Cei doi prieteni

Citind Povestea manuscrisului din valiză, scrisă de Gabriela Lungu ca şi introducere a volumului Cei doi prieteni, am aflat că Moravia avea obiceiul de a-şi arde toate manuscrisele. Operele, odată publicate, erau pentru el opere încheiate, după cum mărturiseşte criticul de film Sebastian Schadhauser, care-l vizita frecvent şi fusese martorul multor astfel de “incendii” literare.

M-a surprins acest detaliu, cu atât mai mult cu cât, din Amorul conjugal şi din Eu şi el (atât cât îmi amintesc, pentru că am citit-o de mult), transpare o preocupare aproape obsesivă a lui Moravia pentru opera perfectă şi, din acest motiv, m-aş fi aşteptat să fie genul de scriitor care-şi revede scrierile pentru a le analiza şi reanaliza.

Amănuntul este important în contextul cărţii Cei doi prieteni, pentru că volumul se bazează pe un manuscris găsit după moartea autorului, manuscris de care acesta a uitat şi care a scăpat, absolut întâmplător, de flăcări, pentru  a fi descoperit după mai bine de 40 de ani, studiat, editat şi tipărit în 2007, la 17 ani de la decesul lui Alberto Moravia.

Cei doi prieteni cuprinde trei variante ale aceluiaşi roman, Varianta A, Varianta B şi Varianta C. În toate variantele, întâlnim triunghiul amoros, una din temele favorite ale lui autorului, dar, de data asta, “luptele” se dau pe toate planurile. Sunt lupte interioare, lupte ideologice, lupte aproape făţişe, lupta în planul amoros fiind doar un condiment, nu un scop în sine.

Rivalitatea evidentă este cea dintre Sergio Maltese, un intelectual sărac, înscris în partidul comunist, membru foarte convins şi dedicat, de altfel, şi Maurizio, exponentul burgheziei, care-l domină pe Sergio nu atât prin apartenenţa la altă clasă socială, cum ar părea, cât prin caracterul său calm şi relaxat, ca şi linie comună celor trei variante. Sergio se simte provocat şi-şi face un ţel din a-l converti pe Maurizio la comunism, dar în timp ce el se află într-o continuă demonstraţie, Maurizio, chiar şi atunci când se implică ceva mai activ în conflict, o face cu eleganţă, fără a lăsa impresia încordării şi încrâncenării care-l caracterizează pe prietenul (sau duşmanul?!) său.

Rivalitatea ideologică nu o regăsim redată expres pe parcursul volumului. Sergio susţine cauza comunismului, sufocându-şi şi iubita şi prietenul în discursuri propagandistice, dar Maurizio nu-l contrazice făţiş, din contră, se declară de acord, la nivel ideatic, cu doctrina comunistă. Rivalitatea ideologică există însă şi este însăşi cartea care concentrează dezacordul lui Moravia nu numai cu ideologia comunistă, cât mai ales cu orice formă de extremism şi consecinţele pe care acesta le poate avea asupra indivizilor care-i cad pradă.

Dacă personajele masculine sunt aceleaşi şi au, în linii mari, aceleaşi caracteristici, în toate cele trei variante de roman, personajul feminin este prea puţin prezent în varianta A, mult mai bine conturat, ca o femeie foarte subjugată de iubirea pentru Sergio, dar cu o personalitate destul de puternică, şi care va da o nouă dimensiune rivalităţii dintre Sergio şi Maurizio, în varianta B, şi o femeie slabă, dominată complet de Sergio, o victimă a frustrărilor şi complexelor acestuia, în varianta C.

Moravia joacă un rol demenţial de avocat al diavolului, creează trei caractere diferite, din care două antitetice, şi  susţine “cauzele” fiecăruia dintre cele trei personaje aproape la fel de argumentat, cu răsturnări de situaţii şi lovituri de teatru de-a dreptul magistrale. Paginile se întorc singure şi nu simţi când devorezi cartea…aş putea spune că aproape uitam să respir pe parcursul lecturii.

A fost încântătoare redescoperirea lui Moravia, aşa cum îl ştiam din primele cărţi citite! De multă vreme nu mi-am mai permis luxul nopţilor pierdute citind (în nici un caz pierdute, de fapt!) şi tare dor mi-era, iar citind Cei doi prieteni n-a fost chip să adorm înainte de a o termina.

Deja am colindat tot internetul ca să descopăr tot ce s-a tradus şi publicat la noi şi am mai găsit prin anticariatele online ediţii vechi ale câtorva romane ale lui Moravia Grin

Sunt, în această carte, multe, foarte multe idei care mi-au incitat neuronii sau m-au uns pe suflet sau şi una şi alta. Cea care m-a impresionat cel mai mult am scris-o deja în Fericirea inconştientă, iar acum voi mai nota câteva, să rămână în evantai şi, de ce nu, să vă convingă să-l citiţi pe Moravia Smile

Nu mă simt deloc victorios…eu sunt un învins ca tine, nici mai mult nici mai puţin decât tine…nu înţelegi…victoria consta pentru noi doi nu în a ne frânge unul pe altul, ci în a face în aşa fel încât să fim iubiţi de Lalla…ea este umanitatea simplă, masa de oameni, carnea slabă şi fără apărare pe care trebuia s-o cucerim…necazul e că am folosit cu ea argumentele care erau bune doar pentru noi ceilalţi…argumentul adevărat, afecţiunea, dragostea, respectul pentru persoana ei, adoraţia, le-am uitat…Înseamnă că disputele noastre ne interesează numai pe noi, comunişti şi anticomunişti…dar femeile, adică popoarele, doresc să trăiască în pace şi să fie iubiţi pentru ceea ce sunt…înseamnă că noi suntem încornoraţii predestinaţi ai istoriei…ne disputăm umanitatea, iar ea în schimb ne trădează…şi o face pentru că de fapt noi nu o iubim pentru ceea ce este fără nici un scop ascuns.
Mă gândesc că atunci când se vor termina războaiele de credinţe care despart astăzi lumea, un al treilea va apărea şi se va bucura, cum spune proverbul…oamenii să fie iubiţi pentru ei înşişi…

– Uite…urmăreşte-mă puţin…există lucruri raţionale cărora poţi să le aduci obiecţii tot atât de raţionale, nu-i adevărat? Şi, dacă nu poţi obiecta lucruri raţionale, înseamnă că greşeşti…nu-i aşa?
– Sigur.
– Şi apoi există lucruri iraţionale…nu crezi că există lucruri iraţionale?
– Multe.
– Ei bine, pe planul raţiunii, nu am nimic să-ţi răspund, ai dreptate, îţi spun, şi eu ar trebui să fiu comunist, dar pe planul contrar raţiunii, aş avea multe de obiectat…tu însuţi ai spus că aceste lucruri iraţionale există…deci eu, din cauza acestor lucruri iraţionale, nu pot deveni comunist.
[…]
– Ce importanţă are să ştii?
– Are multă importanţă, aş putea să-ţi răspund, să-ţi demonstrez, să-ţi explic.
– Dar tu mi-ai răspunde mereu cu lucruri perfect raţionale…însă raţiunea nu serveşte pentru combaterea contrariului ei…ar fi nevoie de lucruri iraţionale mai puternice decât ale mele. Omul nu este un animal raţional…sau cel puţin este numai când nu trebuie să acţioneze, ci să vorbească…dar ca să-l faci să acţioneze, trebuie să apelezi la altceva decât la raţiune…

Facebook comments:

2 comments

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Notify me of followup comments via e-mail. You can also subscribe without commenting.