Cele mai amintiri! :)
Nimic mai plăcut sufletului meu decât o leapşă cu amintiri…Povesteam eu mai demult pe aici despre atracţia mea spre trecut, despre cum îmi face o plăcere nebună să mă pierd în amintiri, despre cum orice perioadă din viaţa mea devine, văzută peste ani, una dintre cele mai fericite 
Nu ştiu dacă e vorba de un fel de idealizare a trecutului, de voluptatea nostalgiei sau e vorba de faptul că chiar oi fi avut întotdeauna o viaţă frumoasă, chiar dacă uneori, atunci când prezentul încă nu s-a scurs în trecut, nu am realizat…
Uite, cum vine vorba de amintiri şi de trecut, cum nu-mi mai tace gura 
)
Dacă mai e vorba şi de amintiri din copilărie, nici nu-mi mai încap în piele de nostalgie şi fericire
Am citit la LiaLia şi la Cami mărturisiri frumoase despre ce gust şi ce miros a avut copilăria, despre ce le mângâia auzul în copilărie, şi tare mi-au făcut poftă să alunec şi eu adânc în borcanul cu amintiri…
Ce gust a avut copilăria mea?! Păi întâi de toate, tre’ să spun că am fost unul din acei copii care nu voiau să audă de mâncare…
După orele de grădiniţă, când toţi copiii se duceau acasă mânaţi de foame, mamaie trebuia să vină înaintea mea şi să mă culeagă de pe drumuri cu veşnica întrebare: “Vezi că toţi se duc acasă şi rămâi singură…vino şi tu acasă, mănânci, dormi şi apoi ieşi iar la joacă cu ei. De ce nu vii şi tu acasă?” Şi acelaşi răspuns gâtuit, mai să încep să plâng: “Nu vin acasă pentru că-mi dai să mănânc!”
Eram aşa de slabă că mamei îi era ruşine să iasă cu mine cu fustiţe că cică-mi ieşeau genunchii ca la capre ) motiv pentru care cred că-mi punea muuulte haine pe mine ca să arăt ca aici:
Cu toate că nu eram o mâncăcioasă, îmi amintesc de multe gusturi…e drept, puţine au legătură cu mâncarea, cele mai multe ţin de dulciuri şi fructe…şi mai mult de o stare…Gust de mere coapte pe sobă…mmm, nici n-am început bine şi deja poftesc gust de mere acre, verzi, culese din pomi înainte de a se coace, gust de bulz cum numai mamaia mea ştie să facă, gust de lapte proaspăt muls şi de brânză proaspăt scoasă din tifon (nu ştiu cum e cu normele UE şi tifonul pentru brânză, dar pe vremea aia nu era nici o problemă , gust de pere zemoase din singurul păr văratic din grădină, gustul celor câţiva fragi găsiţi în ore de bântuit pe dealuri, gust de nuci verzi care-mi colorau degetele fix înainte să înceapă şcoala de trebuia mi le dădea mama cu sare de lămâie să le cureţe gust de zahăr candel…şi-l mai aminteşte cineva???
Tot din copilărie mă bântuie recent amintirea gustului de macaroane cu brânză. Face mama nişte macaroane cu ou şi cu brânză demenţiale, tre’ să-i cer reţeta neapărat că n-a mai făcut de mult…gustul de orez cu lapte…nu e mare lucru orez cu lapte, dar îl face mama într-un fel de eram în stare să devorez multe porţii ) gustul de gălbenuş frecat cu zahăr, da, ştiu, multora nu le place, dar eu mâncam cu maximă plăcere aşa ceva, mai întâi cu puţină cacao, după care, cu vârsta m-am emancipat şi puneam ness în loc de cacao 
Ce miros a avut copilăria mea…păi vă imaginaţi că merele alea care se coceau pe sobă răspândeau un miros divin în cameră…la fel de divin era şi mirosul de lămâiţă care intra vara prin ferestre.
Cum povesteam aici, sunt cărţi (Cei trei muşchetari, Contele de Monte Cristo, Romanul adolescentului miop şi altele) care, în memoria mea, se leagă de mirosul de fân, de mirosul de iarbă proaspăt înverzită sau de umbra făcută pe carte de coroana mărului Prezentă în memoria mea este pivniţa, invadată de răcoare şi de sentimentul că pătrunzi în altă lume, ca să nu mai spun că jumătate din pivniţă mirosea a mere, mare parte din rafturi fiind ticsite cu mere, iar cealaltă jumătate mirosea zdravăn a ţuică Mirosul de praf umed, după ploaie, şi acum îmi aminteşte de mirosul colbului de pe drumul din sat.
Nu pot să uit nici mirosul de caimac (coaja de la laptele fiert), pe care mama-l păstra şi se dădea pe faţă, iar eu râdeam de ea spunându-i că miroase a… lapte, asta ca să nu zicem nimic de animalul care produce lapte )
Amintiri muzicale din copilărie…am scris deja povestea celei mai vechi şi mai intense amintiri muzicale din copilărie aici, am mai postat diverse melodii de pe vremuri aici, dar mai am şi altele
Nu neapărat în ordine cronologică, melodii din copilărie, care rămân pentru totdeauna legate de sufletul meu:
Ce-am mai ţopăit bătând din palme când am regăsit
Sandy – Belle
Dacă nu vă dă o lacrimă sau nu vi se face pielea de găină ascultând melodia asta (răbdare să înceapă ca lumea şi să ajungă la bucata cunoscută), înseamnă că suntem generaţii diferite
Telecinemateca – This is my song
Una din melodiile preferate ale mamei, pe care i-o dedic
Jennifer Rush – The Power Of Love
Şi alte melodii, care mă fac să călătoresc în timp, pe care le ascultam pe benzi de magnetofon…unele dintre ele sunt cele care m-au “învăţat” să dansez provocându-mă la adevărate spectacole pe covorul din sufragerie devenit scenă, altele sunt cele care mi-au scris destinul de căpiată romantică până în măduva oaselor ….le ascult oricând, oricât şi nu mă satur de ele…
Joe Dolan – You’re Such A Good Looking Woman
Maywood – Rio
BZN – Blue Eyes
Adriano Celentano – Prima Pagina
Stefan Hrusca – Ochii tai
Ahhh, să nu uităm, totuşi am copilărit nişte ani buni la ţară şi Ileana Sărăroiu rămâne una din favoritele mele
Simpatica poza
Eu imi amintesc de zaharul candel, imi placea mult. Si mi-am amintit brusc de alvita, dar nu ca cea de acum, era foarte tare si foarte buna
Frumoase locurile copilariei tale si povestesti frumos despre ele!
Frumos scris.. as vrea sa-mi pot aduce si eu aminte de perioada copilariei..dar o multa perioada e about blank
@Escu: mulţam!
)
Am o idee pentru tine: hipnoză
Ce frumooooos!!! Mă bucur tare mult că ai scris, e superb totul
Te pupez tare tare!!!
@LiaLia: săr'na! Mi-a plăcut să citesc pe la alţii
şi m-a stârnit, ca să zic aşa 
Pup şi eu şi sunt cu ochii pe orice semn de la tine, pe blog sau facebook :*
ce dragalasa!!!!!!!!!!!!!!!!!
mda, m-ai atins si pe mine la coarda sensibila, insa nu reusesc sa scriu sau sa vorbesc despre asa ceva, simt ca mi se rupe ceva! cred ca inima! multi dintre oamenii copilariei mele nu mai traiesc si doar scriind fraza asta m-am umplut de lacrimi.
copilaria mea a fost un paradis si avut cele mai minunate gusturi.
In sfarsit vedem si noi o poza cu tine…daca s-a pastrat gurita aia gggggrrrrrrr!
@Rontziki: nuu.. ca cine stie ce spun!
Doamne, ce copilarie fericita ai avut! Ce amintiri frumoase pastrezi si ce frumos le exprimi. Cat de vii sunt…!!! Ti-as spune felicitari, dar vreau sa-ti si multumesc. Copilaria mea a fost diferita, diametral opusa, in Bucurestiul imbacsit de praf si de gunoaie. Au fost si parti bune, e totusi orasul natal. Il iubesc, dar ador modul cum satul formeaza o aura copilariei, amintirilor. Le-ai exprimat ca un adevarat profesionist in ale scrisului.
@clarisa: îmi pare rău să citesc că amintirile din copilărie, deşi frumoase, au pentru tine şi o încărcătură de tristeţe şi durere…din păcate, unii oameni nu rămân cu noi pentru totdeauna, nu ne consolează nimic că ăsta e mersul vieţii, dar trebuie să ne amintim de ei şi să celebrăm amintirile minunate pe care ni le-au creat.
@Black Leviathan:
) ai omis poza cu mine de aici:
http://www.evantaiulmemoriei.ro/2009/10/leapsa-in-poze.html
@QED: Mulţam mult pentru aprecieri
Şi o parte din copilăria mea s-a desfăşurat în oraş şi-mi amintesc de toate jocurile din faţa blocului, o mulţime de amintiri frumoase şi din acea perioadă, dar, e drept, anii petrecuţi la mamaie au altă aură, cum bine spui 
zaharul candel
ehee ce-mi mai placea. dar nu pot sa cred ca nu erai mancacioasa cand erai mica, cred ca esti prima persoana care povesteste asta. de obicei aud numai de copii care isi baga si intreaga fata in mancare. haha fratele meu manca spanac si cu nasul 
foarte draguta povestea ta, mi-ai si facut pofta de macaroane cu branza, yum yum! 
p.s. cat de dragalasa erai! e super tare poza
da ai dreptate, nu vazusem poza…
Dar nu-mi schimb parerea…esti un copil frumos!
@Black Leviathan: da, păi şi acum tot 1-2 ani am
, doar bretonul ăla-mi lipseşte 
)
Scumpa tare fata din poza
..imi amintesc si eu pozele de cand eram mica..si de galbenusul de ou frecat cu zahar..mm, si cu ness la fel 
ce frumusica erai !
amintiri … parca traite in alt veac, cu alti oameni in alte locuri. fiecare amanunt ne umplea imaginatia si timpul. un alt fel de a percepe realitatea.
cei de azi au o falsa impresie ca .. copilului trebuie sa-i pui la dispozitie totul, sa ii dai tot ce n-ai avut tu. fals ! copilul vede intr-un simplu bat, o bagheta magica.
@fly2sky: mulţam!
uraaaa! eşti singura persoană care împărtăşeşte preferinţa pentru ou frecat cu zahăr!!! 
@pheideas: mulţam frumos! chiar că parcă sunt din alt veac…din veacul în care copiii vedeau în capra de tăiat lemne nu doar un cal, ci chiar doi, cum povesteam în altă postare cu amintiri…
Recunosc că acum, când intru într-un magazin de jucării, rămân cu gura căscată şi nu m-aş da dusă, unele sunt atât de frumoase şi cred că aş fi înnebunit să le fi văzut când eram mică! Dar îmi dau seama că, având totul pe tavă, în forme atât de clare, copiii nu se mai pot juca creându-şi jucării din orice…Lipsa unor jucării ne provoca imaginaţia şi ne determina să găsim nişte soluţii de care fireşte că acum ne amuzăm, dar pe care nu cred că le mai vedem la copiii de acum, bombardaţi cu…orice, absolut orice…
Asa e, si uite-asa ajung se pretuiasca din ce in ce mai putin, lucruri, sentimente, oameni …
untura de peste?
groaaaaznic
@pheideas: ajung să preţuiască din ce în ce mai puţin, dar cred că ajung să fie şi din ce în ce mai nefericiţi, mai în gol de scopuri, dorinţe…
@Cami: da, era tare aiurea…şi mai era o chestie pe care mi-o dădea mamaie tot pentru poftă de mâncare, de care nu a auzit nimeni, se numea ghinţură