În curând nu o să mai găsesc denumiri pentru postările care conţin filme la grămadă ) Probabil voi recurge la metoda alegerii unui titlu de postare, cu numerotare, sau la a povesti despre fiecare film în postare distinctă…Până una-alta, am mai văzut ceva filme…câteva chiar foarte faine!

Surrogates (2009)

Într-o perioadă în care oamenii interacţionează din ce în ce mai mult în plan virtual, prin intermediul internetului, mi s-a părut foarte potrivit acest film. Zic unii că ideea e deja veche, că au mai fost făcute câteva filme pe tema asta….aşa o fi, dar eu nu le-am văzut aşa că pentru mine a fost ceva nou. Cândva, într-un viitor, probabil, nu foarte îndepărtat, oamenii sunt de o lene maximă şi nu mai fac nimic…sau aproape nimic, pentru că au nişte clone roboţi care fac totul în locul lor, în timp ce ei stau relaxaţi (sau nu) acasă, iau în greutate, se buhăiesc şi, conectaţi la nişte dispozitive, dirijează clonele să trăiască în locul lor. Asta, bineînţeles, până când au loc câteva crime inexplicabile, iar Bruce Willis trebuie, dom’le, să acţioneze şi să facă lumină.

Chiar dacă filmul se limitează doar la acţiunea în sine şi la efectul robotizării asupra oamenilor, fără a merge prea departe,  aduce în atenţie idei interesante. Mie mi-a plăcut şi îl recomand, cu atât mai mult cu cât coafura lui Bruce Willis, jucând rolul clonei sale, trimite filmul spre comedie

Coco avant Chanel (2009)

Nu pot spune că am vreo pasiune, nici măcar o preocupare, în ce priveşte moda sau creatorii de modă celebri…Am văzut filmul pentru Audrey Tautou. Mi s-a părut puţin straniu, n-aş putea spune exact de ce…am avut cumva senzaţia că lipseşte ceva din biografia lui Coco şi oricum nu a fost la fel de închegat ca La vie en rose…poate şi pentru că a avut ca temă viaţa lui Coco înainte de a deveni Coco Chanel. Audrey Tautou a jucat foarte fain (cum altfel?!), m-a încântat foarte tare mesajul alegerii simplităţii şi cred că, pentru o femeie din zilele noastre, e foarte plăcut să vadă cum s-a ajuns de la ţinutele extrem de împopoţonate de la începutul secolului trecut la ţinute elegante, dar, mai ales, comode.
În timp ce scriam acum, mi-am dat seama ce anume mi s-a părut straniu…e vorba, de fapt, de a-mi fi lăsat un gust amar şi asta pentru că, văzând filmul, nu am avut sentimentul unei vieţi, deşi triste, împlinite, cum am avut când am văzut La vie en rose…această biografie parţială a lui Coco, deşi surprinde în final succesul creatoarei de modă, transmite prea multă tristeţe. O să văd şi filmul Coco Chanel din 2008 şi sper să am alte impresii despre viaţa ei.

If Only (2004)

Veşnica şi repetabila temă a timpului prezent…cel puţin eu aşa am receptat acest film. Trăieşte acum, fă acum ceea ce îţi doreşti, nu mai amâna şi nu mai ezita pentru că nu se ştie niciodată dacă mai există sau nu “mâine”. Sunt perfect de acord că este o temă interesantă, una foarte realistă de-altfel, dar aşa am impresia că filmele astea ne încântă privirea, gândurile, senzaţiile, pentru câteva ore, după care revenim frumuşel la existenţele noastre ocupate, stresate, temătoare şi tot aşa…Am citit despre film că ar fi vrut să spună că numai iubirea poate schimba cursul destinului…n-aş putea spune că nu e aşa, dar nici că e ideea esenţială a filmului, pentru că, deşi e o poveste de dragoste, aflată sub ameninţarea unui destin necruţător, ne învaţă nu doar să iubim, ci şi să înţelegem că iubirea nu înseamnă doar a simţi, ci şi a trăi în concordanţă cu ceea ce simţim.
Pe scurt, ea moare într-un accident, chiar în seara în care s-au despărţit, el suferă enorm, dar a doua zi se trezeşte retrăind ziua dinainte şi, deşi şocat, va face tot posibilul să împiedice accidentul. E un film fain, puţin exagerat în anumite scene şi declaraţii, dar merită văzut.

Julie & Julia (2009)
Cum sunt de felul meu pofticioasă şi cum tocmai m-a pocnit lunile astea o preocupare în ale bucătărelii, evident, mi-a plăcut filmul, care reprezintă biografia lui Julia Child, o bucătăreasă americancă, stabilită o vreme în Franţa. Învăţând să gătească în Paris, ajunge să publice o carte de reţete culinare pentru americani. De fapt, filmul are, ca şi puncte de pornire, două poveşti adevărate, pentru că, povestea Juliei Child se împleteşte cu cea a Juliei Powell, care, în 2002, şi-a făcut un blog şi şi-a propus ca, într-un an de zile, să gătească toate reţetele din cartea de bucate “Mastering the art of French cooking” a celebrei bucătărese.
În afară de faptul că am poftit la o grămadă de delicii culinare şi că m-am amuzat grozav cu doamnele astea două, nu prea am ce spune despre film…nu m-a izbit cu vreo idee nemaipomenită şi nu poate fi considerat e un film de referinţă, dar este, cu siguranţă, genul de film pe care-l voi revedea când şi când, iar Meryl Streep…e Meryl Streep