Rontziki în 2012

Mă tot gândesc ce anume vreau în 2012, ce deziderate am pentru noul an şi nu găsesc prea multe…

Văd că pentru 2011 mi-am dorit schimbări serioase, am avut o grămadă de deziderate şi constat acum, recitind, că am şi realizat mare parte din ele, ceea ce înseamnă că notarea dorinţelor pentru un an nou e de bun augur, aşa că să încerc să încropesc ceva şi pentru 2012 Smile

Că tot vorbeam acum un an de bibliotecă şi am raportat ulterior că mi-am făcut o bibliotecă simpatică şi încăpătoare, tre’ să revin acum şi să spun că nu mai pare la fel de încăpătoare, dar e şi mai simpatică plină Big Smile

În concluzie, o noi rafturi se impun, m-am gândit deja pe unde să le plasez, mai trebuie pusă în practică ideea…

Tot la nivel concret, în 2012 trebuie să ajung din nou la Paris…am sărit Parisul în 2011, dar anul acesta este musai Grin

Pentru că în 2011 partea cu relaxarea mi-a ieşit ceva mai bine decât în alţi ani, am reuşit să mă detaşez mai eficient de stresul de la muncă, să mă eliberez cât de cât de griji, apăsări şi alte de-astea şi să mă regăsesc, să mă ocup mai mult de plăcerile mele, îmi propun s-o ţin la fel şi în 2012…să mă bucur mai mult de fiecare zi, de fiecare moment şi să nu mai las timpul să curgă gol, aşa cum am avut uneori impresia…

La categoria “viaţă sănătoasă”, adică să mănânc mai sănătos, să fac mai mult sport, să nu mai beau pepsi şi alte de-astea, cred că sunt deja un maxim clişeu şi probabil suntem cu toţii sătui de cât ne propunem toate astea…şi totuşi, chiar sper să trăiesc mai sănătos în 2012 şi să dorm mai mult.

Nu-mi mai propun ceva anume de citit, nici să citesc tot ce am achiziţionat şi n-am apucat încă să citesc, deşi tare-aş vrea să ajung la performanţa asta…o să citesc ca şi până acum, alegând cărţile după starea de moment şi sper să scriu cel puţin la fel de mult ca în 2011.

Acestea fiind zise, vă las cu câteva imagini din noaptea dintre ani şi vă provoc să-mi spuneţi voi ce vă propuneţi în 2012? Poate mă mai inspir şi eu Grin

5 comments

  • ce frumoasa e biblioteca ta, eu acum o vazuiRazz

    La multi ani!

    Sa ai spor si sa se indeplineasca toate cele de mai sus!

    Eu acum imi scriu rezolutiile lui 2012. Le vei citi pe blogSmile…daca vei vrea!

  • Ana

    La multi ani!!! Iti doresc un an minunat! Spor sa ai la citit, cu putina sarguinta sigur scapi si de pepsi si nu uita sa te bucuri pana si de cel mai mic rasfat. Big Smile)

  • Un 2012 cat mai frumos iti doresc, Rontziki! Orice ar insemna ,,frumos” pentru tine. Sper sa poti realiza tot ce ti-ai propus acum si tot ce iti vei propune pe parcursul anului Smile
    In ceea ce priveste cartile, am ajuns la aceeasi concluzie ca si tine. Voi citi in functie de starea de moment, oricat as incerca sa ,,planific” asta, nu iese. Cum nu mi-am facut o lista de data asta, pot sa iti enumar cateva: fac sport (deja fac asta, dar mi-l organizez, daca vrei iti dau un link inspre un youtube channel care pe mine ma ajuta, orientativ, tipuri de exercitii), imi fructific cat mai bine timpul unei zile – imi organizez activitatile, nu le mai las in deriva (deci tot fac listute, dar mai mici), as vrea sa fiu mai activa pe blog si sa ma implic mai serios intr-un proiect inceput anul trecut. Sa mananc regulat, sa nu mai sar mesele. Si sa dorm mai mult, cand trebuie. Sa nu mai aman. Sa fiu calma si sa zambesc Smile si altele…

    La Multi Ani!!

    • Mulţam frumos! Un an minunat îţi doresc!!!
      Fiind de regulă organizată şi cu liste şi listuţe, unul din deziderate este să mai renunţ la liste Big Smile
      Faine deziderate ai, îţi doresc să reuşeşti să fii mai activă pe blog, să-ţi iasă bine toate proiectele şi dap, tre’ să avem grijă de noi cu mesele şi somnul… Smile

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Notify me of followup comments via e-mail. You can also subscribe without commenting.