Când am primit romanul Uşa de Magda Szabó de la Editura All, nu ştiam nimic nici despre carte, nici despre scriitoare şi nici că fusese ecranizat, dar m-am bucurat pentru că nu cred că citisem vreun prozator din Ungaria (Péter Esterházy îşi aşteaptă rândul în raft).

Încă de la primele pagini, Magda Szabó m-a cucerit. Povestea este cea a prieteniei dintre două femei conturând două lumi diferite, două caractere opuse fără să-i poţi reproşa ceva vreunuia. Ambele sunt la fel de “valide”.

Romanul este semi-autobiografic, autoarea declarând că personajul Emerenc este inspirat de cea care i-a fost menajeră pentru mulţi ani. Aşadar, Magda, o scriitoare care nu mai face faţă activităţilor legate de profesie şi treburilor casnice, apelează la o menajeră, o femeie care locuieşte în apropiere şi pe care toată lumea din cartier o respectă şi o recomandă. Emerenc este tipul omului dintr-o bucată, foarte conştiincioasă, care ştie ce are de făcut, nu acceptă să-i facă nimeni program sau să-i spună cum să-şi îndeplinească treburile.

Aparenţa dură a menajerei, faptul că nu transmite în exterior nicio nevoie – nu se bucură de laude, nu acceptă cadouri – şi că e foarte directă în a condamna comportamentele artificiale o irită pe Magda, care, obişnuită cu jocul social, îşi doreşte o relaţie mai relaxată cu menajera. Se înfurie precum un copil răzgâiat când nu este suficient băgat în seamă, dar, puţin câte puţin, pătrunde în universul lui Emerenc şi între ele se naşte o prietenie neobişnuită şi foarte puternică.

Întâmplările, ciocnirile şi discuţiile dintre cele două femeie sunt tot atâtea lecţii de viaţă nu doar pentru Magda, ci şi pentru noi. Emerenc nu respectă niciun fel de reguli, fie ele sociale sau canoane bisericeşti, pe ea n-o interesează ce propovăduieşte Biblia şi, în loc să meargă la biserică, munceşte, pentru că, în timp ce noi am uitat şi trebuie să învăţăm încontinuu cum să fim buni, în ce să credem, cum să ne comportăm şi avem nevoie de “instrucţiuni” despre ce înseamnă iubirea faţă de ceilalţi, despre cum să preţuim viaţa şi natura, ea ştie toate astea la un nivel mult mai profund decât spoiala în care ne îmbrăcăm noi. A fi uman nu se întâmplă în posturi sau de sărbători, nici în timpul slujbelor, pentru ea a fi uman este un mod de viaţă.

Emerenc era curată şi invulnerabilă, ea era noi toţi la un loc, cel mai bun sine al nostru, aşa cum am fi vrut întotdeauna să fim.

Magda Szabó ne arată în această carte că suntem corigenţi la a înţelege ce înseamnă să iubim pe cineva şi să fim lângă celălalt. Noi credem că, dacă oferim ceea ce vrem să primim, totul este perfect şi toată lumea este mulţumită, dar a fi într-adevăr alături înseamnă să oferi ceea ce are nevoie celălalt, nu ce crezi tu că e bun sau ce vrei tu să oferi.

Am rămas impresionată de scriitura Magdei Szabó, dar mai ales de talentul ei de a construi personaje. Le-am cunoscut şi le-am “trăit” atât pe Magda, cât şi pe Emerenc.

…probabil că strămoşul nostru neanderthalian a învăţat să plângă când a trebuit să se bucure de unul singur pentru zimbrul ucis, când n-a avut cui să-i povestească experienţa vânătorii, n-a avut cui să-i arate nici prada, nici rănile dobândite.

Trebuie să bagi la cap, să nu încerci să-l reţii pe cel căruia i s-a scurs nisipul din clepsidră, pentru că nu poţi să-i dai nimic în locul vieţii.[…] ca să iubeşti trebuie să poţi şi ucide

Dumneata crezi că vor pace? Eu nu, fiindcă atunci cine o să mai cumpere puştile, şi cu ce drept o să mai poată spânzura şi fura, plus că, dacă până acum n-a fost niciodată pace mondială, acum de ce-ar fi?

Şi, pentru că nu voiam să mă despart încă de ele, imediat ce-am terminat cartea, am văzut ecranizarea The Door, în regia lui István Szabó, cu Helen Mirren şi Martina Gedeck în rolurile principale. Helen Mirren este o Emerenc demnă de romanul Magdei Szabó şi, gândindu-mă acum, nu cred că aş putea vedea pe altcineva în acest rol. Pelicula mi-a arătat o Magdă mai plină de viaţă, mai pătimaşă şi mai impulsivă decât reuşisem s-o percep în carte, unde îmi plăcuse foarte mult pentru spiritul analitic – e drept, retroactiv – care nu avea cum să fie la fel de pregnant în film.

În concluzie, recomand ca, după lectură, să vedeţi şi filmul