Les bien-aimés

Mi s-a părut cel mai potrivit ca, de data asta, să încep cu trailerul. Spune mai mult decât aş putea eu şi face introducerea în atmosfera filmului…ascult muzica şi scriu zâmbind şi nu pot decât să sper că veţi citi zâmbind Smile

Cu o distribuţie de zile mari, Catherine Deneuve, Ludivine Sagnier, Chiara Mastroianni, Milos Forman şi Paul Schneider, Les bien-aimés ne plimbă prin jumătate de secol de întâmplări, emoţii, iubire, momente care-ţi taie respiraţia şi multă, multă muzică, redând zig-zag-ul uman şi zig-zag-ul vieţii…nimic nu este întâmplător, cele mai mărunte gesturi, deciziile cărora le dăm cea mai puţină atenţie sunt, de fapt, cele care dau esenţă vieţilor noastre.

Madeleine vinde pantofi într-un magazin…într-o zi, nu poate rezista unei perechi de pantofi pe care o ia pur şi simplu, conştientă că va trebui totuşi să o plătească. În aceeaşi zi, făcând o mică paradă cu pantofii cei noi, un domn o “acostează”, o convinge şi astfel devine puţin prostituată…Doar puţin, pentru că, foarte curând, domnul o recomandă unui prieten, Jaromil, de care se va îndrăgosti şi cu care se va căsători. Astfel tentaţia irezistibilă a unei perechi de pantofi dă tonul momentelor celor mai importante din viaţa ei.

Filmul redă alternativ momente din viaţa lui Madeleine, care, deşi divorţată de Jaromil, îl va iubi toată viaţa, şi din cea a fiicei lor, Véra, care, fără a urma fidel drumul mamei ei, trăieşte o iubire la fel de puternică şi intensă pentru un bărbat pe care nu-l poate avea. Regizorul Christophe Honoré insistă foarte mult pe ideea “moştenirii”, în teorie având la bază moştenirea genetică şi copierea de către copii a ceea ce văd la părinţi, dar pe care acesta o extinde ducând-o spre ideea moştenirii chiar a destinului.

Pe alocuri comedie, pe alocuri dramă şi pe alocuri musical, Les bien-aimés are toate ingredientele pentru a impresiona, apelând la extreme şi îmbinându-le într-un mod foarte fericit şi inspirat, francheţe şi subtilitate, tandreţe şi erotism pur, romantism şi duritate, exuberanţă şi durere, chicoteli şi zâmbete triste…Regizorul Christophe Honoré ne prezintă pur şi simplu viaţa, aşa cum este ea, cu trăiri de necontrolat şi de nejudecat, cu iubiri care sfidează timpul, cu momente de îndrăzneală şi curaj, dar şi cu momente de laşitate şi fugă, cu adevăruri frumoase, dar şi cu adevăruri sau minciuni dureroase.

Scenariul mi s-a părut genial! Sper să găsesc la un moment dat o subtitrare şi să revin cu câteva replici care mi-au plăcut foarte mult, dar pe care nu le-aş putea reproduce exact.

Muzica e superbă! Ludivine Sagnier are o voce caldă, Chiara Mastroianni vine cu o gravitate foarte potrivită, iar Catherine Deneuve este elementul care le reuneşte într-un mod foarte plăcut, iar câteva melodii sunt adevărate perle.

Je peux vivre sans toi, oui, mais
Ce qui me tue mon amour c’est
Que je ne peux vivre sans t’aimer

One comment

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Notify me of followup comments via e-mail. You can also subscribe without commenting.