Albert Nobbs (2011)

În secolul XIX, o femeie care nu se afla sub protecţia şi în întreţinerea unui bărbat, nu avea nicio şansă la o supravieţuire decentă.

După o experienţă traumatizantă, la vârsta de 14 ani, o tânără reuşeştă să-şi găsească de lucru ca şi valet numai prefăcându-se că este bărbat şi alege să-şi trăiască viaţa sub această înfăţişare, dar oare numai înfăţişarea se schimbă?

Noi îl cunoaştem pe Albert Nobbs (Glenn Close) la vârsta maturităţii şi, în primele multe minute din film, ne apare ca o persoană asexuată, parcă fără trăsături proprii, pentru că, dincolo de atitudinea neutră şi robotică, nu transpare nimic…nicio trăire, nici un gând…

În realitate, sub înfăţişarea palidă a lui Albert, se ascunde o femeie curajoasă şi ambiţioasă, al cărei vis este de a strânge suficienţi bani pentru a-şi întemeia propria afacere.

Pe lângă drama unor vieţi impuse de neajunsurile epocii, în film regăsim şi teme curente, precum iubiri trădate, falsitate, lupta pentru supravieţuire, acceptarea propriei vieţi şi urmarea unui vis, indiferent de sacrificii.

Filmul Albert Nobbs este pe cât de bun, pe atât de confuz. Recunosc că nu-mi sunt foarte clare sentimentele şi stările personajului principal. Deşi apropierea de Helen (Mia Wasikowska) nu aduce a poveste de dragoste, comportamentul lui Albert nu este unul pur egoist şi dedicat scopului propriu, ace(a)sta dă dovadă de ataşament şi de o tulburare neaşteptată.

Mult mai evidentă este transformarea personajului Hubert Page (Janet McTeer ar merita Oscarul pentru cea mai bună actriţă în rol secundar!), iar una din ideile transmise de film este, după părerea mea, că existenţa, experienţa, obişnuinţa au un impact important asupra caracterului, preferinţelor şi dorinţelor unui om.

Uneori, asumarea unui rol faţă de cei din jur pot determina schimbări şi în interiorul cuiva până când nu mai ştie cine este cu adevărat, iar confuzia lui Albert Nobbs mi s-a părut cu atât mai căutată de către regizor şi mai realistă.

Singurul neajuns al filmului ar fi reclama şi notorietatea actriţei din rolul principal, pentru că, din păcate, nu am putut vedea acest film ca şi cum n-aş fi văzut-o niciodată pe Glenn Close şi ca şi cum nu aş fi ştiut, în mare, povestea filmului.

Glenn Close a jucat foarte bine, dar pentru Oscar o prefer totuşi pe Mery Streep în The Iron Lady, nu doar pentru că, zic eu, a jucat mai bine,  ci şi pentru că găsesc mai dificil un rol într-un film biografic care trebuie să se apropie cât mai mult de personajul real.

7 comments

  • Janet McTeer merita intr-adevar Oscarul, desi va fi o competitie interesanta la premiul asta…
    Cred ca, asa cum spuneai si tu, daca nu era Glenn Close sau nu stiam povestea personajului inainte sa vedem filmul, poate surpriza noastra ar fi fost mai mare… Nu am fi stiut daca era femeie sau barbat, era mai incitant.
    Totusi, chiar daca va castiga Streep, eu tot cu Glenn tin Grin

    • Da, este genul de film care ar fi avut de câştigat dacă nu ştiam actorii…
      Ştiu că tu ţii cu Glenn…eu ţin cu Meryl, dar e posibil să câştige Glenn, nu de alta dar la Meryl ne-am obişnuit să joace impecabil Big Smile

  • Glenn a dat ce are mai bun in serialul Damages (http://www.vplay.ro) – dupa mine.
    In Albert Nobbs mi s-a parut rigida, coplesita de severitatea rolului. seaca.

    Filmul cu Merryl nu l-am vazut.

    Un rol excelent intr-un film biografic il face Helen Mirren în The Queen (http://www.imdb.com/title/tt0436697/)

    • Exact “rigidă” e cuvântul Smile Eu i-am zis robotică, dar rigidă era ideea…
      N-am văzut Damages şi nici The Queen, mulţam de recomandări, tre’ să le văd Smile

  • brightie

    Ce viaţã trist cu sfârşit la fel de trist… Sărmanul Albert..

  • brightie

    Nu mi-a părut confuz Albert, ci doar (justificat) incapabil să înţeleagă ca nu mai era femeie. Ca atunci când te prefaci cu toată fiinţa ta, te PreFaci de-a binelea. Vezi ce zice celălalt – cum să se îmbrace in femeie in casã, dacă vine vreun vecin?! O prefacere făcută cu cap cere angajament full-time.

    • Păi tocmai asta mi s-a părut şi mie că era un soi de confuzie pentru că nu mai ştia cine e de fapt, pentru că şi-a asumat un rol pe viaţă, un rol care, treptat, l-a transformat…
      Într-adevăr tristă viaţă şi aveam senzaţia că şi motivaţia şi bucuria de moment la gândul că va reuşi să-şi realizeze visul erau ţinute în frâu de o teamă de a se bucura, de a crede că e posibil ca viaţa să fie şi altfel.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Notify me of followup comments via e-mail. You can also subscribe without commenting.