Mult aşteptata comedie românească parcă nu e chiar comedie, cel puţin mie mi s-a părut cam dramă…ceea ce nu e rău. Bineînţeles, există şi scene amuzante, chiar premisa filmului fiind una pentru o comedie, dar Despre oameni şi melci redă prea bine vremurile privatizărilor dezastruoase şi disperarea şi neputinţa celor puşi în faţa faptelor împlinite…de guvern, de alţii…

Acţiunea filmului se petrece în 1992 la fabrica ARO din Câmpulung-Muscel. Nişte francezi vor să cumpere uzina pentru a o transforma în crescătorie de melci şi directorul fabricii (Dorel Vişan), care avea un maxim profit personal din vânzare, promite oamenilor că 300 dintre ei vor fi din nou angajaţi de către patronul străin.

Liderul de sindicat, Gică – George Petrescu (Andi Vasluianu) nu este mulţumit cu decizia ca doar 300 să fie păstraţi şi, deşi are şanse reale să se afle printre cei care vor avea în continuare un loc de muncă, luptă să găsească soluţii pentru a-i salva pe toţi. Cu toate că pare imposibil, ideea cumpărarea fabricii de către muncitori încolţeşte în mintea acestuia. Dar cum să facă muncitorii rost de atâţia bani?

Soluţia găsită este una surprinzătoare. Mai întâi reticenţi la propunerea lui Gică, atunci când se află prin uzină că, de fapt, pe francezi nu-i interesează nici melcii, nici fabrica şi nici muncitorii, ci doar să vândă utilajele la un preţ cât mai bun, muncitorii se lasă convinşi.

În alt plan, Gică, soţ şi tată, dar foarte afemeiat de altfel, are o aventură cu Manuela (Monica Bârlădeanu), secretara directorului, o femeie focoasă, care-şi doreşte mai mult decât orice să evadeze din orăşelul provincial. Atrăgând toate privirile, Manuela găseşte biletul de ieşire în persoana tânărului francez Olivier, interpretat foarte bine de Robinson Stévenin.

Creând o autentică atmosfera post-revoluţionară, Despre oameni şi melci excelează, zic eu, în construirea personajelor, de la directorul corupt, fost comunist convins, cu un discurs de lemn, la muncitorul aflat într-o situaţie critică, dar capabil încă să facă haz de necaz, omul de bună-credinţă care caută să mizeze pe munca sa. Este un film alert, care nu te lasă să-ţi dai seama când trece timpul.

Dacă de la Dorel Vişan mă aşteptam la un joc adecvat, Andi Vasluianu şi Monica Bârlădeanu au fost două surprize foarte plăcute, el fiind mai mult decât expresiv în rolul mucalitului isteţ, iar ea reuşind să se lepede de rafinament şi să intre în pielea secretarei provinciale.

Ce m-a dezamăgit totuşi la Despre oameni şi melci a fost scenariul. N-aş putea spune exact de ce, mi s-a părut cam subţirel, dar însuşi Tudor Giurgiu spunea că “nu cred că am făcut un film epocal pentru istoria cinematografiei, dar cred că am făcut un film aproape de suflet“, ceea ce este adevărat.