Dulce-amara splendoare a vieţii. Splendoarea vieţii de Michael Kumpfmüller

Era timpul să apară romanul lui Michael Kumpfmüller şi, pe lângă plăcerea lecturii romanului Splendoarea vieţii, să-mi amintesc de Kafka. Spre ruşinea mea, mai am încă multe de citit de el şi chiar de recitit Procesul pentru că l-am citit acum mulţi ani şi sunt sigură că l-aş vedea şi l-aş simţi altfel acum. Ceva mai recent am ascultat Metamorfoza, care mi-a lăsat o impresie puternică şi de care mi-am tot amintit pe parcursul lecturii romanului despre ultimul an din viaţa lui Kafka.

Citind Splendoarea vieţii, am simţit un gust dulce-amar. M-am revoltat împotriva vieţii, a destinului şi a lui Kafka însuşi şi m-am bucurat în acelaşi timp la gândul că, măcar în ultimul ceas, scriitorul a trăit o poveste care l-a tulburat suficient de mult şi i-a dat totuşi încrederea să se rupă cât de cât de viaţa de până atunci.

L-am condamnat de-a lungul paginilor pentru a fi fost atât de ezitant, nu doar în acest ultim an, ci întreaga viaţă, după cum reiese din portretul făcut de Kumpfmüller, specialist în Kafka. M-am întrebat dacă nu cumva sănătatea lui ar fi fost ceva mai bună dacă ar fi reuşit să se desprindă din coconul familiei mai devreme şi şi-ar fi asumat ceva mai hotărât viaţa. Bineînţeles, nu putem şti şi probabil nici nu prea are sens să ne întrebăm, dar, cum spuneam, m-a şi întristat această iubire pe muchia prăpastiei.

Kumpfmüller redă ultimul an din viaţa lui Kafka şi umple cu detalii şi emoţii povestea de dragoste dintre acesta şi Dora, în ciuda faptului că cele treizeci şi patru de scrisori şi douăzeci de caiete pe care Dora le păstrase au fost confiscate de Gestapo în 1933 şi nu au mai fost găsite ulterior.

Franz, numit în roman Doctorul, o cunoaşte pe Dora la Graal-Müritz, unde sora lui închiriase o casă de vacanţă pe o plajă la Marea Baltică, în speranţa că odihna şi aerul de mare îi vor face bine în lupta cu tuberculoza. Dora Diamant este bucătăreasă la Căminul Popular Evreiesc din Berlin şi se află la mare gătind pentru copiii căminului. Dora simte din primul moment o pasiune de nestăpânit şi un impuls de a se dărui cu totul celui care se descrie pe sine ca având înfăţişarea “unui copil mare”.

În faţa atitudinii deschise, calme şi tandre a Dorei, Doctorul se simte dezarmat şi încet, încet, îşi lasă deoparte temerile, ezitările şi se apropie de cea care avea să-i insufle încredere pentru a-şi lua viaţa în propriile mâini. Încă legat şi dependent de familie, Kafka este într-adevăr un copil mare, care, mai ales din pricina bolii, are nevoie de foarte multă atenţie şi îngrijire. Înainte de Dora, relaţiile cu femeile eşuaseră din cauza fricii de ataşament şi de intimitate, a temerii că o femeie în viaţa lui îl va împiedica să creeze, îi va cotropi sau răpi lumea aceea din care ieşeau rândurile şi paginile, dar cu simplitatea şi căldura ei, Dora îi va insufla optimism, poftă de viaţă şi speranţa că se poate înzdrăveni. Pentru ea, scrisul este un mister, îi vine greu să înţeleagă procesul, dar îl încurajează şi se bucură atunci când îl simte mulţumit.

Părea să fie o muncă foarte grea, nu atât aşteptarea, deşi şi ea face parte tot din muncă, dar în seara aceea scria şi tot scria, ca şi cum ar fi izbit cu un ciocan şi, i se părea ei, ca şi cum hârtia ar fi fost de piatră, ceva nu se lăsa supus cu uşurinţă, până la urmă cedând totuşi, după care totul părea uşor, nu mai era un chin, ca şi cum el ar fi înotat tot mai departe de mal, se gândea ea, tot mai departe în larg.

Din păcate, nici contextul istoric nu le este favorabil. După ezitări, reuşesc să se mute împreună în Berlin, într-un oraş în care inflaţia creşte pe zi ce trece şi zvonurile despre persecuţiile îndurate de evrei se înmulţesc şi, în ciuda neajunsurilor materiale, aceasta este perioada cea mai frumoasă pentru ei. Dar iarna şi dificultăţile financiare îşi spun cuvântul şi Kafka trebuie să se interneze din nou în sanatoriu.

Spuneam că, în timp ce citeam romanul, mi-a tot venit în minte Metamorfoza. Atunci când am ascultat-o, mă gândeam că povestea izolării lui Gregor Samsa chiar în sânul familiei, pentru că este diferit, trebuie să fie influenţată şi de experienţele scriitorului, iar personajul din Splendoarea vieţii mi-a confirmat natura interiorizată a lui Kafka, sentimentul lui că este altfel şi că nu-şi găseşte locul printre ai lui.

Deşi finalul romanului nu este nicio surpriză, doar ştim că este vorba de ultimul an din viaţa scriitorului, Michael Kumpfmüller redă cu atâta emoţie şi empatie trăirile celor doi îndrăgostiţi, speranţa lor că vor învinge boala, încât nu poţi să nu speri alături de Dora până la ultima pagină că Doctorul îşi va reveni şi vor reuşi să-şi întemeieze o viaţă împreună, dincolo de sanatorii şi de tratamente.

Tandră şi tristă, povestea m-a emoţionat şi mi-a făcut “poftă” de Kafka Smile

Ce trebuie, să scrii despre lumea în care trăieşti sau să o schimbi?

Ne putem foarte bine închipui că splendoarea vieţii se desfăşoară în prea-plinul ei, în fiecare clipă, în jurul nostru, doar că ascunsă vederii, undeva în adâncuri, invizibilă şi foarte îndepărtată. Însă ea se află acolo, şi nu e nici ostilă, nici îndărătnică, nici surdă. Dacă o invocăm folosind cuvântul adevărat, numele adevărat, ea vine. Aceasta este esenţa magiei, care nu creează, ci invocă. (Franz Kafka – Jurnal, 1921)

Facebook comments:

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Notify me of followup comments via e-mail. You can also subscribe without commenting.