Spectacol literar – FILB 6 – Ziua 1

Prima seară a Festivalului Internaţional de Literatură Bucureşti la Clubul Ţăranului Român a fost un adevărat spectacol literar.

Subiectele şi întrebările au fost, evident, din sfera livrescă, dar, mai mult decât atât, discuţiile au avut iz literar, făcându-ne să ne simţim că ascultăm în continuare lecturi din pagini de roman, nu poveştile savuroase din vieţile lor de scriitori.

Scriitorii prezenţi în această primă seară au fost Zeruya Shalev, Sarah Dunant, Andrea Tompa şi Eyal Megged, iar întâlnirea a fost moderată de Marius Chivu. Zeruya Shalev nu mai are nevoie de nicio prezentare – despre obsesia mea pentru romanele ei citiţi mai multe aici – , iar Eyal Megged îmi era deja cunoscut din Seara 0 de FILB, despre care am povestit aici.

FILB1

Sarah Dunant a devenit celebră mai ales pentru romanele istorice În compania curtezanei, Naşterea lui Venus şi Sânge şi splendoare, acesta din urmă fiind cel care mă plimbă prin intrigile familiei Borgia şi despre care voi scrie mai multe când îl termin. Scriitoarea britanică a fost o prezenţă fascinantă, veselă şi foarte expresivă, cu un evident talent actoricesc, nu doar în lectura paginilor din roman, ci şi în discuţiile ulterioare.

Cea mai puţin cunoscută a fost Andrea Tompa. Am aflat, astfel, că este laureată al Premiului de debut pentru literatură maghiară din Transilvania, pe anul 2010 şi al Pemiului Békés Pál, şi că, în prezent, predă artă teatrală la Universitatea Babeş-Bolyai din Cluj. Despre ultimul său roman, De la cap şi de la picioare, spune că “este o metaforă a convieţuirii. În 1990, cînd m-am mutat în Ungaria, a fost nevoie ca pînă şi sufleteşte să mă îndepărtez de Ardeal, pentru ca apoi acest ţinut să devină din nou important pentru mine. (…) Fac naveta între Cluj şi Budapesta, sînt şi acolo, şi aici. Nu-i uşor ca omul să fie şi afară, şi înăuntru, dar în felul ăsta percep mai bine acest spaţiu în care graniţele pot fi uşor anulate la nivel raţional.“ (Andrea Tompa)

După lectura din romane – fragmentul citit de Eyal din Sfârşitul trupului m-a convins şi sper ca romanul să fie publicat şi la noi – au curs întrebările şi scriitorii au fost foarte deschişi să ne povestească despre ce se întâmplă dincolo de paginile pe care le citim Smile

Pentru Eyal Megged, scrisul a venit ca un proces natural, poate şi pentru că provine dintr-o familie de scriitori. A avut şi momente de cotitură în această activitate, cum ar fi atunci când a încetat să mai scrie poezie şi a început să scrie proză. Aflându-se într-o tabără de creaţie în Irlanda de Nord, s-a gândit că, fiind vorba de o perioadă lungă, ar fi mai bine s-o dedice unui roman decât poeziei, scriind, de fapt, un poem foarte lung. În final, a extras poezia din roman, dar acele pagini au reprezentat “podul” spre scriitorul de proză de mai târziu.

Călătorind în Florenţa, Sarah Dunant s-a întrebat oare ce se întâmpla în exact acel loc acum câteva sute de ani şi a simţit nevoia să redea trecutul aşa cum a fost el pentru cei care l-au trăit şi care nu aveau cum să cunoască ce va urma, să transforme trecutul într-un prezent inconştient de un viitor pe care noi astăzi îl cunoaştem ca deja întâmplat. Momentul decisiv pentru scrierea romanelor istorice a fost însăşi documentarea.

Zeruya Shalev a povestit, de-asemenea, cum a trecut de la poezie la proză: într-o zi a început să scrie un poem despre care nu avea idee cum avea să se termine şi a scris astfel vreo douăzeci de pagini de versuri lungi. S-a dovedit a fi prima proză. Un moment cheie în viaţa ei de scriitor a fost acela în care, prezentându-se pentru a cere o mărire de salariu, i s-a spus că e concediată. Se întâmpla la o zi după ce aflase că este însărcinată, aşa că i-a comunicat şefului că nu poate fi concediată, dar atunci a înţeles că nu mai vrea să lucreze în editură. A început să scrie romanul Viaţa amoroasă, pe care l-a scris însărcinată şi “cu copilul în braţe”, terminându-l când a împlinit copilul un an.

Deşi predă artă teatrală, Andrea Tompa crede că nu va scrie niciodată o piesă de teatru, dar această profesie a ajutat-o enorm în scris, pentru că de la actorii de pe scenă învaţă ce înseamnă un personaj, cum să creeze un prezent şi cum să dea corporalitate unui personaj şi unei situaţii. Mai mult, găseşte că este foarte util pentru un scriitor să interacţioneze cu alte formă de artă contemporană.

Întrebarea care mi-a stârnit la maxim curiozitatea şi la care răspunsurile au fost geniale: care moment din scris vă place mai mult, prima scriere sau rescrierea ulterioară?

Sarah Dunant a creat un adevărat moment de teatru, vorbind despre schizofrenia scriitorului în care două voci se ceartă, cea critică şi cea activă, care vrea să se exprime prin scris. Este important să reuşeşti s-o dai afară pe cea critică în primă fază, să-i spui: te voi chema mai târziu, după ce scriu, o să am mare nevoie de tine să revezi. Şi abia după ce-ai scris fără cenzură, cele două voci vor putea colabora, vor fi în unison. În consecinţă, prima parte este un chin, aşa încât preferă rescrierea ulterioară. Scrisul consumă, te acaparează şi nu rare sunt zilele în care îţi dai seama pe la ora 3 (p.m.) că n-ai mâncat nimic şi nici n-ai simţit foamea.

Zeruya Shalev a mărturisit că şi ea cunoaşte foarte bine vocile la care se referă Sarah, numai că încearcă să se păcălească mereu spunând: nu contează ce iese, voi scrie câteva paragrafe şi n-are importanţă dacă sunt bune, nu trebuie să rămână şi, astfel, scrie ceva mai liber. Preferă scrisul la prima mână, când este ea însăşi curioasă ce anume o să scrie, pentru că, de cele mai multe ori, pe hârtie apar idei la care nu s-a gândit niciodată, ies la iveală întrebări pe care nu şi le-a pus şi pe care nu credea că le are, pentru că scrisul nu vine doar din zona conştientă, este ca un vis pe care nu-l poţi controla, care, odată pornit, îl poartă el pe scriitor.

Pentru Andrea Tompa, cel mai chinuitor este să găsească o structură şi să o respecte apoi, să încadreze practic într-o formă prestabilită, de care are nevoie, ceea ce vrea să exprime.

Eyal Megged a făcut deliciul momentului spunând: Nu le ascultaţi pe aceste doamne! Scrisul este o fericire şi orice scriitor ştie asta! Scrisul înseamnă să-ţi schimbi oricând viaţa, iei viaţa ta mizerabilă şi o pui în cuvinte, adică o schimbi.

La întrebarea despre întâmplări ciudate din afara vieţii de scriitor, Sarah Dunant a povestit că a lucrat într-un club de noapte în Tokyo, în perioada în care era în căutare de experienţe şi de subiecte. A acumulat poveşti cât pentru a scrie mai multe romane, dar nu a folosit încă niciuna din acele poveşti. Şi a învăţat foarte multe despre bărbaţi. N-a putut fi convinsă să detalieze, dar în final s-a înduplecat şi ne-a spus concluzia: un bărbat bun este greu de găsit Big Smile

Zeruya Shalev a fost model pentru un pictor, care a insistat foarte mult să-i pozeze, pentru că fizionomia ei este similară celei din portretele lui Modigliani, iar Andrea Tompa ne-a oferit o întâmplare cu tâlc. Se străduia din greu să se documenteze din mai multe surse pentru un subiect, au trecut luni şi povestea întârzia să se lumineze, informaţiile cheie se lăsau aşteptate. Până când, în Bucureşti, a luat un taxi şi făcând conversaţie cu şoferul, a “primit” povestea. Trebuie deci să deschidem ochii şi urechile la orice, pentru că uşile la care batem nu sunt întotdeauna cele care se vor deschide, iar răspunsurile pot veni de oriunde.

Seara a continuat cu conversaţii între cititori şi scriitori, autografe şi aburi de vin fiert.

Pentru că a şasea ediţie a FILB s-a încheiat deja, până la anul, îmi rămân nostalgia serilor frumoase petrecute în compania unor oameni minunaţi, vorbele cu miez pe care le-am ascultat şi aceste impresii care vor continua şi cu celelalte seri de FILB.

Sursă foto

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Notify me of followup comments via e-mail. You can also subscribe without commenting.