Concurs: Cărţi pentru un citat!

Am descoperit recent anticariatul online Colţul Colecţionarului şi m-am bucurat să regăsesc atât de multe colecţii, autori şi titluri la nişte preţuri foarte accesibile, de la Dumas la Maupassant, Balzac şi Proust, de la Faulkner la Truman Capote, fără a lipsi Mark Twain şi Harriet Beecher-Stowe, de la Fraţii Grimm la Goethe, Heinrich Mann şi Schiller şi multe multe altele, atât literatură, cât şi filosofie, istorie, psihologie şi cărţi de diferite specialităţi (medicină, ştiinţe sociale etc).

Colecţionarii vor fi încântaţi să-şi completeze colecţiile cu reviste precum Convorbiri literare, Flacăra, Almanah Magazin şi altele din anii ’70, ’80, ’90.

În colaborare cu site-ul amintit, organizez un concurs având ca premii 2 vouchere în valoare de 35 lei, cu care puteţi achiziţiona orice doriţi de la Colţul Colecţionarului.

Iată ce trebuie să faceţi pentru a câştiga premiile:

Citaţi, citaţi, citaţi! Lăsaţi un comentariu la această postare în care să-mi împărtăşiţi citatul vostru preferat cu indicarea sursei (autor). Nu contează tipul cărţii din care l-aţi extras, contează  doar să fie un citat care vouă vă spune ceva şi, dacă-mi va spune şi mie, îl voi alege câştigător Smile

Aveţi timp până duminică 20 martie 2011, inclusiv, să-mi povestiţi citatele care v-au atins într-un fel sau altul de-a lungul timpului, iar câştigătorii vor fi anunţaţi luni 21 martie 2011. Aceştia vor fi rugaţi să mă contacteze, pentru a intra în posesia voucherului, la adresa de mail:

Ca să nu fiţi timizi în a-mi destăinui citatele apreciate de voi, dau eu tonul cu câteva din citatele notate cu pixul pe hârtie de pe vreme când nu avea blog Smile

Străbatem prezentul cu ochii legaţi; putem, mai mult sau mai puţin, să presimţim şi să ghicim ce ne aşteaptă în clipa următoare. Şi totuşi, abia mai târziu, când dezlegăm ochii şi examinăm trecutul, ne dăm seama de ceea ce am trăit şi începem să-i desluşim tâlcul. (Milan Kundera)

Patima este întotdeauna o taină şi nu poate fi desluşită şi, din păcate, este sigur că viaţa nu-i cruţă pe copiii ei cei mai frumoşi şi că adesea cei mai minunaţi oameni trebuie să iubească tocmai ceea ce îi distruge. (Hermann Hesse)

Proiecte de fericire! Voi sunteţi poate singura fericire adevărată pe pământ. (Alfred de Musset)

Bărbaţii văd obiecte acolo unde femeile văd relaţiile dintre obiecte, relaţii generate de nevoia pe care obiectele o au unul de celălalt, de nevoia de dragoste si de dorinţa de armonie. Este o dimensiune în domeniul sentimental care barbaţilor le lipseşte cu desăvârşire, o dimensiune care face ca toate femeile adevărate să nu vadă în război decât o odioasă absurditate. Am să-ţi spun eu ce e războiul: războiul e o psihoză creata de incapacitatea de a percepe relaţiile. (John Fowles)

17 comments

  • beausergent

    “N-am avut niciodată dorinţe nemăsurate sau, cum se zice, n-am privit mai larg decât pot cuprinde cu privirea doi ochi senini. Când mănânc clipesc ca o raţă albă şi ştiu că dragostea e ca o pasăre în colivie; dacă nu o hrăneşti zilinic, moare.”

    din Partea lăuntrică a vântului sau roman despre Hero şi Leandru, de Milorad Pavic, trad. Mariana Ştefănescu

  • Miaunette

    "27 aprilie. La fiecare zece ani, ar trebui să ştergi din mintea ta câteva idei pe care experienţa a dovedit că sunt false, primejdioase.
    Idei de şters:
    a)Femeile se pot simţi legate de o promisiune sau de un jurământ. E fals. Femeile nu au morală, ele depind, în ce priveşte moravurile lor, de acel pe care-l iubesc.
    b)Există o femeie perfectă cu care dragostea ar fi un lanţ de bucurii nealterate ale simţutilor, ale spiritului şi ale inimii. E fals. Două fiinţe umane ancorate una lângă alta sunt ca două vase zguduite de valuri; carcasele lor se izbesc una de alta şi gem."

    Extras din "Climate" de André Maurois

  • Mirela

    Cartea pe care o citesc acum se numeste “Arta conversatiei” scrisa de Ileana Vulpescu, o carte pe care o citesc cu creionul in mana pentru ca sunt atatea invataturi de tinut minte incat este greu sa trec peste ele fara sa le notez si sa doresc candva sa recitesc vorbele de duh si intelepciune din carte.

    Pasajul care m-a impresionat astazi pot spune ca pana la granitele lacrimilor a fost unul in care bunica Sanzianei, stramutata in Baragan in urma colectivizarii, aduce acasa, in satul natal, ramasitele sotului sau, mort la doi ani dupa mutarea acolo.
    Dupa moartea sotului – la momentul acela nu i s-a permis sa aduca in satul natal ramasitele pamantesti pentru ca “aveau domiciliu obligatoriu, vii sau morti”. Dupa moartea batranului, reconsiderandu-se situatia “chiaburilor” li sa permis intoarcerea la casele lor. Batrana a mai ramas insa inca sapte ani in acelasi loc timp in care a muncit si a strans banii astfel ca dupa sapte ani a cumparat o pereche de boi si un car, a dezgropat osemintele si de aici incepe fragmentul care m-a impresionat profund:
    “dupa sapte ani, am inteles de ce se pedepsea Bunica astfel: dupa sapte ani, si-a cumparat car cu boi, a dezgropat oasele Bunicului, le-a pus intr-un sicriu, le-a urcat in car, si-a pus intr-o ladita putinul ei avut – trei saci de faina pe care si-o luase ani de zile de la gura si-un sac de colaci alaturi cu sicriul – si-a pornit-o, intr-o zi de septembrie, din inima Baraganului spre Cernati. Pe unde trecea, barbatii se descopereau, femeile-si faceau cruce, iar ea desafacea sacul cu colaci, mereu improspatati si zicea: “Luati oameni buni. Sa fie de sufletul robului lui Dumnezeu – Vasile”. Se oprea-n cate-un sat, pastea boii si ruga cate-un gospodar s-o lase sa framante si sa coaca un cuptor de colaci de sufletul celui pe care-l ducea din straini la locul lui din neam de neam. O chemau oamenii la masa lor si pe langa colacii facuti de Bunica dadea fiecare cate ceva de sufletul lui si se uitau la Bunica si ziceau: “Brava dumitale, dada, ca duci omul sa hodineasca la locul lui”.
    “Mi-o fi destul ca doi feciori si-un ginere sint ingropati in tara straina ca, dac-as fi stiut unde sa ma duc, ma duceam si dupa oasele lor de le-aduceam. Ce sa facem, dac-asa au fost timpurile…”
    Sapte zile au batut drumul oasele Bunicului pana s-ajunga-n satul lor. Mama si cu mine ii asteptam pe Bunicul si pe Bunica, asa cum ne spusese ea, intr-o duminica la biserica(…).
    Cand s-a sfarsit slujba si-am iesit cu totii din biserica, Bunica sedea in tinda, iar carul cu boii-njugati, trasi la umbra,-n marginea drumului. (…) ”
    La groapa, dupa slujba de duminica si cea cuvenita adormirii mortilor, ” …dintr-o data, la ultimele cuvinte ale preotului, toate femeile au inceput sa jeleasca. Toate jelaniile, dar absolute toate, povesteau viata Bunicului si-a neamului sau, apoi fiecare-si povestea propria viata, rugandu-l pe Bunicul sa duca veste celor dusi din neam din cele pe care le-ndurau cei de pe pamant(…). Bunica s-a uitat in pamantul care pecetluia trecerea prin lume a Bunicului. “Te-am adus acasa, omule, acuma pot sa-nchid ohii… ” Maica a ramas in satul lor pana la moarte.

    Nu stiu daca mai sunt necesare adaugiri sau explicatii insa este unul dintre fragmentele care m-a facut sa ma simt mandra ca sunt romanca. Indiferent care este prezentul…cred ca nimic nu-mi va putea smulge din inima vreodata radacinile neamului in care m-am nascut indiferent de evolutia stiintei, indiferent de influenta atator “modernisme”.
    E un comentariu mai lung, imi cer scuze pentru lipsa diacriticelor dar am dat de articol si chiar daca nu era vorba despre concurs am simtit ca trebuie sa-l postez. Pentru ca atunci cand am vreme de zabovit trec si pe aici, draga mea si imi astampar setea cu cele de suflet!
    Mult succes si inima buna,
    drag, Mirela! Smile
    PS…am sters comentaril pentru ca la prima postare aveam niste greseli de scriere care mi-au scapat! Smile

  • beausergent

    "Daca oamenii ar sti cu siguranta, ca unele acte ale lor nu vor fi platite, nici mai curand, nici mai tarziu, nimeni n-ar mai face nimic. Omul care a renuntat la orice rasplata si lucreaza pentru ceea ce e sortit pieirii, stiind ca totul va pieri, acela e singurul om vrednic de a locui impacat in acest univers. El face, dar nu pretinde ca altii sa faca pentru el; el da, stiind ca nu va primi niciodata; el aspira spre inaltimi, stiind ca nu le va atinge; el se ofera pe sine insusi si stie ca nimeni nu-i va da pretul ce i se cuvine. Adevarata noblete a omului, eroismul sau cel mai mare, consta in a sti sa traiasca chiar atunci cand toate temeiurile vietii sunt distruse in el." Giovani Papini, Un om sfârşit

  • Rodica

    "Toate imi sunt ingaduite,dar nu toate de folos"(Sf.Ap.Pavel-Ep.I Corinteni,cap.6,12)

    Citatul are context religios,dar pentru mine se extinde in porii fiintei mele si imi ghideaza balanta alegerilor, imi disciplineaza dorinta aproape maladiva spre placere si frumos.Spun maladiva,pentru ca urmarind frumosul tind sa ma ratacesc in taramuri periculoase.E ca un dus rece,venit pe vreme calda si praf mult,revigorandu-mi optiunile.
    Citatul nu e inchizitorial,ma lasa sa ma adun din deznadejde,sa ma clarific si sa-mi reasez bastionul.Imi ofera libertate,imi ofera dragoste.Dragostea unui Dumnezeu ingaduitor si intelegator al neputintelor umane,cunoscator prin paternitate.Citind cuvintele pauline simt parca mangaierea tatalui pe frunte,in vreme de lacrimi si de suflet ghemuit in unghere intunecate.Imi ofera iertare in cantitati indestulatoare si incredere intr-o alegere buna,dupa aceea…dupa orice 'altceva' ce a stat in calea luminii mele.

  • Leila

    "Copilul e mic, dar in el e cuprins omul; creierul este stramt, dar el adaposteste gandirea; ochiul nu este decat un punct, dar el cuprinde in privirea sa orizontul." Este un citat de Alexandre Dumas-fiul, extras din "Dama cu camelii". Personal cred ca aceste cuvinte cuprind tot ceea ce insemnam noi ca oameni, cuprind totul, intregul.

  • quarrier

    Violenta e ultimul refugiu al incompetentei!
    Isaac Asimov

  • Diana

    Puține citate m-au impresionat la fel de mult ca acesta, din Tunelul, De Ernesto Sabato.

    „Parcă trăiserăm pe două coridoare alăturate sau pe două tunele paralele, fără să ştim că mergem unul lângă altul, două suflete asemănătoare în situaţii asemănătoare, întâlnindu-ne la sfârşit în faţa unei scene pictate de mine, o scenă destinată numai ei, ca un anunţ secret al prezenţei mele, al faptului că cele două cori­doare se împreunaseră, în sfârşit, şi ora întâlnirii sosise. Ora întâlnirii sosise! Era adevărat, oare, că cele două coridoare se împreunaseră şi că sufletele noastre se contopiseră şi ele? Câtă iluzie! Nu, coridoarele erau tot paralele. Doar zidul despărţitor era de data asta din sticlă pentru ca eu să-i pot vedea chipul tăcut şi de neatins… Dar zidul nu era întotdeauna din sticlă: une­ori era din piatră neagră şi eu nu mai ştiam atunci ce se petrece de cealaltă parte şi nici ce făcea ea în aces­te intervale. Mă gândeam că poate în aceste momente chipul ei era altul, că surâdea poate altuia şi că toată această poveste cu coridoarele era doar o invenţie a mea şi că, în orice caz, exista un singur tunel, întunecos şi singuratic: al meu, unde îmi petrecusem copilăria, tine­reţea, întreaga viaţă. În aceste părţi transparente ale zidu­lui de piatră eu o zărisem pe această fată şi crezusem că venea pe un alt tunel, paralel cu al meu, dar ea apar­ţinea în realitate lumii largi, lumii fără de margini a celor ce nu trăiesc în tunele. Poate se apropiase din curiozitate de una din ferestrele mele şi văzuse spec­tacolul perpetuu al singurătăţii în care trăiam. Sau poate o intrigase limbajul mut şi secret al tabloului meu. Şi atunci, în timp ce eu îmi străbăteam coridorul fără sfârşit, ea îşi trăia, afară, viaţa ei firească, agitată, ca toţi aceia care nu trăiesc în tunele; această viaţă curioasă şi absurdă în care există baluri, petreceri, ve­selie şi frivolitate. Şi se întâmpla ca uneori, când eu ajungeam la una din ferestrele mele, ea să se afle acolo, aşteptându-mă mută şi neliniştită (de ce să mă aştep­te? şi de ce mută şi neliniştită?). Se întâmpla însă ca uneori ea să nu ajungă acolo sau să uite de sărmana mea fiinţă zidită-n tunel şi în astfel de situaţii eu să-mi lipesc obrazul de sticlă şi s-o văd în depărtare surâzând sau dansând, fără să-i pese de mine, sau, şi mai rău, să n-o văd deloc şi să-mi închipui că se afla în locuri inaccesibile sau murdare. Şi atunci simţeam că destinul meu era infinit mai trist şi mai singuratic decât îmi imaginasem.”

  • andreiraduM

    Smile
    sărut'mâna, Rontzik!

    "Bărbatul: Ce sunt eu?
    Un amărât de filozof, rătăcit în jungla principiilor!
    Vântul acesta rece îmi risipeşte amintirile… Uitarea ridică o aripă de praf.
    Ştiu! Vreţi să vedeţi sufletul meu în haine de duminică! Temple, moschei, biserici… Atâta piatră pentru a venera o umbră! Nesfârşită va fi noaptea celui care a întunecat soarele"

    (Iarna in rai – V. Butulescu)

  • impropriu

    "N-am bani deloc, nici resurse sau sperante. Sunt cel mai fericit om de pe pamant. Acum un an, acum sase luni de zile, credeam ca sunt artist. Nu ma mai gandesc deloc la treaba asta: pur si simplu exist si nimic mai mult."

    Henry Miller – Tropicul cancerului

  • Escu

    "Si pe urma azi e altceva… Mi-a murit credinta in mine insumi… Cand m-ai inselat randul trecut, a fost o lovitura in plin… M-a clatinat pana la pamant, dar am suportat-o. Aveam radacini adanci… Eream altul… In dupa-amiaza aceea si pe urma toata seara si inca toata noaptea apoi, era in mine gerul unui foc mistuitor. Alergam pe strazi, cu groaza ca daca stau o clipa in loc, sa gandesc, as putea innebuni… Am venit acasa tarziu de tot… mi-am luat frunea in maini pana am cazut intr-un soi de ameteala si nesimtire. Dar cand, in zorii zilei, dupa noaptea aceea plina de iasme, in care fusesem pana la capatul lumii, am deschis larg ferestrele si racoarea diminetii mi-a navalit in odaie… mi-am umezit buzele… mi-am inviorat tamplele… Am respirat adanc sufletul tanar al zorilor si am inteles atunci ca totul e trecator in iubire… ca ma cheama o viata noua… alta viata… un ideal care nu te inseala ca o simpla pereche de buze… Si in dimineata aceea n-am venit sa-ti cersesc iubirea… caci ma simteam un pisc rece de piatra… Azi, unde as mai putea gasi sprijin si refugiu, daca iubirea ta mi-ar da o noua lovitura?… Evident, fara voia ta…"

    Gelu..intr-un dialog cu Maria. Din Jocul Ielelor de Camil Petrescu

  • Cami

    "Experience is a dim lamp, which only lights the one who bears it." Louis Ferdinand Celine

  • Colorbliss

    In spatiul supranatural zburau, nevazute, impalpabile, miriade de mici suflete care asteptau sa se incarneze. Fusesem si eu unul dintre ele si iata ca uitasem totul. Imi dadeam seama cu spaima ca aceasta lipsa de memorie echivala cu neantul.
    (Simone de Beauvoir, Amintirile unei fete cuminti)

  • val

    una dintre cele mai frumoase cărți românești ale ultimilor ani este ”Ambasadorul invizibil”,Polirom,2010, scrisă de poetul-romancier Nichita Danilov. Dacă vă pică în mână,dacă o găsiți, dacă vreți să citiți o carte românească nouă,contemporană excepțională,nu ezitați o clipă. cu toate că am în minte o grămadă de citate, din mari scriitori ai literaturii universale, din clasici, nu o să fac asta. m-a impresionat prea mult acest roman splendid, plin de înțelepciune și cu un fir narativ deosebit cu greu am ales să scriu doar două citate, dar iată-le: 1.”Moartea unora se transformă pentru alții în festin și astfel viața merge înainte,închizându-se în cerc” 2.”Mă închin.Aș vrea să mă să mă spovedesc, să spun tot ce am pe suflet, să vorbesc cuiva despre necredința de care sunt cuprins..Ar trebui să mă spovedesc, dar în fața cui? Cine e interesat cu adevărat de suferința mea? Poate că e suficient să mă spovedesc în interiorul meu. De ce să mă spovedesc în fața altora? Stând întins pe pat, îmi spun, dacă suntem făcuți după chipul și asemănarea lui Dumnezeu, înseamnă că putem să ne închinăm la propriul chip și să ne spovedim, târându-ne în genunchi, în fața lui…Numai că,uneori,acest chip al nostru e o simplă caricatură. Nu o mască, o caricatură…”

  • roxana

    "Neputând fi în prezent,tranformăm trecutul şi viitorul în prezenţe astfel încât nulitatea actuală a timpului ne uşurează accesul infinităţii lui" Emil Cioran-"Amurgul Gândurilor"

  • brightie

    "Probabil cu vremea te obişnuieşti atât de mult cu tine, închis în cercul tău nevăzut, încât nici nu mai vrei să ieşi. E ca un teritoriu pe care tălpile, brațele şi inima ta l-au trasat în jurul tău. E ca o patrie. Eşti singurul ei cetățean. Locuitorul oraşelor tale interioare. Eşti poporul tău de umbre, sentimente, manifestații de stradă, fabrici şi căi ferate, gări sau porturi, pasiuni şi iluzii.

    Sorin Delaskela, Noaptea Pisicilor Lungi

  • Alex`andra

    am vorbit în urmă cu câteva zile cu Escu şi el mi-a spus despre concursul tău. de atunci am tot avut ca un mâncărici ce nu-mi dădea pace pentru că mă aflam în imposibilitatea de a alege un singur citat, pentru mine acest lucru fiind de-a dreptul monstruos pentru că am agende pline cu astfel de citate, unde mai pui că recent mi-am făcut şi un alt blog (tofutureme.wordpress.com)special destinat citatelor , acele cuvinte din cărţi ce mi-au gâdilat mie coarda sensibilă din interior . . .
    Mi-e greu să mă decid asupra unui citat , toate sunt frumoase, aparte, toate mi-au vibrat cu ceva la vremea lor , la momentul de "Acum" al trecutului . . .
    de vreo jumătate de oră-mi tot consult agendele şi blogurile şi tot n-am reuşit să aleg dceva fără să am păreri de rău şi să mă cert de una singură că aş fi nedreaptă şi că aleg un citat în detrimentul altuia . . . motiv pentru care, la un search haotic pe blogul meu, mi-a sărit în ochi următorul citat . . .

    " Femeia e diavolul reîncarnat, machiat şi epilat. "

    şi cu asta am scăpat de tortură. am ales ceva simplu, scurt şi la obiect, creaţie proprie. ( nu că ar fi cine ştie ce , dar măcar nu mă vor certa alte citate că nu le-am ales pe ele Big Smile )

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Notify me of followup comments via e-mail. You can also subscribe without commenting.