Puss in Boots

Ca un fan declarat al seriei Shrek, în ciuda faptului că nu toate filmele Shrek au fost chiar reuşite, nu puteam rata Puss in Boots Smile

Motanul cu vocea lui Banderas, cu atitudinea de macho, dar şi cu figura de mic şantajist emoţional,  m-a făcut praf de la prima apariţie în Shrek 2.

Tre’ să spun că povestea din Puss in Boots n-are aproape nici o noimă, nu prea se leagă şi, la un moment dat, devine un pic plictisitoare. Motanul nu a avut dintotdeauna cizme, le-a primit ca o recunoaştere a calităţilor sale de erou, când era încă un mâţ puştan.

Crescut la orfelinat, s-a înfrăţit cu Humpty Alexander Dumpty, personaj de la care i se trag lui Puss toate problemele, dar pe care l-aş fi preferat mai cu sare şi piper, gen Donkey, nu o leşinătură de ou enervant, care nu impresionează deloc.

De fapt, una din metehnele filmului sunt personajele. Nu are personaje cu adevărat negative, cele care ar trebui să fie negative lasă mult de dorit, sunt cam gri…aş aprecia asta într-o dramă, într-un film serios, dar nu într-un film de animaţie. Puss e simpatic şi bine creat ca şi personaj, şi Kitty Softpaws e cât de cât ok, dar restul personajelor nu spun mai nimic.

Spre deosebire de filmele Shrek, unde amalganul de “împrumuturi” din poveşti era bogat, iar mie chiar îmi plăcea aglomeraţia de personaje şi idei din basme, Puss in Boots se axează doar pe Jack şi vrejul de fasole şi parodiază la un moment dat Godzilla, moment pe care l-am găsit foarte amuzant Grin

Muzica lasă mult de dorit, adică nu prea este sau cel puţin eu nu am remarcat vreo melodie, şi parcă se simte lipsa unor melodii care să rămână în minte după un film animat.

Deşi mult mai lipsit de substanţă şi coerenţă decât primele filme din seria Shrek, din care Shrek 2 aş revedea oricând, Puss in Boots merită văzut.

Efectele 3D au fost clar mai evidente şi mai bune decât cele din Shrek forever after, de fapt, ca realizare, n-am nimic să-i reproşez.

Are multe faze comice, unele chiar foarte faine, şi îşi îndeplineşte practic scopul, acela de a amuza şi de a destinde.

8 comments

  • Smile Cam la fel am vazut si eu filmul Razz Povestea lui de cum a ajuns erou mi s-a parut cam de duzina, iar Humpty Dumpty a fost extreeeeem de enervant!

  • Dacă Puss in Boots nu ar fi venit după seria Shrek probabil l-aș fi acceptat ca pe un film de animație pe care trebuie să îl placă copiii și atât. Eu, ca adult, ar fi trebuit să tac din gură și să îmi văd de ale mele. Dar pentru că filmul se leagă de seria Shrek (serie din care Shrek 1 este pentru mine cel mai bun din serie si clar in top trei al tuturor filmelor de animție) nu pot să tac din gură și să nu spun că este unul dintre cele mai slabe filme de animație din ultimii ani. Am senzația ca scenariștii și-au pierdut orice vână și crează povești penibile, cu personaje ambigue, în care într-adevăr nu mai există un personaj negativ în adevăratul sens al cuvântului. Singura cirucmstanță atenuantă pe care o pot găsi pentru Puss in Boots este ca acesta e un film care se vrea primul dintr-o serie ce va urma așa că povestea pare că nu e așa importantă pentru realizatorii filmului, ci creionarea personajelor și plasarea lor în context. Totuși, nu pot să îi iert pentru că mi-au risipit două ore din viață cu asta (exagerez un pic, bineînțeles)
    La Puss in Boots m-am plictisit teribil și recunosc că ultimile experiențe cu filmele de animație mă îndepărteză din ce în ce mai mult de genul ăsta. Poveștile nu sunt importante și rămân subțiri, dar pe producători nu îi interesează pentru că pe ei îi interesează să ne prostească cu efectele 3D. Oare sunt singurul care considera că tehnologia 3D face mai mult rau decât bine cinematografiei ca artă și nouă consumatorilor? Și face mult mai mult bine dacât rău producătorilor de filme care ne dau o jucărioară cu care să ne jucăm și noi o molfăim de mama focului ca, nah. ne ies și nouă dințișorii și avem nevoie de ceva de molfăit.

    • Puss in Boots nu e clar un film la care să fi mers pentru poveste…deşi speram să fie ceva de capul ei…
      Da, de data asta, se pare că s-au adresat doar copiilor, deşi nu mi-e clar nici ce aveau de învăţat copii din acest film decât să nu-şi dezamăgească părinţii din cauza anturajului şi să-i facă mândri de ei şi bla bla bla Big Smile
      Nu m-am gândit că ar putea fi primul dintr-o altă serie şi nu mi se pare că are aşa vocaţie…După Shrek, da, am mai simţit că vrem şi la următorul, dar după Puss in Boots nu ştiu cine se mai duce…

      Cu 3D-ul am altă părere…îmi place 3D-ul şi nu ştiu dacă e o explicaţie pentru poveşti mai subţiri şi scenarii slabe, pentru că astea existau şi înainte, chiar şi în filmele fără ce ştiu eu ce efecte speciale…Pe de altă parte, chiar dacă apreciem de exemplu că filmul a fost bine realizat, nu înseamnă că ne ia ochii tehnologia 3D şi nu mai vedem cât de slabă e povestea Smile

  • Adriana

    Ce nu am inteles eu la filmul asta a fost: ce treaba are Jack si vrejul de fasole cu motanul incaltat?Grin Unde sunt boierii si unde e povestea pe care o stiam eu din copilarie? Copil sa fiu, daca nu as sti povestile originale as avea o imagine eronata si daca le-as sti, as fi total bulversata sa-l vad pe Jack in inchisoare si batran. Nu prea inteleg dorinta de a amesteca o gramada de povesti. Da, exista o lume a desenelor, exista niste personaje care ar trebui sa-si pastreze fiecare rostul, sensul, simbolul si povestea. Hai sa nu le mai amestecam si sa nu mai intelegem nimic din ele, ca e pacat de oamenii aia care au scris povestile.

    • Dap, nici eu nu am priceput legătura Big Smile E drept că nu a fost una din poveştile mele preferate în copilărie, dar nu mi-a plăcut cum a fost măcelărită în film!

      Aceeaşi problemă, faptul că poveştile originale se pierd şi nu vor mai fi cunoscute în timp pentru că sunt făcute praf de Hollywood, am avut-o când am văzut The three musketeers…atunci chiar m-am enervat rău: http://www.evantaiulmemoriei.ro/2011/10/the-three-musketeers-2011.html

      În ce priveşte amestecatul poveştilor, mi-a plăcut cum a fost făcut în Shrek, unde nu s-au luat şi modificat poveşti, ci doar personaje cu diverse caracteristici care le-au făcut celebre şi care, pentru cei care le ştiu, au însemnat amuzament, iar, pentru copii, puteau genera curiozitatea de a le citi Smile

      • Adriana

        La Cei trei muschetari nici nu imi doresc sa ma duc. Cred ca de acum am sa incerc sa evit povestile repovestite Razz. tocmai pentru a nu-mi strica imaginea lor. Mai bine raman eu cu ele asa si pastrez cartile pentru copiii mei, ca sa stiu ca ei le vor stii nedistorsionate si interpretate Grin

        • Mai ales dacă ţi-a plăcut Dumas, nu te duce la Cei trei muschetari!!! Eu am suferit de-a dreptul când am văzut ce s-a ales din cartea mea preferată în copilărie Frown

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Notify me of followup comments via e-mail. You can also subscribe without commenting.