Dintre filmele regizate de către Jean-Pierre Jeunet am văzut Le fabuleux destin d’Amélie Poulain şi Un long dimanche de fiançailles, ambele din categoria “all times favorites”, aşa că nu puteam rata Micmacs, deşi am amânat destul de mult vizionarea lui.

O poveste cu un bărbat care, din motive personale, urmare a unor experienţe nefericite, pune la cale distrugerea a două fabrici de armament nu este tocmai un subiect care să mă atragă, recunosc…dar până la urmă, revăzând trailerul şi simţind ceva din atmosfera filmului Amélie, am zis totuşi să-l văd…Şi foarte bine am făcut!

Bazil îşi pierde tatăl în urma exploziei unei mine şi, mulţi ani mai târziu, primeşte absolut întâmplător un glonţ în cap. Supravieţuieşte, dar medicii sunt în dilemă: să-i scoată glonţul riscând să-l transforme într-o legumă sau să-i lase glonţul în cap riscând să moară în orice moment.

Rămas fără locuinţă şi fără un loc de muncă, este adoptat de nişte vagabonzi ingenioşi şi începe războiul lui personal cu cele două fabrici de armament.

Momente foarte amuzante, situaţii absurde, dar extrem de comice, o satiră serioasă la adresa războiului şi industriei de armament, personaje pitoreşti, toate acestea fac din Micmacs o bijuterie de film!

Să menţionez şi coloana sonoră foarte faină şi garantez că este un film care vă va binedispune

Şi o melodie