The Iron Lady (2011)

Mult aşteptata biografie a Doamnei de Fier a Marii Britanii este mai mult o spicuire din biografia acesteia, cu alegerea momentelor reprezentative pentru omul politic şi prim-ministrul Margaret Thatcher, dar mai ales pentru omul Margaret Thatcher.

Am citit pe net că filmul a stârnit oareşce revolte în rândul britanicilor, iar Margaret Thatcher şi apropiaţii acesteia au refuzat să-l vadă din cauza faptului că filmul insistă prea mult pe starea prezentă a fostei prim-ministru, care în film este prezentată ca fiind decrepită, cu halucinaţii legate de soţul decedat şi cu dese refugii în trecut.

În orice caz, având în vedere că politica şi măsurile din timpul guvernării Margaret Thatcher încă stârnesc controverse, era cumva de aşteptat ca acestea să fie resuscitate şi întreţinute de The Iron Lady.

Totuşi, filmul este foarte puţin politic, atinge câteva momente mai spinoase din cariera premierului britanic, dar este axat mai mult pe omul din spatele politicii, pe educaţia primită în familie şi pe spiritul bătăios al femeii Margaret Thatcher.

Fiică de băcan, ambiţioasă şi convinsă că viaţa trebuie să însemne ceva mai mult decât să aibă grijă de familie, Margaret Thatcher şi-a început cariera politică devreme, într-o lume în care bărbaţii încă se retrăgeau singuri, după cină, să discute politică, iar doamnele nu participau la astfel de discuţii. Fără a transforma filmul într-o dramă familială sau într-o poveste a feminismului, există scene ce lasă să se înţeleagă că relaţiile din familie au fost afectate de cariera politică şi că, undeva, dincolo de dorinţa de a produce schimbări benefice pentru oameni, motivaţia a avut la baza şi un soi de vanitate egocentrică.

Nu ştiam că şi Margaret Thatcher, ca şi alte personalităţi politice britanice, a trecut printr-o transformare necesară, luând lecţii de dicţie, de ţinută şi de conduită.

Cred că este de prisos să spun că Meryl Streep joacă absolut perfect! Mă gândeam chiar că, de data asta, măiestria actriţei ar fi cumva un deserviciu adus personajului…nu încape discuţie, face personajul foarte credibil, dar nu te poţi abţine să fii prea atent la Meryl şi să fii vrăjit de jocul acesteia.

Dincolo de controversele politicii lui Margaret Thatcher, dincolo de revolta stârnită de prezentarea ei în prezent ca bătrână senilă, filmul este unul foarte bun, care, zic eu, aduce un plus umanitate Doamnei de Fier şi care, mai mult decât atât, readuce în prim plan idei importante, actuale şi motivaţionale, precum aceea că oamenii trebuie ajutaţi să se ajute singuri.

Cred că omul ar trebui încurajat să se sprijine pe propriile sale forţe. Da, ajutăm oamenii. Sigur că-i ajutăm.Însă cei care pot face ceva, trebuie să se ridice şi să facă. Iar dacă ceva nu merge, n-ar trebui să se plângă de asta. Ar trebui sã meargă şi să facă ceva în privinţa asta, să schimbe lucrurile.

 

Ce “trebuie să simt”?
Oamenii nu mai cred. Ei “simt”.
“Cum te mai simţi?””Nu mă simt confortabil în legãturã cu asta.””Îmi pare foarte rău, dar noi, grupul, simţeam…”
Ştii, una din marile probleme ale epocii noastre este că suntem guvernaţi de oameni cărora le pasã mai mult de sentimente decât de gânduri şi idei. Gândurile şi ideile…ele mă interesează.

Ai grijă la gândurile tale, pentru că ele devin cuvinte.
Ai grijă la cuvintele tale, pentru că ele devin acţiuni.
Ai grijă la acţiunile tale, pentru că devin obiceiuri.
Ai grijă la obiceiurile tale, pentru că ele devin caracterul tău.
Ai grijă la caracterul tău, pentru că el devine destinul tău.
Ceea ce credem, devenim.

11 comments

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Notify me of followup comments via e-mail. You can also subscribe without commenting.