La plimbare prin blogosferă (13)

Am citit zilele-astea la bloguri cât nu cred că am citit vreodată, dar nici nu cred că am mai avut până acum aşa mult de recuperat Smile

Am dat peste mult mai multe postări interesante decât vă propun mai jos, dar vi le recomand deocamdată pe acestea.

De pe agenda.liternet, am aflat că Victor Rebengiuc susţine PINA şi, pe mine, implicarea maestrului m-a convins că trebuie să merg să văd filmul, care va fi lansat pe 9 septembrie.

Solarris a scris excepţional despre Momentul prezent – singurul timp care există, un articol de citit şi recitit!

De la Filme-Cărţi am aflat de câteva filme “must see”, pe care le-am trecut pe listă şi sper să le văd curând: două din ele sunt în stilul filmului El metodo, care mie mi-a plăcut enorm – La Habitation de Fermat şi Exam, iar cel de-al treilea este un Woody Allen ce nu trebuie ratat – Everything you always wanted to know about sex.

Alina Bârsan face un experiment foarte constructiv despre care povesteşte foarte savuros Smile

Brightie ne propune o ghicitoare foarte simpatică, răspunsul îl veţi găsi în comentarii şi veţi rămâne cu gura căscată, garantez Big Smile

Mi-a plăcut foarte mult ce a scris Eva de la evaziuni spontate despre ultimul volum de eseuri al lui Andrei Pleşu – Despre frumuseţea uitată a vieţii, volum despre care am povestit şi din care am citat aici şi aici.

Dragoş vorbeşte încântat despre Fii şi îndrăgostiţi de D.H. Lawrence, numind-o “o capodoperă, pe care am citit-o cu mare entuziasm” şi mai că-mi vine să las ce citesc acum şi să încerc şi eu D.H. Lawrence Smile

După ce-am citit ce-a scris OFZ despre Aleph, o colecţie de povestiri scrise de Jorge Luis Borges, am trecut-o şi eu pe lista de citit.

Deşi m-am cam lăsat de gătit pe vară, strâng reţete pentru la toamnă şi vă recomand şi vouă: curry de conopidă, sangria (mmm! Grin) şi ficăţei de pui în vin.

Plimbare plăcută prin blogosferă şi vouă! Smile

6 comments

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Notify me of followup comments via e-mail. You can also subscribe without commenting.