Filmele crizei

După documentarele crizei, am ajuns şi la filme artistice având ca personaj principal criza economică începută în anul de graţie 2008 şi aflată încă în desfăşurare.

Am văzut pe această temă Margin Call  şi The Company Men, în această ordine. Probabil ar fi fost mai bine să le văd în ordinea în care au apărut, cu atât mai mult cu cât The Company Men m-a atins mai mult şi poate, ulterior, m-ar fi mişcat (a se citi “revoltat”) mai mult povestea din Margin Call.

Margin Call (2011)

Să încep prin a spune că n-am reuşit deloc să empatizez cu personajele din Margin Call şi nici ca pe o expunere “interesantă” a butonului crizei nu l-am putut vedea…Acţiunea filmului se petrece exact înainte de declanşarea haosului de pe Wall Street, când, într-o bancă de investiţii, iese la iveală un faliment iminent. Ca orice eveniment de larg interes, descoperirea are loc seara târziu. Se întruneşte un comitet de criză în care fiecare aruncă pisica moartă la departamentul vecin, se caută soluţii şi se iau decizii.

S-a dorit o reprezentare a cât mai multor tipuri de brokeri şi angajaţi în domeniul investiţiilor – bancheri cu oareşce conştiinţă, investitori cu sânge rece care nu-şi pot pune problema să piardă, puşti care câştigau milioane de dolari, oameni de vânzări agresivi şi fără nici un fel de scrupule – şi totuşi, n-aş putea spune de ce, personajele nu m-au convins…

Actorii însă joacă foarte bine, cel puţin Kevin Spacey, Stanley Tucci şi Jeremy Irons sunt un adevărat deliciu.

Deciziile au legătură numai cu banii şi le iau doar cei care, garantat, vor cădea tot în picioare, indiferent care sunt consecinţele acestora.“După ce se va termina totul, ei nu-şi vor pierde banii. Nu-i interesează că toţi ceilalţi şi-i pierd, ei nu şi-i vor pierde” spune personajul jucat de Paul Bettany în film.

Discursul lui Kevin Spacey către brokeri m-a îngreţoşat de-a dreptul şi cred că cel mai bine e să redau câteva rânduri:

Evident, asta nu este aşa cum am fi sperat toţi, dar pământul se clatină sub picioarele noastre şi se pare că nu există altă cale de salvare. Oameni buni…asta este evident o situaţie unică…Dacă avem succes astăzi, vom avea succes în a ne distruge propriile slujbe…Nu pot promite că cineva din voi, că voi toţi…unii dintre voi vor fi repoziţionaţi în cadrul firmei. Dar vă pot spune că sunt foarte mândru de munca pe care am făcut-o aici împreună. Sunt la firma asta de 34 de ani, şi vă pot spune din experienţă că oamenii vor spune lucruri foarte rele despre ce urmează să facem aici astăzi şi despre meseria căreia i-aţi dedicat o bună parte din viaţă. Dar aveţi credinţa că, în imaginea de ansamblu, aptitudinile noastre nu se vor fi irosit. Am reuşit multe, iar talentele noastre au fost folosite pentru un bine mai mare.

Şi aş completa: da, poate, tot răul spre bine…cu talent s-a generat criza, care putea să aibă şi oareşce efecte pozitive (poate se vor vedea în nişte zeci de ani), dar, cu acelaşi talent, nu pare să se înveţe nimic din asta…

Destul cu Margin Call despre care nu-mi venea să scriu decât bla, bla, bla sau deloc, dar simţeam nevoie să-l exorcizez din minte.

The Company Men (2010)

Filmul nu are în vizor în mod direct lumea financiară şi firmele de investiţii, ci abordează criza din perspectiva unei fabrici, care, cu zeci de ani în urmă, producea ceva ce se putea vedea, dar care, în pragul crizei, ajunsese că însemne mai mult cifre decât producţie în adevăratul sens al cuvântului.

O parte din oamenii aflaţi în poziţiile cheie sunt disponibilizaţi, îşi caută de muncă, îşi amintesc de începuturile companiei şi se simte într-adevăr drama unor oameni care au făcut ceva, ale căror aptitudini par într-adevăr să nu se fi irosit de-a lungul anilor, ale căror talente au fost cu adevărat de folos, ca să-l citez pe Kevin Spacey al cărui discurs ar fi fost mai potrivit în The Company Men decât în Margin Call.

De data asta actorii nu m-au impresionat, poate puţin Tommy Lee Jones şi Chris Cooper, însă scenariul şi regia au reuşit să redea impactul uman al crizei.

Câteva momente, precum cel în care un fost mare director din companie, ajuns destul de aproape de vârsta pensionării se confruntă cu imposibilitatea de a se reangaja din cauza vârstei şi ajunge până la a-şi vopsi părul şi la a se umili în faţa unui fost coleg, sunt grăitoare pentru momentele grele pe care criza le-a adus.

Cum scenariul m-a impresionat în mod deosebit, o să transcriu şi din acest film câteva replici:

– Ai un CV impresionant, Phil.
– Mulţumesc.
– Ai început ca muncitor în fabrică, nu mulţi pot spune asta…Scapă de chestiile vechi de până în anii ’90. În locul anilor petrecuţi pe fiecare post la GTX, scrie-ţi titulatura şi responsabilităţile. La experienţă militară, nu pomeni de Vietnam. “Infanterie” e destul de impresionant. Fumezi, Phil?
– Din când în când.
– Lasă-te. Angajatorilor nu le plac oamenii cu risc de îmbolnăvire. Şi vopseşte-ţi părul, să mai scapi de firele cărunte.

Obişnuiam să facem ceva aici. Înainte de a ne pierde în hârtii…Odată aveam o fregată aici, iar în spate un crucişător. 2000 de oameni per schimb, 3 schimburi pe zi. 6000 de oameni îşi câştigau cinstit pâinea în încăperea aia, hrănindu-şi copiii, cumpărându-şi case…destul cât să-şi dea copiii la facultate şi să-şi ia maşini la mâna a doua. Construiam ceva ce se putea vedea. Nu doar cifre contabile, ci un vas pe care-l putea vedea, mirosi şi atinge. Oamenii ştiau cât valorează şi ştiau cine erau. La început 50 de dolari, apoi 500, până s-a ajuns la 5 milioane. A început un plan nebunesc, s-au asumat riscuri nebuneşti, câştigând abia cât să-şi ducă traiul familia, cu şanse mici de succes…Apoi, deodată, te-ai trezit că ai toate lucrurile alea pe care te temeai să nu le pierzi: acţiuni, avioane ale companiei, case de vacanţă în Bahamas…Adevărul e că mi-au plăcut prânzurile de 500 de dolari şi camerele de hotel de mii de dolari…Dar acum, tot ce am încercat să construiesc în 30 de ani pentru mine şi ceilalţi…s-a dus!

2 comments

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Notify me of followup comments via e-mail. You can also subscribe without commenting.