The Three Musketeers (2011)

Trebuie să încep prin a spune că sunt conservatoare. N-oi fi chiar în toate, dar, cel puţin în ce-l priveşte pe Dumas şi imaginea creată în copilărie despre ce înseamnă “capă şi spadă”, e clar că nu pot înghiţi noutăţile şi inovaţiile. Ştiam că s-au folosit o grămadă de efecte speciale şi mă aşteptam să fie puţin “diferit”, dar nu mă aşteptam să fie chiar altceva…

Nu prea-mi vine să fac o poveste despre acest film, pentru că nu m-a atins, m-a amuzat şi m-a enervat în acelaşi timp, în anumite momente mă amuza cât de tare reuşea să mă scoată din sărite, aşa că doar o să înşir impresiile.

Să povestesc întâi despre părţile bune, plăcute ale filmului, că termin repede cu ele, nu de alta, dar nu sunt multe:

  • Are momente chiar amuzante, scene în care se parodiază realităţi cotidiene, dar şi din epoca întâmplărilor, astea pe lângă momentele care amuză prin cât de aberante şi pe lângă romanul lui Dumas sunt…
  • Atmosfera Parisului din epoca muschetarilor este redată excepţional! Atât oraşul, construit în jurul catedralei Notre-Dame, cât şi decorurile din Versailles sunt foarte bine realizate şi, dacă nu erau o mulţime de alte…”chestii”, cu siguranţă şi senzaţia privitorului ar fi fost că se află într-un roman de capă şi spadă. La primele scene în Paris, am căutat să ignor că tocmai văzusem unele din Veneţia care nu-şi aveau rostul şi eram foarte încântată de minunea acestui secol: tehnologia 3D cu ajutorul căreia, mă puteam, în sfârşit, simţi printre muschetari (mi-a trecut destul de repede senzaţia…)
  • Distribuţia este una aleasă foarte bine, atât muschetarii, cât şi Milady, Rochefort, Buckingham, Richelieu, excepţie făcând numai familia regală, americanii neratând ocazia să “taxeze” un pic Franţa…
  • Matthew Macfayden (nu degeaba am fost eu îndrăgostită de Athos!) şi Ray Stevenson!!! Două “plusuri” pe care nu le cunoşteam, dar pentru care, clar, a meritat să văd filmul Grin

 

 

 

 

 

 

 

 

 

Şi acum, daţi-mi voie să defulez:

  • Dumas se răsuceşte în mormânt…Muschetarii aveau farmecul lor tocmai prin faptul că însemnau un alt timp, o epocă în care nu existau lasere şi alte astfel de minuni. Se pot face n filme de acţiune, SF sau fanteziste, în care să se dovedească măiestria în efecte speciale, în regizarea unor momente teribile, dar nu o reuşesc să pricep de ce era nevoie de adaptarea (a se citi transformarea) romanului lui Dumas într-un hibrid care nu serveşte nici la popularizarea cărţii, nici la cunoaşterea istoriei, nici la gustarea epocii.
  • Athos este scafandru, Milady este o Lara Croft în desuuri, Ludovic face concurenţă pălărierului nebun din Alice în Ţara Minunilor fără a avea acelaşi farmec şi a fi la fel de simpatic, iar Ana de Austria este o oiţă blondă, rumenă în obrăjori, care nu are nimic comun cu personajul istoric.
  • Chiar dacă am optat doar pentru Cei trei muschetari, am putut “aprecia” că, la preţul unui bilet, am avut ocazia să mă simt ca şi cum aş fi văzut şi Lara Croft şi Al cincilea element, prin acrobaţiile Millei Jovovich, şi Piraţii din Caraibe, versiunea în aer, nu pe apă, şi chiar şi un strop din Codul lui Da Vinci la începutul filmului, plasat în Veneţia.
  • Mă întreb câţi dintre copiii care au vizionat şi vor viziona această variantă de muschetari (în sală erau foarte mulţi copii de maxim 10 ani) vor mai dori să citească romanul după ce, răsfoindu-l, vor înţelege că nu are nimic de-a face cu povestea care le-a spălat creierii într-un stil comercial şi clişeistic american. Înţeleg, este o versiune de “divertisment”, dar nu mă pot abţine să nu mă gândesc că Alexandre Dumas este oricum o lectură facilă şi, cu toate astea, americanii au simţit nevoia s-o facă şi mai simplistă, mai accesibilă, cu discursuri motivaţionale trântite exact…ca la Hollywood…După un aşa film, Dumas ar putea părea deja complex, ca să nu mai zic “depăşit”.
  • Mi se pare (absolut subiectiv) incorect să se adapteze romanul lui Dumas în această modalitate. Practic, se mizează pe notorietatea unui subiect pe care autorul l-a făcut celebru şi prin faptul pentru că a redat fidel o anumită perioadă. Corect ar fi fost ca un scriitor/ scenarist contemporan să studieze arhivele privitoare la existenţa reală a muschetarilor şi să scrie cu totul alte întâmplări decât cele povestite de Dumas…de fapt, nici n-ar fi fost nevoie de studiu, e suficient faptul că, se ştie, au exista cândva patru muschetari, să-i fi plasat într-un timp nedefinit şi să creeze un film de aventură, de fantezie, pe care să nu-l lege de numele lui Dumas.

Concluzia: dacă aţi adorat Cei trei muschetari şi o ştiţi pe de rost (nu mă aşteptam, dar pe măsură ce sesizam câte lipsesc din film, m-a surprins cât de multe am reţinut, pe vremuri, din roman), dacă aţi fost foarte fericiţi descoperind că există şi După douăzeci de ani şi aţi suferit când s-a terminat Vicontele de Bragelonne, nu aveţi ce căuta la The three musketeers (2011)…decât dacă vă puteţi detaşa complet de romanul copilăriei şi sunteţi curioşi să-i vedeţi pe muschetari în varianta secolului 21…

10 comments

  • brightie

    Acelasi sentiment de frustrare si revolta l-am avut eu vazand Sherlock Holmes. Singurul cuvant potrivit la care ma gandesc e – rusine. Serios, poate par demodata, dar mi se cam falfaie. Disperarea dupa profit tre’ sa aiba macar limita ridicolului.

    • “Demodată” era unul din cuvintele pe care-l căutam pe lângă conservatoare şi da, ştiu că în anumite privinţe sunt, dar, cum bine zici, mi se cam fâlfâie Big Smile
      Din păcate profitului i se sacrifică multe, din ce în ce mai multe…şi apoi, din 10 în 10 ani, se mai întreabă lumea de ce omenirea se află în crize de valori…

  • Vroiam sa merg sa-l vad, m-ai facut sa ezit … Smile

    • Depinde ce te aştepţi de la el, poate fi amuzant totuşi, dar, cum am zis, dacă ai iubit cărţile lui Dumas, rişti să te enervezi…

  • “să creeze un film de aventură, de fantezie, pe care să nu-l lege de numele lui Dumas.”

    In situatia asta nu s-ar mai fi aplicat cea mai importanta trasatura a filmelor Hollywoodiene de astazi – brand recognition. De ce sa riste cu o poveste originala (indiferent in ce context e plasata ori cat de bun ar fi scenariul respectiv), cand poti sa scoti bani frumosi pentru ca, hei, toata lumea a auzit de Cei trei muschetari, nu?

    • Exact asta mă scoate din sărite, că se folosesc de Dumas, făcându-l totuşi praf, ca să scoată bani pornind de la un subiect deja cunoscut…

  • Am asteptat cu interes filmul si cred ca il voi viziona in cele din urma. Ma necajeste ideea de lasere si alte minuni tehnologice asociate muschetarilor, dar ramane sa il vizionez. Voi porni de la premisa de ,,entertainment”, relaxare si… atat.

    Nu inteleg de unde nevoia asta de a ,,adapta”, de a transforma de fapt intru totul povestile ce ne-au fermecat de-a lungul anilor. Caci pana la urma, de multe ori se pastreaza doar numele personajelor…

    • Te înţeleg, pentru că, deşi ştiam deja că filmul abundă de efecte speciale, nu aş fi vrut să-l ratez, curiozitatea era cu atât mai mare Smile
      Mda, nu chiar doar numele muschetarilor, în acest caz, dar oricum, sunt modificate multe din întâmplări, încă de la momentul în care D’Artagnan îi cunoaşte pe cei trei până la relaţia Anei de Austria cu Buckingham, lipsesc valeţii, doar Planchet e prezent…şi multe altele…

  • Eu am ajuns la concluzia ca cei care fac filme sunt mai mereu in pana de inspiratie si se folosesc de notorietata unor scriitori/carti+efecte speciale ca sa atraga publicul, ca la mai mult nu prea ii duce capu’. Si pe mine m-a dezamagit filmul Sherlock Holmes, chiar nu are nimic de-a face cu detectivul din carti.

    • Pană de inspiraţie, da Frown Din păcate, chiar le iese, atrag publicul şi îl “educă” să consume ce vând ei, formează gusturi în acord cu prostiile pe care le scot pe piaţă..

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Notify me of followup comments via e-mail. You can also subscribe without commenting.