Zâmbiţi, vă rog!

După ce v-am înnebunit (plictisit) deja cu impresiile din vacanţă (nu ziceţi hop, că mai am), să vă mai povestesc şi ce-am citit în vacanţă.

Foarte inspirată alegerea: Zâmbiţi, vă rog! de Kurt Vonnegut, o colecţie de paisprezece povestiri fanteziste, imaginaţie şi satiră cât cuprinde. Mi-a plăcut foarte mult! N-aş putea s-o compar cu cartea Cutremur de timp, pentru că, deşi ca stil este acelaşi inconfundabil Vonnegut, povestirile acestea mi-au părut mai cursive, iar mesajele, pe care le presară întotdeauna printre rânduri, ceva mai transparente, mai evidente.

O să dau câteva detalii despre povestirile care m-au impresionat:

Ghinionistul ghinioniştilor – despre Fuzz Littler, care-şi petrece foarte mulţi ani contemplându-şi nefericirea, fiind blocat în ea, fără capacitatea de a vedea jumătatea plină a paharului, până când o persoană entuziastă îi deschide ochii asupra lucrurilor bune de care nu a ştiut să se bucure.

Omuleţii binevoitori – povestea lui Lowell Swift, un vânzător de linoleumuri, care găseşte în drum spre casă un cuţit de tăiat hârtia, dar nu un cuţit ca oricare altul, ci unul din care ies nişte omuleţi îmbrăcaţi în costume negre şi sclipitoare de balet. Importanţa omuleţilor în viaţa lui Lowell se va dovedi covârşitoare, dar n-aş vrea să stric surpriza celor care vor citi cartea.

Bună ziua, roşcato! – cea mai emoţionantă dintre povestiri, despre relaţia tată – fiică, mai exact cât de mult contează, în relaţia dintre un părinte şi un copil, a avea acelaşi sânge şi cât contează apropierea şi afecţiunea. Cutremurătoare şi excepţional redată, într-o manieră subtilă şi elegantă, alegerea fiicei din final.

Furnicile pietrificate – aceasta este preferata mea şi despre ea o să povestesc mai mult, pentru că elementul surpriză este mai puţin important decât ideile promovate de Vonnegut. Doi savanţi ruşi, Peter şi Josef,  ajung la o mină pentru a cerceta furnicile fosilizate descoperite în interiorul minei. Asemănător cercetărilor arheologice cu pivire la civilizaţia umană, cercetările acestora conduc la ipoteza că, anterior civilizaţiei noastre, a existat o alta la fel de dezvoltată: civilizaţia furnicilor. Ordinea stratelor în care au fost găsite furnicile le permite lui Peter şi lui Josef să pună cap la cap o cronologie în dezvoltarea acestei civilizaţii, cu concluzii foarte interesante în ce priveşte cauzele distrugerii şi dispariţiei. Parabola este cât de poate de clară şi delicioasă, aşa că voi reda câteva pasaje:

– Ai mai găsit ceva? întrebă Peter.
– Am mai găsit câteva furnici mari şi frumoase, fără cleşti, răspunse Josef. Nu par să fie firi foarte sociabile. Sunt întotdeauna pe cont propriu. Cel mai mare grup e alcătuit din trei.
– Josef, furnicile astea locuiau în case.
Din nou, curiozitatea de nestăvilit a fraţilor puse stăpânire pe ei. Elementele mai solide ale casei stătuseră ferecate în piatră ere întregi, intrând abia acum în contact cu aerul şi cu lumina soarelui. Din obiectele de mobilier mai puţin trainice rămăseseră doar urme.
– Cărţi, o mulţime de cărţi, spuse Peter.
– Şi aici avem, o pictură. Jur că e pictură! strigă Josef.
– Descoperiseră roata! Uită-te la căruţa asta, Josef!
Peter scoase un hohot triumfător de râs.
– Josef, zise el cu respiraţia tăiată, îţi dai seama că am făcut cea mai senzaţională descoperire din istorie? Furnicile din preistorie aveau o cultură la fel de vastă şi de înfloritoare ca şi a noastră. Muzică! Pictură! Literatură! Ia gândeşte-te la asta. Cu milioane de ani înainte de primul om, înainte de prima gorilă, de primul cimpanzeu sau de primul urangutan sau chiar înainte de prima maimuţă, furnicile aveau totul, totul.
[…]
– Peste ce noroc am dat, Josef: zece furnici aflate atât de aproape una de celalată, încât pot să le acopăr cu degetul cel mare de la mână.
– Încep să devină mai sociabile.
– Există vreo schimbare fizică?
– E aceeaşi specie, în regulă. Nu, ia să vedem, stai, există o diferenţă, cleştii sunt mai dezvoltaţi, cu mult mai dezvoltaţi. Încep să arate ca nişte muncitori şi soldaţi moderni.
– Mmmm, aici nu există nici o carte, zise Josef. Ai găsit vreuna?
Peter clătină din cap şi-şi dădu seama că era nespus de mâhnit de lipsa cărţilor, căutându-le cu înfrigurare.
[…]
– La drept vorbind, furnicile fără cleşti chiar par să fi dispărut. Nu! Stai, Peter! Ne înşelăm amândoi. Uite o furnică de tipul vechi. Şi încă una, şi încă una! Pare-se că începeau şi ele să se grupeze în comunităţi. Stau înghesuite toate într-o singură casă, precum chibriturile într-o cutie.
– Oh, văd. Un lagăr, un lagăr de concentrare.
[…] Borgorov (administratorul minei) îşi trecu privirea de mai multe ori deasupra şirului, în sus şi în jos, luând în mână mostrele şi plescăind aprobator din limbă.
– Nici c-ar putea fi mai grăitor decât atât, nu-i aşa? spuse el într-un final. E vorba de furnicile astea nelegiuite, cum e cea din mijloc, capitalistele, care atacau şi exploatau muncitorimea, omorându-le fără milă cu zecile, aşa cum vedem aici. Iar aici avem o adunare conspirativă a furnicilor capitaliste care complotează împotriva muncitorimii. Din fericire, continuă el arătând spre furnicile soldaţi de pe partea exterioară a uşii, uneltirea lor a fost ascultată de muncitorii vigilenţi. Capitaliştii, cu vieţile cruţate de poporul milostiv de rând, erau indivizi răzgâiaţi, incapabili să supravieţuiască fără masele care să trudească pentru ei. Singurul lucru la care se pricepeau era să-şi piardă vremea cu artele. Prin urmare, fiind puşi în faţa acestei încercări, au dispărut ca specie.
– Numai că lucrurile au stat exact invers, obiectă Peter. Civilizaţia furnicilor a fost dată peste cap atunci când unora dintre furnici au început să le crească cleştii şi să se organizeze în grupuri. Nu poţi contrazice geologia.
– Atunci a avut loc o inversiune în stratul de calcar, un fel de răsturnare de situaţie cu susul în jos. E limpede ca bună ziua. Ordinea nu putea fi decât cea pe care am descris-o eu.
Bogorov vorbea tăios ca gheaţa.

8 comments

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Notify me of followup comments via e-mail. You can also subscribe without commenting.