Cine l-a ucis pe Palomino Molero?

Mi-era dor de un roman cu de toate: acţiune, suspans, întâmplări care mai de care mai surprinzătoare, dragoste, umor, veritabilă frescă a vremii şi locului în care se petrece acţiunea şi, nu în ultimul rând, mi-era dor de un astfel de roman scris bine…ce spun eu bine?! Cartea lui Llosa mi s-a părut scrisă ireproşabil. Personajele sunt foarte fain create, prind viaţă la fel ca şi atmosfera din sătucul uitat de lume în care jandarmul Lituma şi locotenentul Silva se pricopsesc cu elucidarea misterului unei crime oribile.

Palomino Molero, un tânăr din trupele de aviaţie, este ucis cu bestialitate, iar cei doi par să nu găsească nici un indiciu de la care să pornească investigaţia. Puţin câte puţin, din povestirile celorlalţi, îl cunoaştem pe Palomino, celebru pentru talentul său muzical cu care impresionase întreg ţinutul, aflăm despre iubirea lui, despre puternica motivaţie de a se înrola în trupele de aviaţie, deşi beneficia de scutire în ce priveşte efectuarea vreunui stagiu militar.

În paralel cu investigarea crimei, cu detaliile despre iubirea lui Palomino, ne amuzăm pe seama avansurilor asidue pe care locotenentul Silva le face stăpânei bodegii unde luau masa cei doi poliţişti, dona Adriana care, cu formele ei generoase, îi provoacă locotententului o adevărată obsesie.

Pe măsură ce se apropie de final, cursul evenimentelor devine din ce în ce mai alert, iar deznodământul căutării criminalului şi cel al idilei locotenentului este cât se poate de neaşteptat.

Romanul concentrează foarte multe în destul de puţine pagini…Cum spuneam şi mai sus, Llosa creează, aparent fără nici un fel de intenţie sau efort în acest sens, o frescă foarte complexă şi detaliată a mediului în care se petrece acţiunea…aproape că simţi căldura năucitoare şi colbul încins, nu lipseşte nimic din imaginea de ansamblu, de la locaţia comisariatului la bordel şi de la ambarcaţiunile din port la câteva locuinţe sărăcăcioase ale locuitorilor.

Când mă gândesc la poveste în ansamblu, primul lucru care-mi vine în minte, nu ca o concluzie, ci ca o idee pe care o văd răsărind din pagini şi va rămâne legat de această carte, este că lucrurile nu sunt niciodată ceea ce par a fi, fie că le vedem simple în timp ce ele sunt mai complicate decât ştim, fie că sunt atât de simple încât le vom vedea complicate, pentru că simţim nevoia să le complicăm, să le dăm o altă amploare. În mod cert, un adevăr pe care nu-l cunoaştem, un mister, vor fi întotdeauna considerate mult mai importante decât sunt de fapt, vor avea întotdeauna altă amploare datorită potenţialului pe care-l oferă de a se fabula pe seama lor.

4 comments

  • Monica Tarţa

    Eu mi l-am propus primul roman în spaniolă de Llosa… nu se poate, el are un Nobel şi eu nu-l citesc în limba sa Grin

  • tetris

    Ce-mi faci! De cate ori vad ca ai scris despre o carte vin fuga sa citesc si apoi imi spun: "Uf! Iar trebuie sa sparg pusculita sa o cumpar si pe aceasta" Smile

  • Rontziki

    @Monica Tarţa: eşti fericită dacă-l poţi citi în limba sa Smile Am învăţat şi eu ceva spaniolă în liceu şi mai ştiu, dar nu ştiu dacă aş reuşi să citesc în spaniolă…uite, o provocare, mă voi gândi la asta Smile

  • Rontziki

    @tetris: te înţeleg perfect, eu îmi interzic să mai intru în librărie, mă abţin cât mă abţin, după care mă duc şi nu ştiu ce să iau mai întâi…ufff Smile dar sunt gata să fac economie la altele înainte de a face la cărţi Smile

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Notify me of followup comments via e-mail. You can also subscribe without commenting.