Şi a început Festivalul Internaţional de Literatură Bucureşti ediţia a VI-a, cu o seară 0, un eveniment inedit: un dialog între două cupluri de scriitori, dirijat de un cuplu de scriitori.

Adică:

• familia Zeruya Shalev & Eyal Megged (Israel)
• familia Cecilia Ştefănescu şi Florin Iaru (România)
• a moderat: familia Adela Greceanu şi Matei Martin (România)

Întâlnirea a avut loc la Cafe Cărtureşti Verona, care a fost arhiplină, şi a prilejuit cititorilor o privire dincolo de cărţi, de idei şi personaje, direct în culisele vieţii cuplurilor de scriitori. S-a discutat deschis despre avantajele şi dezavantajele parteneriatelor nu atât în cadrul aceleiaşi profesii, cât în cadrul acestei îndeletniciri care, prin sine, implică o viziune mai specială asupra vieţii sau care se naşte, de fapt, dintr-o astfel de viziune.

După prezentarea familiilor de scriitori, au urmat întrebările pregătite de moderatori şi raspunsurile scriitorilor. Suprinzător sau din contră, de cele mai multe ori, partenerii aveau păreri diferite sau chiar opuse pe marginea aceluiaşi subiect, răspunsurile au fost foarte inspirate şi inspiratoare (ciudat îmi sună cuvântul ăsta faţă de “inspirational”), iar pentru mine adevărate revelaţii.

Aşadar, prima întrebare a fost: de ce credeţi că nefericirea este mai ofertantă literar decât fericirea?

Zeruya Shalev a mărturisit că scrie într-adevăr despre nefericire pentru că, în primul rând, a cunoscut mai mult nefericirea decât opusul ei şi pentru că, întotdeauna, nefericirea transformă şi aduce cu sine alte oportunităţi.

Eyal Megged s-a declarat la polul opus, spunând că, de obicei, nu scrie când este nefericit, ci atunci când se simte bine. Întotdeauna caută cărţi care-l inspiră, cărţi care-i dau impulsul să trăiască şi că, de fapt, literatura este înşelătoare, o capcană, pentru că, de cele mai multe ori, citind pagini triste, poveşti despre nefericire, acestea devin inspiratoare şi generează chiar fericire, poate singura fericire posibilă.

Cecilia Ştefănescu crede că nefericirea este cea care dă jos măştile. Riscăm să devenim ridicoli, dar reuşim să nu ne mai pese în căutarea de a recâştiga fericirea. Pe de altă parte, nefericirea nu produce opere valoroase în momentele de trăire maximă, ci numai după ce este digerată, după ce a fost depăşită şi există ceva de extras şi de împărtăşit de acolo.

Florin Iaru, care, cu un umor minunat, a destins atmosfera şi a făcut ca toate trăirile tulburătoare sau apăsătoare despre care s-a discutat să pară simple şi plăcute, a spus că e o simplă chestiune de gramatică: fericirea are numai adjective şi calităţi, în vreme ce nefericirea conţine toate părţile, are atât plus, cât şi minus. Fericirea este statică, nu conţine deci conflict, aşa încât nu poate naşte nucleu dramatic. Mai mult, suntem nişte canibali de nefericire, un final trist produce cititorului o fericire estetică şi, în consecinţă: “dacă voi n-aţi fi canibali de nefericire, noi n-am scrie despre nefericire!”.

Pentru că tema întâlnirii a fost “soţ şi soţie” în ale scrisului, următoarea întrebare a intrat direct în subiect: vă citiţi reciproc manuscrisele şi cum se întâmplă? ce înseamnă asta?

Florin Iaru a spus că întotdeauna soţia sa citeşte manuscrisul, dar numai la final. Este un pas mai mult decât important, care aduce confortul că romanul este citit în mod profesional de cineva care deja s-a obişnuit cu persoana scriitorului, nu mai caută să cucerească şi nu mai oferă laude pentru impresie, din contră aduce o critică, uneori punctată şi de o invidie constructivă, dar absolut necesară unui scriitor.

Cecilia Ştefănescu a declarat că citirea manuscrisului este prilejul celor mai cumplite certuri şi supărări, dar acestea sunt întotdeauna de moment, binefacerile lor pe termen lung fiind evidente.

Eyal Megged a povestit, în răspuns la această întrebare, că a cunoscut-o pe Zeruya ca urmare a unei recenzii pe care aceasta, la momentul respectiv editor la o revistă literară, a făcut-o unul volum de versuri publicat de Eyal, în realitate, ultimul său volum de poezie şi încă se mai gândeşte că soţia sa s-a îndrăgostit de eroul literar din versurile sale, întâmplător, unul depresiv la acel moment.

Zeruya Shalev a continuat firul amintirii şi a mărturisit că da, citindu-i poeziile atunci, a simţit că îl cunoaşte deja. În ce priveşte citirea manuscriselor, este destul de complicat, pentru că, fost editor, ea are tendinţa de a detecta imediat punctele care necesită critică, citind chiar cu pixul în mână, considerând cumva că părţile bune sunt de la sine înţelese şi, din acest motiv, din păcate, cititul nu reprezintă pentru ea o plăcere. A recunoscut, de-asemenea, că Eyal a încurajat-o foarte mult să publice Viaţa amoroasă, romanul care a făcut-o cunoscută şi i-a adus succesul, atunci când ea era foarte nesigură şi chiar contrariată de entuziasmul soţului ei.

Din răspunsurile oferite de scriitori, era deja evident partenerii fiecărui cuplu, deşi împărtăşesc ceea ce este esenţial pentru ei, sunt diferiţi şi au păreri diferite, aşa încât următoarea întrebare a fost menită să scoată în evidenţă exact diferenţele care au dat bucurie şi rezistenţă cuplului: ce aţi împrumuta de la partener din punct de vedere literar?

Florin Iaru s-a descris pe sine ca fiind leneş şi uşor de distras, motiv pentru care şi-ar dori să aibă puterea de muncă şi concentrarea soţiei sale când e vorba de scris, povestind că Cecilia are voinţa de a-i spune: ieşi şi lasă-mă, acum scriu.

Cecilia Ştefănescu a glumit spunând ca da, scrie zilnic, uneori şi câte patru rânduri

Eyal Megged şi-ar dori să împrumute foarte mult de la Zeruya, în special calmul şi capacitatea de a nu sări de la o idee la alta, de a zăbovi pe o situaţie până scoate ce e mai bun din ea.

Zeruya Shalev, în schimb, ar vrea să înveţe de la Eyal tocmai relaxarea, pentru că, insistând exagerat pe câte o situaţie, ajunge să se blocheze acolo. Şi-ar dori să treacă mai uşor la altceva, să meargă mai departe, recunoscând că este obsesivă şi stă uneori şi zece ore pe câte un cuvânt. Este mult prea concentrată pe interior, de-acolo îşi ia toată seva, în timp ce Eyal ştie să extragă şi din exterior ceea ce are nevoie şi este iarăşi o zonă în care încearcă să înveţe de la el.

Depăşind întrebările moderatorilor şi nefiind întrebări din public, a urmat o discuţie fără reguli şi fără moderare, în care au mai ieşit la iveală diverse păreri pe teme literare şi momente “trivia” din vieţile cuplurilor.

Astfel, întrebat de ce nu mai scrie poezie, Florin Iaru a spus că asociază poezia ideii de corp, de imperfecţiune şi de tinereţe. Dacă ne uităm la poezie în general, majoritatea celor mai bune poeme sunt poemele de tinereţe – există şi excepţii, evident – pentru că poezia ţine de necunoaştere şi de căutarea unei căi, iar atunci când te descoperi şi găseşti calea, ai pierdut poezia. Chiar dacă mai scrie încă poezie pe ascuns, nu mai publică, pentru că poezia este ca pepenele şi ca dragostea: dacă nu e foarte bună, nu e nici bună.

Cecilia Ştefănescu a mărturisit că este o timidă nevrotică, iar Florin este un expansiv singuratic şi că numai un expansiv singuratic putea înţelege o timidă nevrotică şi viceversa.

Eyal a povestit că tatăl lui are 93 de ani (scriitorul israelian Aharon Megged), încă scrie şi, mai mult, scrie pe computer, în timp ce fiul scrie numai cu pixul pe hârtie şi simte pixul şi hârtia ca fiind “liniile vieţii”.

Zeruya Shalev a subliniat că pentru ea este esenţial faptul că împărtăşeşte pasiunea scrisului cu partenerul. A mai avut şi alţi soţi anterior (în exprimare exactă foarte amuzantă: “I’ve tried other husbands before”), din alte profesii şi ceva lipsea. Chiar şi atunci când nu simte să-i arate încă lui Eyal ceea ce a scris, faptul că ştie că, dacă ar citi, ar înţelege, este foarte important pentru ea, îi oferă confortul şi motivarea de care are nevoie.

La capitolul dezavantaje ale unui cuplu se scriitori, toţi cei prezenţi s-au pus de acord că o familie în care ambii parteneri au astfel de preocupări are în mod cert probleme cu partea practică. Nimeni nu plăteşte facturile, nimeni nu se ocupă de casă , dar, bineînţeles, pentru acestea se găsesc soluţii pentru că avantajele sunt mult mai multe şi mai însemnate.

Seara s-a încheiat cu autografe şi, după un mic dialog cu Zeruya Shalev, am plecat peste poate de entuziasmată şi extrem de emoţionată, cu nerăbdarea de a o revedea deseară în Ziua 1 a FILB