Viaţa unui bărbat necunoscut

Am obiceiul să scriu pe prima pagină a cărţilor data când le-am cumpărat. Viaţa unui bărbat necunoscut am cumpărat-o pe 28 martie 2010 şi, mai bine de doi ani, m-am uitat la ea în bibliotecă şi am zâmbit. Sunt cărţi pe care le păstrez, parcă, pentru “momente speciale”, nu în sensul obişnuit, că nu le citesc în ce ştiu eu ce momente speciale, ci aştept pur şi simplu o perioadă în care simt că am nevoie de o anume lectură.

Aşa se întâmplă cu Andreï Makine. Ştiu că nu mă poate dezamăgi, ştiu că voi plonja în rândurile lui şi că voi trăi altceva. Să citesc Makine e ca un fel de “zonă de confort” pentru mine, o evadare din prezent, o întoarcere la ceea ce contează.

Viaţa unui bărbat necunoscut nu aduce noutate celor care au citit şi alte romane ale scriitorului rus (da, ştiu, este deja scriitor francez, dar pentru mine rămâne rus). Romanul mi-a amintit de Testamentul francez, prin personajul Ivan Şutov, şi de Femeia care aştepta, prin povestea de iubire dintre Volski şi Mila.

Ivan Şutov, un alter ego al lui Makine, este un scriitor de cincizeci de ani, , “cu public modest”, stabilit în Franţa, de fapt, suspendat între Parisul singuratic în care trăieşte şi amintirile idealizate din Rusia. Şutov se îndrăgosteşte de Léa, o franţuzoaică pragmatică, dar aş zice că este, mai degrabă, foarte romantic şi îndrăgostit de dragoste:

Se îndrăgosti de tot ce era Léa. Şi tot ce vedea la ea avea desăvârşirea unei fraze care nu mai are nevoie de retuşuri.

Să-i ceri unei femei în carne şi oase să devină ireală! Du-te şi trăieşte cu un nebun care te crede în stare să păşeşti pe o rază de lună! Încă de la început ai idealizat-o.

Părăsit de Léa, se hotărăşte să se întoarcă în Rusia şi să-şi reîntâlnească iubita din tinereţe, pe Iana. Ajunge în Sankt Petersburg în toiul festivităţilor cu ocazia zilei oraşului şi este întâmpinat de o cu totul altă lume decât îşi amintea. Se trezeşte într-un oraş gălăgios, plin cu reclame şi vitrine colorate şi îmbietoare, simţindu-se prins într-un vârtej “occidental”.

E tocmai genul de apartament şi de hrană pe care şi-o imaginau ruşii, în epoca sovietică, vorbind despre Occident…Au recreat chintesenţa occidentală pe care el nu a cunoscut-o în exil. Paradoxul îl ajută să nu se mai simtă atât de depăşit.[…]
Cum să judeci viaţa asta nouă? Să te bucuri? Să-i deplângi febra materialistă?

Iana nu mai are nimic comun cu tânăra pe care o cunoscuse, este acum femeie de afaceri şi are un băiat care se ocupă de publicitate la o editură, care-i povesteşte, plin de importanţă, care este mersul în industria de carte.

Adevărul este rescris de istorici în fiecare zi. Pe noi ne interesează doar adevărul care îl face pe cititor să-şi scoată portofelul.

Şutov începe să regrete că s-a întors. Rusia lui nu mai există, Iana pe care spera s-o regăsească, de-asemenea, nu mai există. Dar adevărata lui călătorie abia acum începe. Îl cunoaşte pe Volski, un bătrân bolnav şi mut care ocupă una din camerele vilei şi pe care Iana intenţionează să-l trimită cât mai curând la un azil de bătrâni.

Rămas singur cu Şutov, Volski renunţă la muţenie şi-i oferă acestuia povestea lui, o poveste despre război şi iubire, o viaţa sacrificată de totalitarism.

Volski şi Mila s-au cunoscut într-un grup de studenţi la Conservator cu o zi înainte ca Hitler să decidă invazia Uniunii Sovietice. Se regăsesc câteva luni mai târziu, în timpul blocadei Leningradului, şi supravieţuiesc împreună foametei care pune stăpânire pe oraş, dar războiul îi desparte din nou.

Prăpastia între lumea în care au trăit Volski şi Şutov şi lumea prezentului dezvăluie un paradox al ultimului secol: paralel cu războiul, cu regimul totalitarist, cu foametea şi cu disperarea, au existat eroism şi iubire, în vreme ce, odată cu posibilităţile şi cu globalizarea, s-a intensificat materialismul, iar valorile umane au fost schimbate pe profit.

Ascultând drama lui Volski, Şutov înţelege că Rusia căreia a simţit că-i aparţine nu are atât o identitate spaţială, teritorială, cât una temporală, şi că, oricât de monstruoasă ar fi epoca sovietică, pentru el, rămâne singurul timp petrecut în Rusia.

Autor: Andreï Makine; Editura Polirom, 2010; Traducere din limba franceză Vlad Stroescu; Nr. pagini: 228

Şi totuşi, niciodată nu a simţit atât de intens că aparţine unui pământ natal. Doar că această patrie nu coincide cu un teritoriu, ci cu o epocă. Cea a lui Volski. Acea monstruoasă epocă sovietică, singurul timp trăit de Şutov în Rusia. Da, monstruoasă, ruşinoasă, ucigaşă, o epocă în timpul căreia, în fiecare zi, un om ridica privirea spre cer.

Ştiţi, nu îi port pică prietenei dumneavoastră, Iana, zice bătrânul şi îşi puse ceaşca la loc pe noptieră. Nici celorlalţi. Ceea ce trăiesc ei nu e deloc de invidiat. Vă daţi seama, lor le trebuie să aibă toate astea!

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Notify me of followup comments via e-mail. You can also subscribe without commenting.