Silver Linings Playbook
Silver Linings Playbook (2012)
Regie: David O. Russel
Scenariu: David O. Russel, Matthew Quick (roman)
Distribuţie: Bradley Cooper, Jennifer Lawrence, Robert de Niro
Termini de văzut un film şi-ţi doreşti imediat să-l vezi din nou. Se întâmplă rar, nu?! Asta am simţit eu după Silver Linings Playbook, doar că era totuşi prea târziu, aşa că mi-am propus să-l revăd curând 
Citind despre el, am dat peste cuvintele lui Colin Covert, de la Minneapolis Star Tribune: “Silver Linings Playbook ne spune că finalurile fericite pot depinde de găsirea oamenilor care să trăiască împreună cu noi în nebunia noastră, nu a celor care să ne ajute să evadăm din aceasta”. Mi s-a părut că spune totul despre film şi că n-ar trebui să mai scriu nimic, o postare doar cu citatul şi trailerul. Dar mi-a plăcut prea mult ca să nu mă aberez puţin pe marginea lui.
De multe ori m-am gândit că nu există om “normal”, asta dacă ne imaginăm că ştim cât de cât cum ar trebui să fie un om normal, nu există oameni fără probleme, mai mici sau mai mari, de atitudine, adaptare, relaţionare, comunicare etc, toate aceste aptitudini personale în legătură cu care suntem constant îndemnaţi să ne îmbunătăţim, să lucrăm la ele. Sau poate or fi totuşi şi persoane care nu au niciun fel de sechele, frustrări, stări, reacţii nepotrivite, care ştiu să gestioneze absolut tot ce se întâmplă în viaţa lor şi să extragă maxim din orice, dar nu le-am întâlnit eu…sau m-or fi plictisit…
Silver Linings Playbook începe cu scene dintr-un spital de boli nervoase şi aş putea spune că m-a câştigat de la primele minute – prietenii ştiu de ce 
Pat Solitano iese din spital decis să-şi recâştige soţia şi să-şi reia viaţa din punctul în care se întrerupsese la internare. Să o ia de la zero nu întră în calculele lui şi, obsedat de ţelurile propuse, se străduie să construiască strategii peste strategii, ignorând că, uneori, paşii pentru îndeplinirea scopului pot avea importanţă mai mare decât scopul în sine.
Dar n-am să vă povestesc filmul. Oricum, dacă citiţi despre el, aţi putea avea impresia că este siropos.
După cum se vede din imagine, are şi momente mai siropoase, dar, din globul meu de sticlă, îmi place să cred că este un film realist, care atrage atenţia asupra propriei nebunii şi ne învaţă să trăim cu ea. Nu avem nevoie de oameni care să ne spună “ar trebui să faci aşa…” sau “ar trebui să fii mai nu ştiu cum…”, cu adevărat aproape ne sunt cei gata să înţeleagă şi să accepte că nu există tipar. Truisme, ştiu, dar câteodată se cer amintite, iar când le regăseşti punctate atât de fain şi de clar, faci ochii mari de parcă nu le-ai mai fi auzit şi-ţi spui: da, aşa e, cum de-am uitat?!
Probabil şi curajul e o formă de nebunie, care, din păcate, nu prea m-a atins şi recunosc că am simţit câteva palme usturătoare văzând Silver Linings Playbook şi amintindu-mi cât sunt de laşă şi de limitată. Şi tocmai asta e frumuseţea filmului: îţi pune în faţă o oglindă căreia nu i te poţi sustrage.
Are vreo 8 nominalizări la Oscar, printre care cel mai bun film, cea mai bună regie, cel mai bun actor şi cea mai bună actriţă, atât pentru rolurile principale, cât şi pentru cele secundare, cel mai bun scenariu. Din toate acestea, mi-aş dori să ia măcar pentru cel mai bun scenariu. Bradley Cooper a jucat într-adevăr foarte bine, dar încă nu i-am văzut pe ceilalţi nominalizaţi ca să-mi fac o părere. Jennifer Lawrence a luat deja Globul de Aur, foarte meritat, şi cred că e candidată serioasă şi pentru Oscar. Cât despre cel mai bun film, îl văd peste ARGO şi Life of Pi, dar am un feeling că Amour îmi va da peste cap clasamentul.
E un film bun însă nu ştiu dacă va lua vreun Oscar. Nu e imposibil dar e foarte greu.
Spre deosebire de ediţia de anul trecut, asta mi se pare mai competitivă. Chiar şi aşa, la unele categorii se cam ştiu câştigătorii.
Pentru cel mai bun film, în niciun caz…Oricum, din ce-am văzut până acum, n-am găsit vreunul de Oscar şi mi-au plăcut mai mult cele din ediţia de anul trecut
Poate Jennifer Lawrence sau scenariul, dar mai încă multe de văzut ca să fac pronosticuri
Eu cred că sunt mai bune filmele de anul asta decât cele de anul trecut. Probabil o să câştige “Lincoln” deşi toată lumea, cu ceva timp în urmă, vedea câştigător filmul lui Affleck, “Argo”.
“Zero Dark Thirty”, filmul lui K. Bigelow mi se pare mai bun decât “The Hurt Locker”, film cu care a câştigat Oscarul în 2010.
Acum după ce-am văzut şi Lincoln, zic şi eu că între Lincoln şi ARGO câştigă Lincoln…Oricum, Daniel Day Lewis ar merita încă un Oscar pentru rolul lui Lincoln
N-am văzut The Hurt Locker şi nici Zerp Dark Thirty…
Acum doua seri am vazut Life of Pi si am zis wow! Aseara cand mi-am propus sa vad acest film ma gandeam ca fac o eroare deoarece dupa Life of Pi e cam greu sa te impresioneze un film si pot sa spun ca m-a prins total si nu m-am miscat din fata televizorului pana nu l-am terminat de vazut. L-a prins pana si pe al meu barbat care l-a privit sceptic si neincrezator si a acceptat sa ne uitam la el doar de gura mea. La un moment a vrut sa mearga sa fumeze o tigara si a fost asa de prins in film incata a ramas cu tigara neaprinsa in mana pana la sfarsit
E greu de făcut comparaţie între ele, ambele sunt faine, dar Silver Linings mi-a plăcut mai mult şi m-a captivat mai cu succes decât Life of Pi
Noroc că fumez în timp ce văd filme că altfel probabil aş fi stat şi eu tot filmul cu o ţigară în mână
Mi-a placut si mie foarte mult, e ceva diferit de o comedie romantica obisnuita. Are profunzime si e original.
La Oscar cred ca va fi Lincoln.
Da, nici nu se compară cu comediile romantice de duzină…totul e mult mai natural, mai normal în anormalitatea pe care filmul o abordează
Şi eu cred că Lincoln ia Oscar.
Pingback: Silver Linings Playbook (2012) | Recenzii filme si carti
Pingback: Silver Linings Playbook – Scenariu pentru happy-end (2012)