Incendies (2010)

O mamă mai degrabă absentă, neînţeleasă de către copiii ei, lasă gemenilor Jeane şi Simon un testament neobişnuit: câteva enigme de descifrat, trei scrisori, una către tatăl lor despre care ştiau că a murit, una către fratele lor despre a cărui existenţă n-au aflat până la decesul mamei şi una adresată lor, pe care nu au voie s-o deschidă înainte de a fi înmânat celelalte două scrisori.

Nawal Marwan nu-şi doreşte înmormântare şi nici lespede funerară, pentru că “cei care nu se ţin de promisiuni nu merită un epitaf”. Gemenii vor fi cei care vor îndeplini promisiunile mamei şi care vor fi atraşi într-o, aş zice adevărată aventură, dacă nu ar fi o dramă cu accente de tragedie greacă. Jean pleacă în Liban pentru a reface traseul mamei din urmă cu mai bine de 30 de ani, pentru a-şi găsi tatăl şi fratele. Simon, mult mai reticent la ultimele dorinţe ale lui Nawal, nu i se va alătura decât mai târziu, când Jean nu mai face faţă singură călătoriei, mai mult din grijă de frate.

Povestea lui Nawal, “la femme qui chante”, te ţine cu sufletul la gură şi nu-ţi dă răgaz să respiri pe tot parcursul filmului. Intri într-un carusel şi nu ţi se dă drumul până nu vezi tot, până nu înţelegi tot şi nu trăieşti alături de personaje drama războiului, consecinţele acestuia asupra multor vieţi şi căutarea de sine prin cunoaşterea rădăcinilor. Filmul este un puzzle în care nimic nu este întâmplător şi trebuie să spun că, la final, am simţit nevoia să revăd câteva fragmente pentru a face toate legăturile. Deşi cheia enigmelor este tulburătoare, nu doar ansamblul este cutremurător, ci şi”piesele” puzzle-ului luate separat.

Pelicula propune mai multe planuri temporale şi spaţiale, Canada actuală şi Libanul, în prezent şi în trecut. Trecerile de la un plan la altul se fac uneori brusc, dar aproape întotdeauna printr-un element de legătură, evident sau discret. Contrastul între zone şi epoci temporale este dur şi, pe lângă că dă realism filmului, aceelerează cu putere caruselul de emoţii în care este învârtit spectatorul. Dureros de-a dreptul este însă contrastul între două feţe diferite ale Libanului chiar în aceeaşi perioadă, frumuseţea locurilor în vremea când nu sunt afectate de război, cu lumina deşertului, coloritul şi clocotul vieţii versus momentele crude ale luptelor dintre creştini şi musulmani, incendiile şi pustiul…

Actorii sunt foarte bine aleşi, impresionantă Lubna Azabal în rolul Nawal Marwan, dar şi Mélissa Désormeaux-Poulin, în rolul fiicei, iar asemănarea dintre ele contribuie serios la autenticitatea poveştii. Scenariul şi regia aparţin lui Denis Villeneuve, inspirat de piesa de teatru cu acelaşi nume a dramaturgului libanez Wajdi Mouawad.

Şi, ca să fie un film cu adevărat complet, muzica este mai mult decât în acord cu tot ce trăieşti pe parcursul vizionării…cum ar fi Radiohead – You and who’s army…

Nominalizat şi la Oscar în 2011, la categoria Cel mai bun film într-o limbă străină, Incendies este un film care nu trebuie ratat!

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Notify me of followup comments via e-mail. You can also subscribe without commenting.