Platforma

În plină lectură a romanului Platforma, citesc pe bookaholic despre posibila dispariţie a lui Michel Houellebecq.

Am mai căutat pe net, dar nu am găsit încă informaţii despre reapariţie, aşa că rog pe oricine care află ceva să dea de veste. De pe Mediafax aflu că “În alte publicaţii franceze, se spune că Michel Houellebecq a decis să meargă pur şi simplu în sudul Spaniei şi să trăiască într-o zonă plină de verdeaţă, precum un Robinson Crusoe al timpurilor moderne, de unde nu intenţionează să mai revină în lumea civilizată.” Strategie de marketing sau retragere în scopuri creative (sper), ce-o fi, dar să ştim şi noi…

Revenind la Platforma…Privind-o oarecum comparativ cu Particulele elementare (nu aveam cum altfel având în vedere cât mi-a plăcut prima carte citită de Houellebecq), în prima parte comparaţia nu-i era chiar favorabilă. Aveam impresia că am de-a face cu un Houellebecq ceva mai “îndulcit”, care alege să povestească despre aceeaşi dramă a unui erou neadaptat timpurilor noastre, dar fără a mai avea în vedere ansamblul.

Parcă şi vedeam desfăşurându-se în paginile cărţii, ca un simplu exerciţiu de realitate, nişte luni din viaţa anostă a personajului, un funcţionar în Ministerul Culturii, în vârstă de 40 de ani, fără vreun impact, fără să mă frapeze ceva, iar Houellebecq fără măcar puţină “zguduire” n-ar mai fi Houellebecq.

Din fericire, presimţirile nu mi s-au adeverit, nici pe departe.

Dacă despre Particulele elementare scriam “Nu pot spune că m-a deprimat, nici că m-a şocat şi, atunci, mă întreb dacă nu cumva, undeva în adâncuri, n-oi fi deja deprimată, dezamăgită şi resemnată, de vreme ce am primit ideile lui Houellebecq ca pe ceva natural“, despre Platforma pot spune că m-a zdruncinat…nu că n-aş fi eu oricum aşa Big Smile

Ideile din Particulele elementare mi-au plăcut, m-au atras intelectual şi estetic, dar povestea din Platforma e altceva…Nu vreau să povestesc subiectul, de regulă nu o fac, iar în cazul acestei cărţi cu atât mai puţin, pentru că tocmai faptul că nu citisem recent nimic despre ea şi nu-mi aminteam detaliile poveştii i-a potenţat efectul.

Temele preferate ale scriitorului, singurătatea, depresia, individualismul şi goana după material, feminismul, consumerismul, absenţa empatiei şi altele, se regăsesc, bineînţeles, şi aici, dar, în Platforma, Houellebecq coboară din zona rece a analizei lucide şi pesimiste şi dă personajelor viaţă, iubire, stări mult mai intense şi mai autentice decât am văzut anterior la personajele lui.

A nu se înţelege că e mai optimist sau mai puţin lucid, nu, doar că realismul crud vine mult mai punctual şi poate chiar mai dur, iar impactul este mai puternic…cel puţin aşa a fost asupra mea. Şi, cu tot pesimismul şi cinismul lui Houellebecq, Platforma te lasă parcă într-o stare în care simţi nevoia să laşi deoparte orice idee de “control”, de mâine şi “să muşti” cu toate puterile din viaţă.

Şi o recomandare pentru perioada lecturii: nu strică să aveţi partenerul/ partenera pe-aproape, pentru că Houellebecq îşi dă doctoratul în erotism Big Smile ( Dacă mai erau şi unii nu foarte convinşi dacă s-o citească sau nu, cred că i-am convins Big Smile )

Mi-am petrecut ultima zi de concediu în câteva agenţii de turism. Îmi plăceau cataloagele turistice, caracterul lor abstract, felul de a reduce locurile lumii la un şir de tarife şi fericiri posibile; apreciam în special sistemul de notare cu steluţem indicând intensitatea fericirii la care erai îndreptăţit să speri. Nu eram fericit, dar preţuiam fericirea, aspiram, încă, la ea. Potrivit modelului Marshall, cumpărătorul este un individ raţional care încearcă să obţină maximum de satisfacţie pentru un preţ dat; în schimb, modelul Veblen analizează influenţa grupului în procesul de cumpărare (după cum individul vrea să se identifice cu grupul, sau dimpotrivă, să i se sustragă). Modelul Copeland demonstrează să procesul de cumpărare diferă în funcţie de produs/ serviciu (cumpărătură curentă, cumpărătură plănuită, cumpărătură specializată); iar modelul Baudrillard-Becker consideră că a consuma înseamnă a produce semne. Judecând bine, mă simţeam mai aproape de modelul Marshall.

– În trecut nu ne putem întoarce, nu cred. Ce ne aşteaptă în viitor? Femeile vor deveni probabil tot mai asemănătoare cu bărbaţii. Pentru moment, rămân interesate de seducţie. Bărbaţilor însă li se fâlfâie de seducţie, ei vor în primul rând să reguleze. Seducţia nu-i interesează decât pe câţiva inşi fără o viaţă profesională pasionantă, în general fără o viaţă interesantă. Pe măsură ce viaţa profesională şi proiectele personale vor însemna mai mult pentru ele, femeilor li se va părea mai simplu, şi lor, să plătească pentru sex; se vor orienta şi ele spre turismul sexual. Femeile se pot adapta la valorile masculine; uneori cu greu, dar pot s-o facă, istoria a dovedit-o.
– Deci, în general, mergem într-o direcţie greşită.
– Foarte greşită…am confirmat cu o satisfacţie sumbră.

Eram perfect adaptat la epoca informatizării, adică la nimic. La fel ca mine, Valerie şi Jean-Yves nu ştiau decât să utilizeze informaţia şi capitalul; o făceau în mod inteligent şi competitiv, în timp ce eu mă complăceam în rutina funcţionărească. Însă nici unul dintre noi, şi nici altă persoană cunoscută de mine, nu ar fi putut, de pildă, să asigure o relansare a producţiei industriale în cazul unui embargo  impus de o putere străină. Nu ştiam nimic despre topirea metalelor, despre fabricarea pieselor, despre materialele plastice. Ca să nu mai vorbesc despre obiectele recente, ca fibrele optice sau microprocesoarele. Trăiam într-o lume formată din obiecte ale căror procese de fabricaţie, parametri tehnici, moduri de funcţionare ne erau cu totul străine. Am aruncat o privire în jur, înfricoşat de această descoperire: lângă mine erau nişte ochelari de soare, un prosop, o carte de Milan Kundera. Hârtie, bumbac, sticlă: asta însemna maşini sofisticate, sisteme de producţie complexe.

3 comments

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Notify me of followup comments via e-mail. You can also subscribe without commenting.