Carnage (2011)

Lumea în care trăim într-un film de 80 de minute, care se desfăşoară într-o cameră şi are numai patru personaje…Incredibil, dar adevărat Smile

Carnage are la bază piesa de teatru Le Dieu du carnage, scrisă de Yasmina Reza, pe care Roman Polanski a fost foarte inspirat s-o transforme într-un film delicios.

Două cupluri se întâlnesc pentru a discuta o întâmplare “tragică”, anume o dispută între fii lor.

Iniţiatoarea întâlnirii, Penelope (Jodie Foster), o casnică obsedată de control, de transformarea lumii în care trăieşte în lumea ideală şi controlată care există în mintea ei, ţine discursuri bombastice despre integritate şi despre nedreptatea suferită de fiul ei. Penelope este pasionată de Africa, dar frustrată în căsnicia cu Michael (John C. Reilly), un bărbat care nu-i stimulează preocupările intelectuale, dar care încearcă să se convingă pe sine de importanţa slujbei pe care o are şi care este încă băieţelul mamei în ciuda faptului că are o familie a lui.

Părinţii copilului “atacator” sunt Nancy (Kate Winslet) şi Alan (Christoph Waltz). Nancy îndeplineşte perfect rolul de soţie de om realizat şi cu bani, plictisită, frustrată de lipsa de atenţie a soţului şi preocupată de nimicuri materiale. Alan este un avocat obsedat de muncă şi de câştig, cu telefonul lipit de ureche, indiferent la nevoile soţiei şi neinteresat de educaţia copilului.

Întâlnirea începe într-un stil “politically correct”, dar, puţin câte puţin deviază. Oameni integri, înţelegători, toleranţi şi pacifişti, personajele îşi arată pe parcurs adevărata faţă.

Jodie Foster în rolul lui Penelope a fost, după părerea mea, perla acestui film. Oricum, este greu de spus cine a jucat mai bine, pentru că toţi au fost geniali trecând prin toate stările şi, chiar, caracterele, pe care fiecare rol le presupunea.

Este imposibil să anticipezi ce va urma şi încotro duc replicile, dar nu poţi să nu te amuzi când vezi oameni în toată firea reacţionând mai ceva decât copiii care le-au prilejuit întâlnirea.

Pelicula este o oglindă a societăţii care te obligă să recunoşti că, în spatele politeţii, care parcă devine o armă, şi al spoielii, se ascund interesele personale, gânduri deloc “curate”, lipsă de înţelegere şi de toleranţă.

Cu toate astea, am râs aproape tot filmul, mai ales observând că, în ciuda diferenţelor, două persoane vor găsi întotdeauna şi ceva în comun, un subiect despre care să discute, în legătură cu care să se înţeleagă reciproc şi să se alieze.

Aşadar, Carnage este unul din cele mai bune filme văzute în ultima vreme, pe care-l recomand ca “must see” şi pe care-mi doresc să-l revăd chiar curând! Smile

9 comments

  • Daca e cu Christoph Waltz e clar ca trebuie sa il vad. Il iubesc de cand l-am vazut in Inglorious Basterds. Pana si in Cei Trei Muschetari a jucat bine. Grin
    Asa ca tonight e hot chocolate and Carnage night! (De ce am senzatia ca suna aiurea?)

    • Da, joacă super şi în Carnage Smile Mi-a plăcut şi mie în Inglorious Basterds, dar în Cei trei muschetari nu prea am avut ochi pentru el că m-am enervat prea tare din cauza filmului Big Smile
      Da, sună un pic cam ciudat ciocolata caldă cu carnage Big Smile dar sigur o să-ţi placă Smile

  • da, misto filmul, am scris si eu despre el. o realizare in stil clasic cum vedem din ce in ce mai rar. si un film din care rezulta ca pentru a iesi ceva misto nu trebuie neaparat un buget mare.

  • tase

    Un film bine “construit” intr-un spatiu limitat. Imaginea defineste atmosfera generala si starea fiecarui personaj.
    Decorul apartamentului de familie educata se schimba odata cu transformarea dialogului politicos in infruntare verbala. Scena initiala in care lalelele galbene ies in evidenta este alterata de obiectele casnice aduse ulterior.
    Cele doua cupluri respectind convenientele sint prinse in cadre largi avind in fundal pereti cu tablouri si carti. In timpul disputelor personajele apar in prim planuri detaliate, iar cind isi pierd controlul in imagini miscate.
    Foarte bun filmul, cu o interpretare excelenta si deosebit de vizual.

    • Mi s-a părut că felul în care e construit respectă foarte bine ideea de teatru…
      Toţi au jucat genial şi-mi pare rău că n-am văzut nicio nominalizare la Oscar Frown

  • Pingback: Leapşă cu filme în care mi-ar fi plăcut să joc | Rontziki

  • Pingback: Cele mai bune filme văzute în 2012 | Evantaiul Memoriei

  • Pingback: Gardurile frumos vopsite ale familiilor "fericite". Cina de Herman Koch | Evantaiul Memoriei

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Notify me of followup comments via e-mail. You can also subscribe without commenting.