Culorile vieţii dau năvală

Spuneam mai demult că mi-ar plăcea să trăiesc în tablourile lui Matisse. Pline de culoare şi de viaţă, le-am găsit potrivite pentru evadare…

[nggallery id=87]

 

Am citit azi rândurile lui Miller despre pictura lui Matisse şi mi s-au părut geniale, iar amintirea lui Proust mi-a mers la suflet Smile

Abia mai târziu, după-amiază, când mă aflu la galeria de pe Rue de Sèze, încurajat de bărbaţii şi femeile lui Matisse, mă circumscriu iarăşi în limitele prorpiu-zise ale lumii omeneşti. În pragul acestei săli imense, ai cărei pereţi sunt acum cuprinşi de vâlvătăi, mă opresc pentru o clipă ca să-mi revin din şocul pe care îl trăieşti când cenuşiul obişnuit al lumii se sfâşie şi culorile vieţii dau năvală în cântec şi poezie. Mă aflu într-o lume atât de firească, atât de completă, încât mă simt pierdut. Am impresia că mă aflu în însuşi plexul solar al vieţii, în plin focar, indiferent de ce poziţie sau atitudine aş adopta. Mă simt la fel ca altădată, când mă adâncisem în inima unui crâng înflorit stând în sufrageria acelei imense lumi a lui Balbec şi prinzând pentru prima oară înţelesul profund al acelor încremeniri lăuntrice care-şi manifestă prezenţa prin exorcizarea văzului şi pipăitului. Stând în pragul acestei lumi pe care Matisse o plăsmuise, am retrăit puterea revelaţiei care i-a îngăduit lui Proust să deformeze într-atât tabloul vieţii încât doar cei care, asemenea lui, sunt sensibili la alchimia sunetului şi simţurilor pot transforma realitatea negativă a vieţii în conturile substanţiale şi pline de substanţă ale artei. Numai cei care-i îngăduie luminii să pătrundă în măruntaiele lor pot tălmăci ce se ascunde în adâncul inimii.[…]
În fiecare poem al lui Matisse există povestea unei particule de carne de om ce refuză să se lase devorată de moarte. Aspectul cărnii, în întregime, de la păr până în vârful unghiilor, exprimă miracolul repiraţiei, ca şi cum un ochi lăuntric, în setea lui după o realitate mai minunată, ar fi preschimbat porii cărnii flămânde în guri văzătoare. Orice imagine pe lângă care treci te face să simţi miresmele şi să auzi sunetele călătorilor. E cu neputinţă să contempli fie şi un colţişor al viselor lui, fără să simţi înălţarea unui val şi răcoarea unor stropi zburători.[…]
Matisse este un înţelept luminat, un vizionar care dansează şi care, dintr-o trăsătură de penel, dărâmă hidoasa schelărie în care faptele incontestabile ale vieţii ferecă trupul omului. El este acela care – dacă astăzi există vreun om înzestrat cu acest dar – ştie unde să dizolve făptura umană şi are curajul de a sacrifica o linie armonioasă, cu scopul de a detecta ritmul şi murmurul sângelui, acela care ia lumina refractată înlăuntrul lui şi o lasă să inunde claviatura culorilor. Dincolo de infamele detalii, de haosul şi mizeria vieţii, el surprinde matricea invizibilă.

Henry Miller – Tropicul Cancerului

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Notify me of followup comments via e-mail. You can also subscribe without commenting.