Rontziki în 2011

Dacă tot am făcut un bilanţ al lui 2010, să inaugurez şi notarea dezideratelor pentru anul care a început…Pentru că, de cele mai multe ori, ceea ce-mi doresc porneşte de la mine, de la ceea ce-mi “pretind” mie, nu o să înşir idei de genul : vreau să câştig la loto, vreau un job mai liniştit, vreau să fac înconjurul lumii sau ale pere mălăieţe Big Smile

Cel mai mult îmi doresc ca anul acesta să reuşesc să-mi organizez altfel timpul…de asta se leagă, oarecum, şi alte dorinţe. Trebuie să mă odihnesc mai mult (am început bine anul în acest sens Grin) şi să mă stresez cât mai puţin…uşor de zis, mai greu de pus în practică, mai ales partea cu stresul, dar, în ultimele luni, mi-aş fi dorit, în special în ce priveşte munca, să fiu puţin mai nesimţită.

Da, ştiu sună aiurea, dar, deşi sunt conştientă că nu se întâmplă nimic grav dacă nu mă mai agit în continuu, dacă fac lucrurile atât cât se poate cu un consum rezonabil de timp şi nervi, nu pot fi liniştită dacă nu sunt eu convinsă că am făcut tot ce trebuie, cum trebuie, dacă nu combat inechitatea şi multe altele…Uof, mamă, că tu m-ai învăţat să fac treaba ca lumea, să nu mai fie nevoie de vreo virgulă şi să nu mai vină cineva în urma mea ca să pună punct Big Smile

Din păcate însă, am tras linie şi am constatat că, în ultimul an, m-am agitat şi epuizat, de multe ori, degeaba, pentru că oamenii şi situaţiile nu se schimbă decât în rău…Aşa că, în 2011, îmi propun să mă concentrez mai mult pe mine, pe timpul meu şi pe relaxare, să mă agit numai pentru ce merită.

Dacă îmi iese figura asta, atunci am să reuşesc sigur să-mi împlinesc şi alte doleanţe, adică să petrec timp mai mult şi mai de calitate cu persoanele dragi, cu prietenii şi cu familia, şi să ies mai mult decât în anul care a trecut, pentru că oboseala şi stresul m-au transformat uneori, în cursul ultimului an, într-un bursuc morocănos şi ursuz.

Bineînţeles, şi în 2011, vreau să citesc, nu neapărat mult, aşa că nu-mi voi propune un target cantitativ, dar sunt câteva cărţi pe care le vreau musai devorate cât de curând. Printre acestea, prima pe listă este Marcel Proust – În căutarea timpului pierdut, despre care ştia Moşul că îi tot dădeam roată prin librărie şi nu mă încumetam, aşa că mi-a adus-o cadou de Crăciun Smile

Ca o paranteză, şi anul acesta, Moşul a ştiut care sunt cadourile mele preferate şi mi-a mai adus cărţi: Jane Austen – Persuasiune (am terminat-o, dar n-am apucat să povestesc despre ea) şi Andrei Pleşu – Comedii la porţile Orientului (în curs de lecturare).

 

 

 

 

 

 

 

 

Nu pot face o listă cu cărţile pe care aş vrea să le citesc în 2011 pentru că n-aş reuşi să mă mai opresc, lista mea “de citit” creşte constant şi e în continuă schimbare…Totuşi, pe lângă Proust, mai am câteva dorinţe mai vechi, cum ar fi Pendulul lui Foucault, pe care m-am străduit mai demult, de vreo 2 ori, s-o citesc, dar anul ăsta trebuie să-i vin de hac Big Smile sau mai noi, cum este Poveste fără sfârşit de Michael Ende despre care am povestit recent cu o prietenă şi pe care trebuie neapărat s-o găsesc şi s-o citesc (sau s-o recitesc – nu-mi aduc aminte dacă în copilărie am citit-o sau doar am văzut filmul), şi Muzeul inocenţei de Pamuk în legătură cu care m-a incitat de curând o altă prietenă. Să mă opresc totuşi până nu trântesc aici o listă luuuuungă Smile

Ce-mi mai cer eu în 2011?! Păi aş vrea să văd mai multe filme şi să scriu despre cele care mă impresionează, să ajung la teatru măcar la fel de des ca în ultimele luni şi să reuşesc ca, până în primăvară, să-mi fac biblioteca încăpătoare la care mă tot gândesc de vreo juma de an Grin

Ah, să nu uit: îmi propun să scriu mai mult decât în 2010, mai ales că primit ceva nou, roşu şi foarte sugestiv de Anul Nou Grin

şi să vă comentez cât mai des, că, deşi nu v-am ratat postările, nu am reuşit să comentez de fiecare dată când aş fi avut ceva de zis Smile

16 comments

  • tetris

    As putea sa printez postul tau si sa-mi insusesc obiectivele Smile (dar alte carti, In cautarea timpului pierdut inca ma tem sa o abordez Smile ). Iti doresc sa realizezi tot ce ti-ai propus si inca multe pe deasupra! Smile

  • Simona

    Iti doresc sa iti realizezi tot ce ti-ai propus in noul an si lecturi cat mai placute si mai captivante in 2011!
    In legatura cu nesimtirea, am observat si eu pe propria-mi piele ca sterg sefii cu tine pe jos daca te lasi mai prejos si nu esti mai bataios. Probabil am primit o educatie mult prea elevata pentru timpurile in care traim Frown

  • Rontziki

    @tetris: mulţam frumos! Smile

  • Rontziki

    @Simona: Mulţumesc frumos! Îţi doresc un 2011 cât mai fain! Eu sunt suficient de bătăioasă, ca să te citez, dar, chiar şi aşa, cel mai adesea oamenii zic ca tine şi fac ca ei, aşa că la ce bun să mă mai agit?! Cred că poate să-mi fie foarte bine şi stresându-mă mai puţin Grin

  • Viorica

    Frumoase obiective…si la mine e pe lista Proust, chiar ma gandeam zilele astea daca sa ma apuc anul asta de el…pana la urma am decis ca se mai amana pana in 2012. Bafta si orice ai face, iti doresc sa faci cu placere!

  • QED

    Proust este in asteptare si la mine. Insa toate la timpul lor. Dezideratele tale sunt frumoase si deloc de neatins, drept pentru care sunt convinsa ca le vei desavarsi. Faza cu sa te gandesti mai mult la tine…, hmmm, sper sa-ti iasa, dar este un pic mai greu. Spunem multe, dar cu greu ne debarasam de vechile obiceiuri. Insa imi doresc si iti doresc sa-ti iasa. Chiar daca nu ai facut multe comentarii pe bloguri, stim ca ne citesti. Simtim. Oricum, nu mereu trebuie sa comentezi, daca nu ai cuvintele la tine si nu rezoneaza acolo, undeva.
    Nu uita: timpul trece, nu sta in loc!

    • Rontziki

      @QED: Mda, este cam greu că până acum nu mi-a ieşit, dar sper să reuşesc să triez ceva mai bine de-acum încolo Smile
      De cele mai multe ori am avut cuvintele, dar nu am avut timpul şi starea necesară…

  • LOLITA

    Obiectivele pe care ţi le-ai propus în 2011 sunt realizabile , dar cum spuneai şi tu, depind de tine şi de consecvenţa ta . Smile Şi eu îmi propun mereu să nu mă mai agit inutil, dar nu-mi reuşeste… Baftă, poate la tine e mai cu noroc! Big Smile) În ce-i priveşte pe Proust sau Umberto Eco îţi urez doar să ai muuuultăăă răbdare şi le vei parcurge ! Merită ce-i drept efortul…
    Toate cele bune!

  • Rontziki

    @Viorica: mulţam fain! O să povestesc cum e cu Proust că intenţionez să încep curând Smile

  • Rontziki

    @Lolita: Mulţam mult pentru încurajări! Smile Sunt convinsă că merită, de-asta sunt şi chitită pe ele acum Smile

  • Bianca

    Foarte frumos… îti doresc sa ti se implinească toate dorinte si chiar peste asteptări Smile

  • Rontziki

    @Bianca: Mulţam fain! Sper să reuşesc să le împlinesc pe cele care depind de mine, că în rest, ştiu eu că în fiecare an mi s-au împlinit şi dorinţe pe care nici nu ştiam că le am Big Smile sau la care nu îndrăzneam să sper Wink

  • Yuki

    multa bafta cu Proust-ul. eu m-am blocat anul trecut in ' Sodoma si Gomora',sper sa reusec anul asta sa ies din impas Grin

  • Rontziki

    @Yuki: mulţam pentru vizită şi comentariu, ca şi pentru urare! Smile Sper să le dau gata pe toate anul acesta, chiar dacă nu aş face-o musai una după alta şi aş mai intercala şi alţi autori printre volumele lui Proust Smile

  • Pingback: Dimineţile mele | Rontziki

  • Pingback: Rontziki în 2012 | Rontziki

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Notify me of followup comments via e-mail. You can also subscribe without commenting.