Amorul conjugal

Să încep şi eu anul cu o restanţă din 2010 Big Smile

Am terminat Amorul conjugal de mai bine de o săptămână, dar n-am apucat să vă povestesc ce şi cum…

Cum să scriu eu despre această carte astfel încât să fiu fidelă impresiilor mele, dar şi să vă conving s-o citiţi?! De ce această dificultate?! Pentru că Alberto Moravia este unul din scriitorii mei preferaţi, un romantic cinic, care m-a cucerit cu Dispreţul şi m-a convins cu Eu şi el şi Indiferenţii.

Cu toate astea, Amorul conjugal nu aduce mai nimic nou, mi-a plăcut, nu zic nu, dar mi-a creat senzaţia că autorul recreează acelaşi personaj, o combinaţie, de fapt, între personajul masculin din Dispreţul şi cel din Eu şi el. Aceeaşi idee de provocare şi perfecţionare a creativităţii prin abstinenţă, acelaşi bărbat foarte analitic şi care-şi evocă retroactiv neputinţele sufleteşti şi mentale în raport cu femeia iubită, aceeaşi iubire bazată foarte mult pe simţuri şi foarte puţin pe comunicarea mentală dintre parteneri…

Pe scurt, Silvio Baldeschi, un aspirant la prestigiu de scriitor care vrea să creeze o operă literară perfectă, se retrage împreună cu soţia la un conac în Toscana. Ajunşi aici, el constată că activitatea sa creativă stagnează şi nu se poate desfăşura la cote satisfăcătoare din cauza activităţilor amoroase solicitante care-i reduc arderea interioară. Din acest motiv, împreună cu soţia, decide începerea unei perioade de abstinenţă până va finaliza lucrarea. Intrarea în scenă a unui bărbier, deloc atrăgător, dar care îi va face avansuri soţiei, pare a fi desprinsă dintr-o piesă de Moliere.

Subiectul este cât se poate de obişnuit, dar nota distinctivă este dată de faptul că romanul este concentrat pe analiza relaţiei, pe analiza propriilor senzaţii, gânduri, sentimente şi pe disecarea retroactivă a reacţiilor soţiei. Distinctiv faţă de alte scrieri ale altor autori, dar nimic nou în ce-l priveşte pe Moravia. Este remarcabil talentul lui în a reda cu maximă fineţe sufletul uman, punerea în mişcare a diferitelor resorturi din interior, dar, poate pentru că am avut senzaţia repetiţiei, am impresia că scriitorul este un foarte bun cunoscător al sufletului uman numai atunci când acesta este dublat de un spirit foarte analitic, din acest motiv rămânând însă în continuare printre preferaţii mei.

Dacă aţi citit Dispreţul şi Eu şi el, este posibil să nu fiţi impresionaţi de Amorul conjugal, dar, dacă nu le-aţi citit, aceasta este, în mod cert, o carte foarte bună pentru a face cunoştinţă cu Alberto Moravia.

14 comments

  • Belle de Jour

    La multi ani si 2011 foarte bun
    Smile

  • QED

    La multi ani!
    N-am citit nimic de Moravia, insa o sa ma interesez. Mai am restante cu duiumul pentru ca am cam uitat sa citesc.
    Sa ai un an minunat!

  • pheideas

    Rontz, amorul conjugal se practica, nu se citeste ! Big Smile

  • Rontziki

    @QED: De Moravia recomand Dispreţul, dar merge şi Amorul conjugal.
    Mulţam pentru urări! Un An Minunat să ai! Smile

  • Rontziki

    @Belle de Jour: Mulţam fain! La fel şi ţie! Smile

  • Rontziki

    @pheideas: nu strică nici să te mai inspiri şi de la alţii Big Smile Puţină perfecţionare nu strică nimănui Grin

    P.S. Pe blog, împărtăşesc totuşi numai ce citesc despre amor, nu şi propriile practici Razz

  • pheideas

    intelept scrisesi ! ca o balanta veritabila …Smile

  • metafizicx

    e destul de ok cartea

  • Adriana

    Mie mi-a placut foarte mult cartea. E drept ce spui tu, ca poate daca ai citit mai multe carti de Moravia, gasesti acelasi personaj masulin. Eu am citit Amorul conjugal si Cei doi prieteni, care nu poate fi numita chiar o carte a lui, ci o incercare de a contura ceva, esuata se pare.
    Insa, eu cred ca e un pic normal, sau…firesc ca un autor sa construiasca cumva acelasi timp de personaje..nu e un lucru bun, dar poate ca asta e personajul pe care l-a simtit el, asa a vrut sa-si creeze stilul si, desi e greu, cred ca o carte ar trebui judecata de sine statatoare, fara a o compara cu alte carti ale autorului.

  • Rontziki

    @Adriana: tocmai am luat şi eu Cei doi prieteni şi urmează s-o citesc.
    Cred că nu judecăm cărţile după vreo reţetă, ci pur şi simplu, citind, simţi şi gândeşti anumite chestii…dacă se întâmplă să constaţi că autorul creează acelaşi tip de personaj în mai multe din cărţile sale, e o simplă constatare pe care o poţi aprecia sau o poţi considera deranjantă…pentru mine, Moravia este unul din autorii de suflet şi pentru că abordează tipul de personaj pe care l-am descris în postare Smile

  • Adriana

    @Rontziki: da, asa e, numai ca mi se paruse ca poate nu ar mai vrea oamenii sa-l citeasca pe Moravia din cauza personajelor foarte asemanatoare Smile si atunci am zis sa-l "salvez" cumva Razz.
    Sper sa-ti placa Cei doi prieteni, pentru mine a fost o experienta minunata cartea aia.

  • Pingback: Cei doi prieteni | Rontziki

  • tase

    Primele pagini despre un barbat cult si instarit, cu porniri artistice, casatorit cu o femeie frumoasa si indiferenta, m-au facut sa cred ca voi citi despre un adulter romantat de atmosfera Toascanei. A fost o introducere rafinata in drama unui sot care depaseste granita mediocritatii literare cu pretul fericirii conjugale. Scena finala, in care isi priveste sotia avind in plan indepartat un demon sculptat pe o biserica, este deosebit de sugestiva si inlatura aparenta unui subiect banal.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Notify me of followup comments via e-mail. You can also subscribe without commenting.