Compatibilitatea este o realizare a iubirii, nu precondiţia ei. Ce se întâmplă în iubire de Alain de Botton

Chiar aşa, “ce se întâmplă în iubire?” Această întrebare a încins toate minţile şi a primit nenumărate răspunsuri de-a lungul timpului, de la viziunea romantică asupra iubirii la pasiunea erotică, trecând prin psihologie şi, mai nou, analizată de neuroștiințe.

Îl ador pe Alain de Botton, am avut prima “întâlnire” prin Eseuri de îndrăgostit şi m-a convins mai ales cu Despre farmecul lucrurilor plictisitoare, cu Ştirile. Manualul utilizatorului şi cu activitatea sa în cadrul School of Life, conferinţe, articole şi idei publicate inclusiv pe pagina de facebook.

Când vine vorba de romanul Ce se întâmplă în iubire, însă, mi se pare că Botton forţează puţin întâmplările şi dialogurile, le redă în varianta cea mai simplă pentru ca acestea să se încadreze în concluziile şi ideile pe care intenţionează să le presare în carte, ignorând eventuale comportamente, trăiri, contradicţii, ratând construcţia unor personaje ceva mai autentice şi mai profunde. Ce-i drept, reţeta permite să ne regăsim cu toţii în personaje, ceea ce nu strică, pentru că, într-adevăr este o carte din care avem cu toţii de învăţat, doar că lipsesc nuanţele, iar căutarea unei uniformizări, crearea personajelor doar din ce e general valabil nu e chiar literatură.

Aşadar, nu aveţi aşteptări prea mari la capitolul “roman”, dar, dacă sunteţi dornici să aflaţi mai multe despre iubire, să învăţaţi şi să vă transformaţi concepţii şi preconcepţii pe marginea subiectului, bucuraţi-vă de pasajele în care Alain de Botton, în calitate de eseist şi filosof, excelează.

Să învăţăm şi să ne transformăm încontinuu este, practic, una dintre condiţiile iubirii, nu a aceleia intense şi nebuneşti, ci a unei iubiri care să dureze şi în care să ne simţim împliniţi.

Povestea din carte este cea pe care o întâlnim la tot pasul şi pe care o trăim cu toţii. Rabih este adolescent şi se îndrăgosteşte de o imagine creată din detalii, de o fată pe care nu o cunoaşte, dar a cărei personalitate o construieşte din mici elemente. Este îndrăgostit mai ales de povestea lor pe care şi-o imaginează.

Îndrăgostirea se cristalizează în jurul mai multor elemente: un șlap care atârnă nonșalant de un picior; o ediție broșată din Siddhartha lui Herman Hesse, lăsată pe un prosop lângă loțiunea de plajă; niște sprâncene bine conturate; răspunsurile în doi peri date părinților; și un fel de a-și sprijini obrazul în palmă când ia înghițituri mici de spumă de ciocolată la bufetul de seară. Din instinct, el asamblează o întreagă personalitate din aceste amănunte.

Vor trece ani şi va avea mai multe relaţii până va înţelege că “iubirea poate să reziste doar când nu eşti fidel ademenitoarelor ei ambiţii iniţiale”.

O cunoaşte pe Kirsten şi trec prin toate fazele cel mai frecvent întâlnite ale unei relaţii, pe care scriitorul le structurează în capitolele: Romantism, Până la adânci bătrâneţi, Copii, Adulter şi Dincolo de romantism.

Ştim cu toţii că iubirea nu înseamnă doar pasiune, doar entuziasm şi o îmbinare perfectă de trăsături, astfel încât să trăim acea fericire până la adânci bătrâneţi despre care am citit în copilărie în basme, iar Alain de Botton ne arată că întâi trebuie să admitem ce se află în noi şi să înţelegem că, în spatele suişurilor şi coborâşurilor, nu sunt doar adulţii care ne credem, ci şi copiii care am fost, cu nevoile lor emoţionale, că dincolo de îmbufnări, certuri, nemulţumiri stă, de fapt, nevoia noastră de a fi acceptaţi aşa cum suntem, fiecare cu nebuniile sale. Numai după ce găsim şi admitem în noi aceste nevoi, slăbiciuni sau vulnerabilităţi, cum le considerăm în mod greşit de obicei, putem să le recunoaştem în ceilalţi şi să vedem că, dincolo de comportamente, se află nişte copii tânjind după afecţiune.

Ne atrage atenţia că venim în iubire “ştiind doar ce înseamnă să fii iubit”, dar l-aş contrazice puţin pentru că, uneori, nici măcar asta nu ştim, nu ne înţelegem cu adevărat nevoile şi habar n-avem ce vrem de la celălalt.

Ar fi ideal să putem râde în continuare, în cel mai blând fel cu putinţă, când suntem transformaţi în ţinta principală a furiei unui îmbufnat. Am recunoaşte un paradox emoţionant. Chiar dacă are peste un metru optzeci şi un loc de muncă stabil, mesajul lui adevărat e tulburător de regresiv: “În străfunduri, rămân un copil mic, iar în clipa asta am nevoie să-mi fii părinte. Am nevoie să ghiceşti ce mă face să sufăr cu adevărat, aşa cum făceau oamenii când eram bebeluş şi când mi s-au format primele idei despre iubire. […] uităm că uneori e cel mai mare privilegiu pentru cineva să privească dincolo de eul nostru adult ca să-l abordeze – şi să-l ierte – pe copilul dezamăgit, furios şi incapabil de exprimare pe care-l descoperă acolo.

Ne dorim ca cel de lângă noi să ne cunoască şi să ne accepte aşa cum suntem, dar, în acelaşi timp, de multe ori, nici noi nu ştim tot ce e “de cunoscut” şi, mai mult, atunci când ştim, ne e teamă să ne arătăm, iar jocul acesta înseamnă însăşi relaţia, drumul spre compatibilitate, pentru că, aşa cum concluzionează Botton:

Viziunea romantică despre căsătorie subliniază cât de important este să găseşti “persoana potrivită”, adică pe cineva care manifestă înţelegere pentru multitudinea noastră de interese şi valori. Nu există o asemene persoană pe termen lung. Suntem prea diverşi şi prea ciudaţi. Nu poate exista congruenţă durabilă. Partenerul cu adevărat cel mai potrivit nu e cel care are, întâmplător şi miraculos, aceleaşi gusturi ca noi, ci cel care poate să trateze diferenţele de gust cu inteligenţă şi amabilitate.
Adevăratul marker al “persoanei potrivite” nu e ideea pur teoretică a complementarităţii perfecte, ci capacitatea de a tolera deosebirile. Compatibilitatea e o realizare a iubirii; n-ar trebui să fie precondiţia ei.

Cum iubirea nu este nici predată la şcoală, nici practicată la modul cel mai sănătos pe scară largă, cred că “Ce se întâmplă în iubire” este un must-read, pentru că, aşa cum spuneam, iubirea ne cere în primul rând să mai lăsăm deoparte orgoliul şi impresia că noi ştim cel mai bine şi să fim deschişi la a învăţa şi, mai ales, la a ne schimba concepţiile şi preconcepţiile Smile

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Notify me of followup comments via e-mail. You can also subscribe without commenting.