Loving Vincent (2017)

Animaţia Loving Vincent este, evident, un tribut adus lui Vincent van Gogh, cu fiecare cadru pictat manual în stilul pictorului şi pornind de la tablourile acestuia, realizatorii filmului, Hugh Welchman şi Dorota Kobiela, recrutând 125 de pictori din 20 de ţări pentru crearea lui. Personajele sunt preluate din tablouri, iar scenele au fost întâi filmate cu actori (Saoirse Ronan, Helen McCrory, Jerome Flynn, Chris O’Dowd, Aidan Turner), după care recreate prin picturi în ulei pe pânză.

Văzusem imagini, ştiam că este pictat manual, dar nu citisem despre plot înainte să-l văd şi mă tot întrebam ce se poate “întâmpla” într-o oră şi jumătate de animaţie cu imaginile pictate de Van Gogh.

Armand, fiul poştaşului din Arles căruia Vincent îi înmâna toate scrisorile pentru Theo, pleacă la Paris pentru a livra o ultimă scrisoare scrisă de Van Gogh înaintea plecării. Se aflase în Arles de sinuciderea pictorului, iar poştaşul era convins că fratele acestuia va dori să aibă această ultimă scrisoare.

Ajuns la Paris, află că şi Theo a murit (la şase luni după moartea lui Vincent) şi devine din ce în ce mai curios să înţeleagă de ce s-a sinucis Van Gogh, aşa că pleacă spre Auvers-sur-Oise, unde locuieşte doctorul Gachet, cel care l-a tratat şi l-a găzduit pe pictor în perioada de dinaintea morţii.


Filmul devine uşor poliţist, explorând varianta în care Vincent nu s-ar fi sinucis, ci ar  fi fost omorât de un localnic scandalagiu, iar Armand, din ce în ce mai suspicios pe toată lumea, se transformă într-un detectiv pentru a dezlega misterul morţii pictorului.

Subiectul nu este, însă, cea mai importantă trăsătură a peliculei, deşi mi s-a părut lăudabil că s-a recurs la oareşce acţiune pentru a-i atrage şi pe cei care nu sunt admiratori înfocaţi ai tablourilor lui Van Gogh. Personal, sunt înnebunită după tablourile lui Van Gogh şi m-a intrigat întotdeauna contrastul dintre lumina lor, dintre culorile vii şi însingurarea şi drama pictorului. Chiar şi ultimele tablouri, cele despre care criticii şi psihologii spun că ascund în ele semne ale depresiei, mie îmi par pline de viaţă şi luminoase.


Loving Vincent ne introduce lumea pictată de Van Gogh, lumea aşa cum o vedea el atunci când îi scria lui Theo că vrea să atingă oamenii prin arta sa, că îşi doreşte ca ei să-i privească tablourile şi să spună Omul acesta simte până în străfunduri, simte cu ardoare.”

Cine-i admiră tablourile şi a zăbovit în faţa lor ştie că, într-adevăr, aşa este, asta spun picturile lui, dar iată că şi animaţia are acelaşi efect. Poate a fost o vizionare subiectivă, cert este că tot filmul am fost foarte emoţionată, imaginile transmit energie şi n-ai cum să nu simţi stările din spatele lor, iar asta se datorează culorilor, stilului, geniului lui Van Gogh.

În ciuda dramei trăite de pictor, a sentimentului de tristeţe şi de neputinţă pe care le simţi urmărind povestea, Loving Vincent îţi dă o stare de bine, de preaplin. La fel ca tablourile lui Van Gogh, animaţia te face să te uiţi la lume cu alţi ochi şi să simţi că viaţa e frumoasă în toate ipostazele şi detaliile ei, pentru că “niciun detaliu al vieţii nu era prea mic sau prea puţin semnificativ pentru el. El aprecia şi iubea totul.”

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Notify me of followup comments via e-mail. You can also subscribe without commenting.