Despre oboseală, frică şi curaj

“În mod voluntar sau involuntar, din proprie opţiune sau de nevoie, majoritatea oamenilor de astăzi duc o viaţă ce-i epuizează nervos şi sunt întruna prea obosiţi spre a mai putea simţi bucurie.”

“În cele mai avansate părţi ale lumii moderne, însă, oboseala fizică s-a diminuat considerabil prin ameliorarea condiţiilor de muncă. În prezent, genul cel mai grav de oboseală în comunităţile avansate este oboseala nervoasă. Aceasta, în mod straniu, este cea mai pronunţată la oamenii înstăriţi şi tinde a fi mult mai atenuată la salariaţi decât la oamenii de afaceri şi la intelectuali.

În viaţa modernă, evitarea oboselii nervoase e un lucru foarte anevoios. În primul rând, pe parcursul orelor de lucru, dar într-o măsură şi mai mare în timpul petrecut între locul de muncă şi domiciliu, lucrătorul urban este expus la zgomot, pe care, ce-i drept, se deprinde cu timpul să nu-l mai perceapă conştient, dar care, cu toare acestea, îl istoveşte mai cu seamă datorită efortului subconştient depus spre a nu-l percepe. 

Un alt lucru care ne provoacă oboseală fără ca noi să fim conştienţi de ea este prezenţa constantă a unor persoane necunoscute. Instinctul natural al omului, ca şi al altor animale, este de a-l observa atent pe orice necunoscut din specia lui, spre a decide dacă să se poarte prieteneşte sau cu ostilitate. Acest instinct trebuie să şi-l inhibe cei ce călătoresc cu metroul în orele de maximă aglomeraţie, iar rezultatul acelei inhibări este că ei simt o furie generală difuză faţă de toţi necunoscuţii cu care intră în acest contact involuntar.”

“Îngrijorarea e o formă de frică şi toate formele de frică produc oboseală. Un om care a învăţat să nu-i fie frică va constata că oboseala vieţii cotidiene s-a diminuat considerabil. Frica, în formele ei cele mai nocive, apare acolo unde există un pericol cu care nu suntem dispuşi să ne confruntăm. […] Probabil toţi aceşti oameni folosesc o tehnică greşită în încercarea de a scăpa de frica ce pândeşte în ei; ori de câte ori aceasta le vine în minte, ei încearcă să se gândească la altceva; ei îşi abat atenţia de la gândurile generatoare de frică prin divertisment, muncă sau te miri ce altceva.

Or, temerile de orice fel se amplifică atunci când căutăm să ne ferim de ele. Efortul de a abate gândurile în altă parte este un tribut plătit chipului oribil al nălucii la care refuzăm să ne uităm; modul potrivit de a ne raporta la frică de indiferent ce fel este de a gândi despre ea în mod raţional şi calm, dar cu multă concentrare până când ne devine complet familiară. Până la urmă, familiaritatea va atenua spaimele; toată chestiunea va deveni cu timpul plicticoasă, iar gândurile noastre se vor abate de la ea, nu ca înainte, printr-un efort de voinţă, ci din simpla lipsă de interes pentru acel subiect.

Una din temele în privinţa cărora morala modernă lasă cel mai mult de dorit este cea a fricii. E adevărat că de la bărbaţi se aşteaptă să arate curaj fizic, mai cu seamă în război, dar alte forme de curaj nu sunt preţuite la ei, iar la femei nici atât. O femeie curajoasă trebuie să-şi ascundă curajul dacă vrea să fie plăcută de bărbaţi. Bărbatul care e curajos în orice privinţă în afară de pericolul fizic nu este nici el bine văzut.

De pildă, indiferenţa faţă de opinia publică este privită ca o sfidare, iar publicul face tot ce poate spre a-l pedepsi pe cel care îndrăzneşte să-i dispreţuiască autoritatea. Or, lucrurile ar trebui să fie tocmai pe dos. Orice formă de curaj, fie la bărbaţi, fie la femei, se cuvine admirată […]

Dacă ar exista mai mult curaj, ar exista mai puţine îngrijorări şi, ca atare, mai puţină oboseală; pentru că o foarte mare parte din oboseala nervoasă de care suferă în prezent bărbaţii şi femeile se datorează diverselor spaime, conştiente sau inconştiente.”

Bertrand Russell – În căutarea fericirii

8 comments

  • si eu care avam impresia de dimineata ca mi-s obosit pentru ca am dormit doar patru ore. m-am linistit Smile

  • Alexia

    Da, in mod clar, calculatorul ne oboseste, este un factor de stres (oboseala nervoasa) in zilele moderne. Multi dintre noi petrecem mult timp in fata calculatorului, la serviciu si acasa, cand venim de la serviciu tot pe calculator stam. Dar si agitatia, aglomeratia urbana, e tot un factor de stres, avem din ce in ce mai putin spatiu verde in jurul nostru. Nici nu mai zic, in autobuzul spre/de la serviciu abia de te mai poti urca.

    • Cred că ne oboseşte f mult abundenţa de informaţie, de orice fel, indiferent că ne bombardează prin intermediul calculatorului, al tv-ului sau altfel…dar mai putem altfel?! Smile
      Că tot ai pomenit de spaţiul verde, Bertrand Russel povesteşte în carte destul de mult pe tema naturii şi a nevoii omului de natură pentru a fi fericit…

  • … knock… knock!
    Smile
    Te asteapta un martisor la mine pe… maidan!
    Iti doresc o primavara spectaculos de frumoasa.
    Imbratisare maaaaaaaaaare, rotunda, de gashca!

    • Intră! E deschis! Big Smile
      Mulţam frumos pentru mărţişor şi pentru urările frumoase!
      Te îmbrăţişez şi eu şi îţi doresc o primăvară veselă şi luminoasă! Smile

  • Alexia

    Ai dreptate, prea multa informatie ne oboseste, asta vruiam sa zic si eu. Nici macar nu avem nevoie de unele din acele asa-zise informatii, adica putem trai si fara ele si inca foarte bine, mai fericiti si mai sanatosi. Trebuie sa facem asa fel incat sa ne obosim si fizic, nu numai intelectual. De exemplu, sa mergem pe jos, in loc sa luam masina (ca tot am zis, oricum e full ratb-ul, unde sa te mai urci?). Si sigur ca avem nevoie sa petrecem mai mult timp in aer liber, majoritatea dintre noi petrecem ziua in spatii inchise lipsite de lumina naturala a soarelui, se stie ca lipsa luminii naturale ne cauzeaza tulburari de somn, insomnii, depresii etc.

    • Din păcate, nu putem selecta întotdeauna informaţia de care avem nevoie…şi o acţiune simplă precum cumpărăturile necesare înseamnă mai multă informaţie decât ne-am dori, suntem tot timpul supuşi alegerilor, de la cele mai banale, pe care nici nu ne dăm seama că le procesează creierul nostru, până la cele mai complicate şi mai importante. Bombardamentul informaţional creează mult mai multe alegeri decât este necesar şi, în consecinţă, mai multă oboseală…
      Lipsă de lumină, lipsă de aer (altul decât cel condiţionat Smile )…cunoaştem şi suferim din cauza acestor lipsuri Frown
      Abia aştept vremea frumoasă să-mi reiau plimbările pe jos! Grin

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Notify me of followup comments via e-mail. You can also subscribe without commenting.

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.