Micul Prinţ

Acum mulţi ani, am citit şi eu Micul Prinţ de Antoine de Saint Exupery. Eram la vârsta la care oamenii mari făceau parte din altă “tabără” şi cartea venea ca o confirmare. Copiilor nu le spune foarte multe noutăţi, pentru că, în viziunea unui copil, orice este posibil şi preocupările oamenilor mari sunt cât se poate de ciudate şi fără sens.

Îi mulţumesc din suflet prietenei care mi-a recomandat să ascult acum audio-book-ul în lectura lui Florian Pitiş!!!
Ieri am evadat puţin din Bucureşti şi, pe drum, am ascultat Micul Prinţ…a fost mai  mult decât o evadare, a fost mai degrabă un zbor, a însemnat mai mult decât momentele şi emoţiile extrem de plăcute pe care le-am trăit pe parcursul audiţie, a fost o întâlnire cu esenţa, o întâlnire de care nici nu ştiam câtă nevoie am…

Povestea Micului Prinţ este o călătorie iniţiatică şi nimic din ce contează, nimic din cele cu care ne întâlnim sau de care ne “împiedicăm” de-a lungul vieţii nu este lăsat deoparte…iubirea, prietenia, visul, bucuria, frumuseţea şi farmecul zilelor, vanitatea, materialismul, goana prin viaţă, veşnicele nemulţumiri, incapacitatea de a înţelege întotdeauna ce se află dincolo de aparenţe, stabilirea eronată a priorităţilor, incapacitatea de a trăi cu adevărat, maturizarea, bătrâneţea şi chiar moartea…toate se regăsesc în Micul Prinţ.

Trebuie să ascultaţi Micul Prinţ în lectura lui Florian Pitiş şi, pentru a vă convinge, exemplific mai jos cu câteva din capitolele mele preferate Smile

Micul Print – Capitolul 4

Micul Print – Capitolul 8

Micul Print – Capitolul 9

Micul Print – Capitolul 13

Micul Print – Capitolul 23

10 comments

  • tetris

    Micul print este cartea mea favorita si ma bucur ori de cate ori "un om mare" scrie despre ea, o redescopera

  • QED

    Eu n-am citit-o. Nu am citit niciodata in copilarie cartile specifice varstei, ci alergam dupa alte carti, alte genuri. "Marile sperante" am citit-o acum, in prezent, la fel si "Papillon" sau "Singur pe lume". Poate o sa ascult in lectura lui Florian Pitis.

  • Rontziki

    @tetris: Mi-a plăcut şi când am citit-o în copilărie şi prin adolescenţă, dar acum am receptat-o cu totul alt fel, am simţit-o şi cred că voi retrăi gânduri şi imagini din ea multă vreme Smile

  • Rontziki

    @QED: nici eu nu le-am citit pe toate la vremea lor, Papillon nici până acum…trebuie neapărat să asculţi Micul Prinţ! Ar fi ok şi să citeşti cartea, cu ilustraţiile autorului, dar cred că vocea lui Pitiş adaugă un ceva în plus şi te face să trăieşti altfel povestea

  • Yuki

    ce dragut Smile
    la mine e singura cartea pe care o am si am citit-o in 3 limbiSmile
    multumita tie, si audibookul a de venit un must Wink

  • Monica Tarţa

    Pentru cine nu a citit-o, este extrem de scurtă, şi invers proporţională cu impactul lăsat în suflet Smile merită oricând!

    PS: Ai văzut piesa?

  • Rontziki

    @Yuki: este un must audiobook-ul, iar pentru mine a devenit un must varianta în franceză Smile

  • Rontziki

    @Monica Tarţa: merită oricând şi chiar aseară am mai ascultat câteva capitole Smile
    Nu am văzut piesa, o să caut să văd dacă şi unde se joacă. Mulţam pentru idee Smile

  • Bianca

    Am citit Micul Print cand am fost in Franta, sincer nici nu se putea mai bine Smile
    Mi-a placut mult si abia astept sa o recitesc, este MINUNATA.

    Nu știam de existenta ei in lectura lui Pitis, dar este de luat in seama.

  • Rontziki

    @Bianca: o să-mi iau şi eu cât de curând varianta în limba franceză Grin
    Este minunată şi chiar e fain de ascultat…să ne simţim ca în copilărie când ni se spuneau poveşti la gura sobei Wink

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Notify me of followup comments via e-mail. You can also subscribe without commenting.

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.