Am ochit eu de ceva vreme, prin blogosferă, o leapşă care zice să povesteşti cam care ar fi vreo 10 principii după care te ghidezi în viaţă…zic şi eu vreo 10, că habar nu am dacă oi avea aşa multe sau dacă nu cumva oi avea şi mai multe…

Să tot fie mai bine de-o lună de când am primit o altă leapşă de la Belle de Jour, o leapşă cu zodiac, care suna cam aşa: ce pot spune eu despre zodia mea.

Cum, gândindu-mă eu la prinţipiile alea, mi-am dat seama că vreo câteva e posibil să mi se tragă şi de la zodie, am decis să le cumulez acilea într-o postare, să fac un talmeş-balmeş din care să nu mai înţeleagă nimeni nimic.

Aşadar să purcedem la înşirarea de prinţipii. O să le şi numerotez că sunt tare curioasă dacă-mi ies 10, dar ce mă fac, sunt balanţă şi nu reuşesc să mă hotărăsc cu ce să încep, care să le fie ordinea. Să fie, deci, aleatoare!

1. Nu fac compromisuri cu mine. Nu sunt sigură că sună prea edificator, dar nici că nimeresc să mă explic. Da, în viaţă mai trebuie să facem compromisuri, sunt de acord şi am mai făcut, dar nu fac compromisuri cu mine. E un fel de a spune că nu mă pot pune contra mea mult timp, nu mă pot înşela şi nu reuşesc să mă mint singură. Mai încerc eu uneori, dar imediat un ceva interior îmi dă un ghiont şi mă aduce la adevărul ignorat.

2. Am nevoie să fiu împăcată cu mine. Am învăţat de mult să am încredere în mine, să fiu în stare să-mi recunosc greşelile şi defectele şi asta mă face şi destul de deschisă. Nu am mers niciodată doar în linie dreaptă că na, zig-zag-ul e  mai uman, dar întotdeauna am ştiut de ce şi mi-am asumat acţiunile, inacţiunile şi alegerile mele, capul face, capul trage, ca să zic aşa, şi nu am nici problemă în a mă prezenta celorlalţi exact aşa cum sunt, cu bune şi rele. Nu mi s-a întâmplat niciodată ca cineva care mă cunoaşte mai bine să aibă surpriza că nu sunt aşa cum credea, că m-aş fi poleit frumos în aparenţă ca apoi să dezvălui cine ştie ce caracter, din contră, mai mulţi apropiaţi mi-au mărturisit că sunt mult mai de treabă decât par la început

3. Am o dambla (am mai multe, dar nu le dezvălui pe toate odată ) cu judecatul. Nu suport oamenii care judecă, trag concluzii, pun ştampile, spun “păi dacă eram eu, mamă ce de mai făceam…” Ca atare, mă strădui din răsputeri să nu judec şi să-i conving şi pe alţii să nu o mai facă. E drept că gândim, analizăm şi, uneori inevitabil, ajungem la păreri diferite de ale celorlalţi, considerăm că alte acţiuni, atitudini, cuvinte ar fi mai potrivite decât cele pe care le au cei din jur…şi totuşi, sunt de părere că nu pot judeca un alt om care, în primul rând este diferit, vine din alt sens decât mine, cu alte experienţe în spate, cu alt fel de a fi, până nu aş fi exact în pielea lui. Şi cum asta nu se  poate întâmpla, prefer să încerc să-i înţeleg pe ceilalţi, nu să-i judec. Recunosc că nu reuşesc mereu, dar caut să mă detaşez de situaţii, pentru a fi cât se poate de obiectivă.

4. Caut pe cât posibil corectitudinea, aleg indiscutabil să pierd decât să fiu incorectă. Ştiu că viaţa nu e dreaptă, dar mă simt mai bine să fie nedreaptă cu mine decât să nedreptăţesc eu indiferent că e vorba de un om sau de o idee.

5. Am învăţat că nu trebuie să mă las cu funia altuia în puţ. Aşa suna ideea asta la mine în sat şi aşa obişnuiesc să formulez că nu mă bazez decât pe mine, nu fac planuri decât pe ce ştiu că pot eu şi nu agreez dependenţa de nici un fel. Nu am pretenţii de la ceilalţi şi nu-mi place să mi se pretindă.

6. Nu-mi pasă de gura lumii şi nu mă raportez la ce cred ceilalţi, nici în aparenţă şi nici nu trăiesc drame interioare că nu ştiu cine are nu ştiu ce părere despre mine sau despre viaţa mea. Nu înseamnă că nu accept sfaturi, că nu dezbat uneori ce mă roade cu oamenii foarte apropiaţi, dar, indiferent ce mi se spune, părerea mea şi ce simt eu contează în final. Apropo de asta, se spune, de exemplu, să faci ce zice popa, nu ce face popa. Şi cu gura lumii e cam tot aşa…cei care reprezintă “gura lumii” fac de obicei exact ceea ce critică, aşa că sunt puţini cei în care am suficientă încredere încât să-mi pese de părerile lor, iar aceştia mi-au respectat întotdeauna alegerile, indiferent de părerea proprie.

7. Sunt cam ce e în guşă şi-n căpuşă. Dacă nu mă pot minţi pe mine, nu îi pot minţi nici pe alţii şi, oricât de dureros ar fi adevărul, nu-l pot ascunde.

8. Nu aştept să-mi pice nimic din cer, ca să zic aşa. Ştiu că în viaţă nu ni se cuvine nimic şi că, dacă vreau ceva, tre’ să mă zbat. Se îmbină aici mai multe principii, adică 1% inspiraţie, 99% transpiraţie şi de haram e, de haram se duce.

9. Cred că nimic nu e întâmplător. N-aş putea spune că sunt superstiţioasă în adevăratul sens al cuvântului, pentru că mă lasă rece şi zilele de 13 şi mâţele negre, dar ştiu că nimic nu se întâmplă degeaba. Sunt convinsă de asta cu atât mai mult cu cât am avut ocazia să o constat pe propria piele de multe ori, fie că a fost vorba de întâmplări menite să-mi dea două palme şi să-mi deschidă ochii (şi mi-am luat ceva palme), fie că a fost vorba de întâmplări care au dus undeva unde poate nici nu speram…

10. Acest din urmă prinţip este mai degrabă la stadiu de deziderat. De-a lungul timpului, am constatat că intuiţia mi-a şoptit de multe ori lucruri foarte adevărate, dar eu nu m-am oprit să-i dau atenţie numai după ce era cam târziu. Şi ea tot şopteşte mereu, iar eu tot nu învăţ s-o ascult cum se cuvine. Aşa că îmi doresc să o cunosc mai bine, să fiu mai atentă la ce şopteşte şi să ştiu s-o ascult…

Eh, după aşa prinţipuri serioase de mă mir şi eu de mine, să stabilim neşte chestii despre această enervantă zodie a balanţei şi despre cât şi cum mă regăsesc eu în ea. Acum, că din cauza sau datorită ei, e posibil să mă fi procopsit eu cu prinţipiile de pe la 3, 4 şi 9, treacă meargă, dar ce-mi face mie zi de zi zodia asta şi de câte ori am zis că vreau în altă zodie, numai eu ştiu!

Zice la zodiac cum că personalitatea Balanţei e alcătuită din cantităţi aproape egale de bunătate, blândeţe, corectitudine, spirit de contradicţie, încăpăţânare crâncenă, logică filozofică şi nehotărâre…greu să trăieşti cu aşa combinaţie, credeţi-mă pe cuvânt!

Şi mai zice, de exemplu, că Balanţele pot ajunge să întârzie la servici fiindcă nu s-au putut hotărî dimineaţă dacă să-şi pună mai întâi papucul stâng sau pe cel drept. Vă daţi seama câte drame trăiesc eu zilnic?!

E drept, sunt foarte hotărâtă de felul meu, adică atunci când iau o decizie, aproape nimeni şi nimic n-o mai schimbă, dar, Doamne, până o iau, recunosc că m-aş bate şi nu vreau să mă gândesc la cei din jurul meu. Culmea, procedura cea mai complicată se aplică atunci când e vorba de decizii mărunte, că pe alea mai importante le iau precum taifunul…asta tre’ să fie vina ascendentului (săgetător )

Pe cât de nehotărâtă e balanţa, pe atât de indecis e şi zodiacul când povesteşte despre balanţă…ba e aşa, ba e altminteri…nici nu ştii dacă e de bine sau de rău.

Cică mintea Balanţei va avea o logică de-a dreptul masculină şi va face faţă cu succes în orice fel de discuţie, că-i place teribil de mult să vorbească (ei, aş, de unde or fi scos-o pe asta ) dar e şi un ascultător care te flatează cu atenţia acordată, că are o latură masculină şi dură, dar şi una feminină şi aparent neajutorată (pe-asta neajutorată am pierdut-o pe drum…).

Concluzia la fel de în balans ca totul: Această femeie este şi dură şi moale în acelaşi timp şi nu orice femeie e capabilă de o asemenea performanţă. Care altă femeie mai poate arăta ca o prinţesă când o duci la bal şi imediat după aceea să-şi lege şireturile la bocanci, să-şi tragă fermoarul la pufoaică şi să te ajute să tai buşteni pentru şemineu? Balanţa are suficientă feminitate pentru primul caz şi destulă putere pentru al doilea.