin natura lor primară și trecătoare, tocesc sensibilitarea și gândirea publicului.

Oamenii continuă să creadă în Dumnezeu pentru că nu cred în ei înșiși. Iar istoria demonstrează că au dreptate, pentru că până acum nu ne-am arătat a fi demni de încredere.

Piața liberă fixează prețul produselor în funcție de cerere și ofertă, iar asta a făcut ca aproape peste tot, inclusiv în societățile cele mai culte, opere literare și artistice de o valoare extraordinară să fie subapreciate și lăsate deoparte, din pricina gradului lor de dificultate și a faptului că cer o anumită formație intelectuală și o înaltă sensibilitate pentru a putea fi cu adevărat apreciate.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Notify me of followup comments via e-mail. You can also subscribe without commenting.