Ce vor femeile

 “În prelegerile pe care le susţin în 1996, afirm că cincizeci la sută dintre căsătorii se duc de râpă deoarece cei mai mulţi dintre noi nu mai avem familii numeroase.

Astăzi, când te căsătoreşti, nu te alegi decât cu o persoană.
Afirm că, atunci când cuplurile se ceartă, n-o fac pentru bani, sex sau putere. Ceea ce vor ele să spună cu adevărat este: Tu nu-mi ajungi! Sigmund Freud spunea că nu ştie ce vor femeile.

Ei bine, vor să aibă în jurul lor o mulţime de oameni cărora să le vorbească.”

Kurt Vonnegut – Cutremur de timp

15 comments

  • Jovi

    Cu alte cuvinte, sunt multumite si cu… multi-multi copii…

  • Delf

    Citisem şi eu, undeva, că femeile nu vorbesc niciodată singure, iar bărbaţii nu vorbesc niciodată cuiva. Smile

  • Rontziki

    @Delf: Aoleu, cum adică femeile nu vorbesc niciodată singure?! Woops Big Smile) La partea cu bărbaţii…sună interesant şi plauzibil Big Smile

  • Rontziki

    @Jovi: ar trebui să ne facem toate educatoare Big Smile

  • Bianca

    Ce vor femeile? Big Smile

    Nu mă mir că mai există cineva care se întreaba asta, dar mă mai mir că unii chiar încearcă să răspundă… Razz

  • Rontziki

    @Bianca: Păi ăsta este şi va rămâne misterul omeniri şi după ce se vor fi elucidat altele Big Smile

  • QED

    Eu sunt femeie. Nu-s de acord. Chiar se cearta pentru bani, sex si altele, dar cred ca s-ar certa mai rar daca ar fi mai multe persoane in familie. Distribuirea atentiei catre mai multe persoane este normal sa ia din timpul acordat fiecareia. Sotul va fi mai fericit ca cicalitoarele fraze vor fi mai scurte si mai rare, dar va fi nemultumit caci va trebui sa-si imparta iubirea sotiei cu cea pentru copii. Se stie ca omul nu va fi niciodata multumit. Nici femeile, ca o consecinta logica. Smile

  • pheideas

    Ce vor femeile ? … Cand ? Big Smile

  • Rontziki

    @pheideas: goooood point! Big Smile

  • Rontziki

    @QED: Interesantă viziune Smile mda, că oamenii sunt destul de posesivi, nu toţi şi nu exagerat, dar e posibil să ai dreptate…Cât despre faptul că suntem veşnici nemulţumiţi…ufff, să fie chiar aşa?! eu sper totuşi că nu Smile

  • Saturnianul

    Cu tot respectul pentru nenea Vonnegut, dar argumentul lui nu mi se pare suficient de ţeapăn pentru a-şi sprijini generalizarea pe el. Eu pricep ce mesaj vrea să transmită dar cred că generalizând nu a ales cea mai potrivită metodă. Atunci cînd te căsătoreşti te alegi cu o singură persoană doar dacă asta vrei (iar dacă celălalt nu vrea, atunci e explicabil de ce se duce pe rîpă căsătoria Big Smile sau, în cazuri rare, cînd partenerul nu (mai) are părinţi, bunici, veri, prieteni, etc. În rest, cam toţi avem destui membri de familie chiar dacă suntem lipsiţi de un frate sau de o soră. Părinţi care au la rîndul lor părinţi (bunicii noştri), surori/fraţi ai părinţilor care au copii (veri) care au la rîndul lor copii ş.a.m.d. Ca să nu mai pun la socoteală prietenii, amicii. O mulţime de indivizi care te ajută să nu te limitezi la a relaţiona doar cu partenerul de viaţă.

    Ceea ce se întîmplă este posesivitatea şi egoismul, uneori extreme, care încep să se manifeste după căsătorie. Unul din parteneri, sau amîndoi, ajunge să se considere un fel de proprietar al celuilalt şi să-i impună restrîngerea ariei de atenţie numai asupra sa, ori în procent cît mai mare posibil crezînd că asta este singura dovadă palpabilă de iubire. Asta deşi înainte de eveniment, deşi nu se vedeau atît de des şi nu petreceau majoritatea timpului împreună, nu existau astfel de probleme.

    După mine, căsătoria ar trebui să aducă siguranţă într-un cuplu (de-acum trăţi împreună şi vă vedeţi zilnic). Însă se pare că în multe cazuri aduce incertitudine şi teamă. Şi asta pentru începi să-l vezi pe celălalt ca pe un obiect ce-l posezi. Pentru mulţi căsătoria nu reprezintă comuniune, ci posesiune.

  • Rontziki

    @Saturnianul: dom'le, dar în serios ai luat-o Big Smile
    A te limita sau nu la o singură persoană în ce priveşte interacţiunea socială, înainte sau după căsătorie, este o chestiune de alegere (proastă) a unora care înţeleg cuplul greşit.
    Pe de altă parte, excluzând persoanele care sunt posesive şi geloase spre limita patologicului, uneori posesivitatea este stârnită de nesiguranţa pe care celălalt o creează în mod real, situaţie în care, în loc să se observe problemele reale ale cuplului, se stagnează în jurul posesivităţii care dă oricum discuţii şi certuri.
    Dar nu întotdeauna posesivitatea este problema pentru că am observat oameni care şi-au manifestat pornirea asta numai într-o relaţie din mai multe pe care le-au avut, de exemplu. Problemele sunt comunicarea în cuplu, sentimentele, viziunile diferite despre cuplu în general şi raportarea la cuplul făcut de cele două persoane…acestea creează nişte raporturi care determină pe cel nesigur să devină posesiv, chiar dacă, poate, în alte contexte nu ar fi aşa.

  • Saturnianul

    Pai am luat-o in serios fiindca mi s-a parut ca si dinsul tot serios a scris. Sau, de fapt, facea misto? Grin

  • Rontziki

    @Saturnianul: da, el chiar scria serios despre asta, în stilul ironic şi amuzant în care o face despre orice. Eu făceam un pic mişto de cât de serios ai luat-o tu Grin

  • Pingback: Cutremur de timp | Rontziki

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Notify me of followup comments via e-mail. You can also subscribe without commenting.