Lectura şi dilatarea timpului :)
După această credinţă centrală care, în timp ce citeam, executa mişcări neîncetate dinăuntru în afară, către descoperirea adevărului, veneau emoţiile pe care mi le dădea acţiunea la care luam parte, căci aceste după-amiezi erau mai pline de întîmplări dramatice decît, adeseori, o întreagă viaţă. Erau întîmplările ce se petreceau în cartea pe care o citeam; este adevărat că personajele care le trăiau nu erau „adevărate”, cum spunea Francoise. Dar toate sentimentele pe care le resimţim din cauza bucuriei sau nefericirii unui personaj real nu se produc în noi decît prin mijlocirea unei imagini a acestei bucurii sau a acestei nefericiri; ingeniozitatea primului romancier a fost aceea de a fi înţeles că în aparatul emoţiilor noastre imaginea fiind singurul element esenţial, simplificarea care ar consta în a suprima pur şi simplu personajele reale ar fi o perfecţionare decisivă. O fiinţă reală, oricît de mult am simpatiza noi cu ea, este în mare măsură percepută de simţurile noastre, adică ne rămîne opacă, constituie o greutate inertă pe care sensibilitatea noastră nu o poate ridica. Dacă această fiinţă este lovită de o nenorocire, numai într-o mică parte din noţiunea totală pe care o avem despre ea vom putea fi înduioşaţi; mai mult, numai într-o parte din noţiunea totală pe care acea fiinţă o are despre sine va putea fi ca înduioşată de propria-i soartă. Marea descoperire a romancierului a fost aceea de a fi avut ideea de a înlocui aceste părţi ce nu pot fi pătrunse de suflet, printr-o cantitate egală de părţi imateriale, pe care, adică, sufletul nostru le poate asimila. Ce importanţă mai are din acea clipă faptul că acţiunile, emoţiile acestor fiinţe de un nou gen ne apar ca adevărate, de vreme ce acum sînt ale noastre, de vreme ce ele se produc în noi, ţinîndu-ne sub stăpînirea lor, în timp ce întoarcem febril paginile cărţii, respiraţia grăbita şi intensitatea privirii? Şi o dată ce romancierul ne-a creat o asemenea stare, unde, ca în toate stările pur interioare, orice emoţie este înzecită, iar cartea sa ne va tulbura aşa cum face un vis, dar un vis mai limpede decît cele pe care le avem dormind şi a cărui amintire va dăinui mai mult, el dezlănţuie în noi timp de o oră toate fericirile şi toate nefericirile posibile; pentru a le cunoaşte măcar în parte, am avea nevoie în viaţă de ani întregi, iar cele mai intense nu ne-ar fi niciodată dezvăluite, pentru că încetineala cu care se produc ne împiedică să le percepem; (astfel inima noastră se schimbă, în viaţă, şi asta este durerea cea mai mare; dar noi nu o cunoaştem decît prin lectură, în imaginaţie: în realitate ea se schimbă, aşa cum se produc anumite fenomene ale naturii, destul de lent pentru ca, deşi putem constata succesiv fiecare dintre stările diferite, să fim cruţaţi în schimb de însăşi senzaţia schimbării).
Mai puţin lăuntric trupului meu decît această viaţă a personajelor, venea apoi, pe jumătate proiectat în faţa mea, peisajul unde se desfăşura acţiunea si care exercita asupra gîndirii mele o influenţă mult mai mare decît celălalt, cel pe care îl aveam sub ochi atunci eînd îi ridicam de pe carte. Astfel, timp de două veri, în căldura grădinii din Combray, am avut, din pricina cărţii pe care o citeam atunci, nostalgia unui ţinut cu munţi şi fluvii, unde voi vedea multe fierăstraie mecanice şi unde, în adîncul apei limpezi, bucăţi de lemn putrezeau sub tufe de lăptuci: nu departe urcau de-a lungul zidurilor ciorchini de flori violete şi roşiatice. Şi cum visul despre o femeie care m-ar fi iubit era mereu prezent în gîndul meu, în acele veri el a fost impregnat de prospeţimea apelor curgătoare; şi oricare ar fi fost femeia pe care o evocam, ciorchini de flori violete şi roşiatice se înălţau dintr-o dată de o parte şi de alta a ei, ca nişte culori complementare. Şi nu numai pentru că imaginea pe care o visăm rămîne totdeauna marcată, se înfrumuseţează şi beneficiază de reflexul culorilor străine care din întîmplare o înconjoară în reveria noastră; căci peisajele din cărţile pe care le citeam nu erau pentru mine decît peisaje mai viu reprezentate în imaginaţia mea decît cele pe care Combray mi le punea sub ochi, dar analoge acestora.
Marcel Proust – În cautarea timpului pierdut, vol.1 – Swann
Discutam mai demult cu un prieten despre citit şi îmi spunea că, citind, avem posibilitatea să “trăim” momente, întâmplări, experienţe cu care nu vom avea, poate, ocazia să ne întâlnim întocmai în această viaţă. Deşi, evident, nu au acelaşi impact şi efecte ca întâmplările pe care le trăim nemijlocit, nu putem nega că şi acelea la care participăm prin lectură fac parte, cumva, din “experienţa de viaţă”, ceea ce mă duce cu gândul la o dilatare a timpului, nu doar în spaţiul cosmic, ci chiar aici, pe pământ…exagerând puţin, putem spune că citind o carte, putem, în câteva ore, să trăim o viaţă
Nu toate cărţile au darul să ne transpună între rânduri, dar sunt lecturi în cursul cărora am trăit alături de personaje, ne-am pus aceleaşi probleme şi am căutat să le găsim rezolvare, am simţit ce-au simţit ele, ne-am propus drept modele de conduită şi de gândire personajele pe care le-am admirat şi de care ne-am simţit apropiaţi…ne-am îmbogăţit cu stări, cu răspunsuri, cu momente…
Din păcate, această capacitate de “a trăi” lectura se diminuează odată cu trecerea timpului.
Dacă la primele lecturi şi în primii ani de devorare a cărţilor, eram mult mai impresionabilă, o carte ajungea mult mai uşor în sufletul meu şi eu pătrundem mai uşor şi mai intens în universul ei, cu timpul, participarea la lectură se transformă…raţiunea filtrează mult mai mult şi puţine mai sunt cărţile pe care le trăiesc cu adevărat.
Cu toate astea, nu puţine sunt cărţile care îmi plac, doar că nu le mai simt atât de mult ca universuri în care intru, observ, admir, mă entuziasmez, sunt impresionată, dar de pe margine…Plăcerea se schimbă, devine de altă natură…citesc un paragraf care îmi place, îmi confirmă ceva la care am reflectat vreodată şi mă bucur sau citesc rânduri care îmi spun ceva şi îmi dau o temă de gândire şi, cu cât o carte mă provoacă mai mult, mă pune pe gânduri, cu atât mai încântată sunt…evadarea nu se mai produce atât în lumea concretă a cărţii, cât în lumea ideilor…şi oricum ar fi, tare bine e
"Discutam mai demult cu un prieten despre citit şi îmi spunea că, citind, avem posibilitatea să "trăim" momente, întâmplări, experienţe cu care nu vom avea, poate, ocazia să ne întâlnim întocmai în această viaţă. Deşi, evident, nu au acelaşi impact şi efecte ca întâmplările pe care le trăim nemijlocit, nu putem nega că şi acelea la care participăm prin lectură fac parte, cumva, din "experienţa de viaţă", ceea ce mă duce cu gândul la o dilatare a timpului, nu doar în spaţiul cosmic, ci chiar aici, pe pământ…exagerând puţin, putem spune că citind o carte, putem, în câteva ore, să trăim o viaţă "
Nu-s de acord!
Cred ca cititul este amagire spirituala. Ne impodobim cu sentimente straine, cu bucuriile altora.
Ne incoronam cu coroanele imparatilor reali si renuntam implicit la posibilitatea de a deveni intr-adevar imparati.
Deci cititul ca cititul…dar sa nu uitam sa traim!
@Black Leviathan: a nu se înţelege în nici un caz în defavoarea trăitului sau că ar exista vreo punere în balanţă Este o exagerare în ce spuneam eu şi, chiar dacă nu se compară cu a trăi live nişte sentimente, nişte întâmplări, cred că atunci când trăim lectura, ceea ce se întâmpla mai mult la nişte vârste mai fragede, e o formă de a interacţiona cu întâmplări, oameni, situaţii cu care poate nu vei interacţiona în viaţă sau, dacă vei interacţiona, va exista un precedent, la nivel mental.
Sunt perfect de acord cu tine: să nu uităm să trăim!
Între noi fie vorba, câţi crezi să fie în pericolul de a uita să trăiască din cauza cititului?!
)))))))))))))) da da nu e pericol…citeam zilele astea ca o carte este deja socotita un succes daca se vinde de 2000 de ori. Trist
@Black Leviathan: aşa de puţin?! ( poate mai puţin acele best-seller-uri internaţionale pe care nu vreau să le numesc )
Ah, bineanteles ca alea se vand bine…marketingul face minuni.
Imi amintesc ca am citit acum cativa ani o carte mult slavita prin presa "Istoria iubirii" de Nicole Krauss si am fost foarte deceptionat. De mult nu mai dau un ban pe "parerile profesioniste"!
@Black Leviathan: am avut şi surpriza de a descoperi câte un autor care să-mi placă foarte mult şi să fi fost şi mediatizat
Raspund printr-un citat dintr-o carte pe care o lecturez zilele acestea si cred ca voi dezvolta mai mult intr-o viitoare postare… Mi se pare ca are legatura cu ce ai vrut tu sa transmiti… " Civilizatia vrea altceva decât cultură, zicea Nietzsche. Numai că la noi s-a ajuns la dispreţuirea culturii înainte de a beneficia, cât de cât de civilizaţie. Multe librării s-au transformat în buticuri, în schimb closetele sunt la fel de sordide. Noroc că-l avem pe unul ca Gigi Becali. Ţinem, prin el, legătura cu Dumnezeu. " )
@Lolita: Din păcate adevărat…aştept mai multe informaţii despre carte, adică viitoarea postare
Pingback: Impresii de la Gaudeamus şi Booktopia | Rontziki