Jacob se hotărăşte să iubească

Jacob se hotărăşte să iubească a fost desemnată Cartea Anului în Elveţia. Abia aşteptam să descopăr prin ce este mai bună decât Zaira, singura carte de Cătălin Dorian Florescu, pe care o mai citisem.

Într-adevăr, romanul Jacob se hotărăşte să iubească este mult mai complex decât Zaira, multe fire narative dezvoltate în detaliu, o încrengătură de destine din mai multe epoci, totul foarte bine plasat în contextul amplu a istoriei. Un roman foarte elaborat. Probabil, de aici i se trage defectul de a fi un roman rece.

Din atenţia asupra fiecărui detaliu şi din intenţia autorului de a construi personaje cu trăsături clare, portrete complete, a rezultat, de fapt, o poveste interesantă, dar cam fără viaţă…niciun strop de patimă, de participare. Deşi este relatată în mare parte la persoana I, tonul egal şi detaşat nu aduce nicio tresărire cititorului. Acesta va fi impresionat de scenele descrise, de cruzimea şi brutalitatea întâmplărilor, ca atunci când, privind un documentar, eşti uimit, îţi suscită interesul, dar nu poţi participa la drama personajelor şi momentelor cum se întâmplă în cazul unui film artistic.

Am citit pe ultima copertă a cărţii paragrafe din presa germană, care vorbesc despre senzualitate şi sensibilitate…eu nu le-am găsit. Foarte bine a surprins lipsa de emoţie a romanului Călăuza pe blogul Singur pe bancă.

Dacă Jacob se hotărăşte să iubească ar fi ecranizată, ar avea un mare succes şi ar fi printre puţinele cazuri în care filmul mi-ar plăcea mai mult decât cartea. Cu un regizor bun şi nişte actori care să descifreze sau, mai bine zis, să creeze un univers emoţional poveştii, ar putea ieşi un film foarte bun.

Altfel, nu pot spune că romanul m-a dezamăgit, pentru că m-a prins şi mi-a menţinut trează curiozitatea. Chiar dacă au fost şi episoade care mi s-au părut în plus, iar ideea repetiţiilor de destin, a legăturilor între destinele aceluiaşi arbore genealogic, pe care am întâlnit-o şi în Acasă, pe Cîmpia Armaghedonului, nu m-a convins, povestea curge lejer, se citeşte repede şi nu mi-a părut rău că am citit-o.

Au mai scris despre carte Dragoş Butuzea şi Costi Piştea.

Autor: Cătălin Dorian Florescu; Editura Polirom, 2012; Traducere din limba germană Mariana Bărbulescu; Nr. pagini: 349

Facebook comments:

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Notify me of followup comments via e-mail. You can also subscribe without commenting.