Şi atunci ne-au terminat

“…un portret hilar, nemilos, al corporaţiei americane văzute ca o mascaradă de comportament infantil, dublat de o competiţie pe cât de inutilă, pe atât de acerbă. Romanul este o extraordinară revelaţie prin umanitatea şi greutatea emoţională care prevalează în cele mai stranii situaţii.”

Aşa este prezentat romanul pe ultima copertă şi, firesc, m-a atras ca un magnet.

Joshua Ferris povesteşte şi analizează consecinţele crizei din domeniul publicitar asupra oamenilor care lucrau într-o companie în domeniu, criza fiind generată de explozia utilizării internetului, a spaţiului virtual. Încă de la primele pagini am fost impresionată de acurateţea cu care este redată viaţa în marile companii, de la cafeaua şi ţigara de dimineaţă până la unitatea care se creează în cadrul unei echipe prin colaborarea mai ales în timpul orelor suplimentare.

Romanul este scris la persoana întâi plural, autorul nu părăseşte nici un moment acel “noi”, ceea ce, mi se pare mie, subliniază politica bombastică a multinaţionalelor, rolul acesteia de a manipula prin intermediul acestui “noi”, prin minunata şi convingătoarea cultură organizaţională, dar şi unitatea, comunicarea care se poate naşte între membrii aceleiaşi echipe, singura care mai poate revela umanitatea din aceştia, unitate şi comunicare şubrede, gata a fi uitate la primul conflict între interesele membrilor sau în momentul în care fiecare trebuie să-şi păzească postul. Această raportare la persoana întâi plural te face, de-asemenea, să te gândeşti sau să constaţi încă o dată, că cel mai mult timp dintr-o zi îl petreci alături de oameni pe care nu i-ai ales, cu care interacţionezi forţat de împrejurări şi care, în principiu, nu sunt cei cu care ţi-ai dori să petreci atâta timp din zi, din săptămână, din lună şi tot aşa…din viaţă.

Joshua Ferris este priceput în a crea personaje credibile. Citind, nu am resimţit nici o îndoială cu privire la cei caracterizaţi în roman. De la un punct încolo însă, am considerat că a exagerat cu inserarea unor scene şi evenimente, pe care le-am găsit neautentice, neintegrate natural în roman, conduitele şi atitudinile potrivindu-se personajelor, aşa cum le conturase deja, dar pe care le-aş fi văzut mai degrabă ca pe nişte deziderate, ca pe nişte dorinţe ale lor de exprimare a frustrărilor, dorinţe refulate, de natura celor ce rămân în plan mental, nefiind transpuse în realitate.

Tot la categoria “de reproşat” ar fi faptul că, deşi spre final evenimentele se precipită şi cartea devine cumva mai interesantă, stârnind curiozitatea mai mult, pentru mesajele transmise de autor erau suficiente mai puţine pagini…sunt destul de multe fragmente din carte care nu-şi au rostul, peste care se putea sări…cu alte cuvinte, aş fi preferat-o ceva mai concentrată.

Cu toată critica adusă stilului de viaţă corporatist, manipulării societăţii în direcţia consumului, cartea musteşte, printre rânduri, de speranţă şi încredere în umanitatea încă prezentă în fiecare, prin descrierea, aşa cum spuneam, şi a unor relaţii cât de cât profunde între personaje, a unor momente de susţinere şi ajutor reciproc, prin insistatea chiar pe compasiunea sinceră şi dorinţa de a fi lângă cei care trec prin momente grele.

Am înţeles că este romanul de debut al lui Joshua Ferris şi nu mă pot abţine să nu spun că, dacă vrea să mai publice, ar fi de dorit să-şi păstreze analiza lucidă, spiritul pătrunzător şi talentul de a revela foarte realist psihologia umană, dar să-şi mai şlefuiască puţin stilul. Cartea nu este scrisă prost, m-a prins, dar nu aş considera-o literatură în adevăratul sens al cuvântului.

Este drept că transmite foarte uşor şi intens, chiar îţi creează senzaţia că asişti la o bârfă de birou, nu că citeşti o carte, dar, mai conservatoare fiind eu în ale lecturii, probabil că nu pot aprecia la justa valoare stilul de scriitură ca o bârfă Smile

Lăsând la o parte reproşurile aduse, o recomand pentru că poate ridică vălul de pe ochii multora cu privire la societatea în care trăim, indiferent că au avut sau nu experienţa vreunei mari companii, că sunt convinşi de îndoctrinările spălătoare de creiere sau creierele lor au refuzat inteligent să fie spălate Big Smile)

Câteva citate care mi-au plăcut:

“Într-un moment de luciditate, se întrebă: e oare îndrăgostită de Martin, de Martin anume, sau inima ei frântă e doar e chestiune de circumstanţă? Sentimentele ei faţă de el ar fi aceleaşi dacă mâine nu s-ar duce la spital, dacă el nu i-ar fi aranjat prima consultaţie cu atâta compasiune, dacă nu ar fi fost ultimul bărbat care-i cunoscuse îndeaproape trupul, înainte ca acesta să-i fie dureros schimbat? Apoi îi vine în minte şi răspunsul: toate inimile frânte sunt o chestiune de circumstanţă. Orice prost nefericit în dragoste este victima momentului greşit ales, a bunelor intenţii şi a deciziilor eronate luate de altcineva.”

“Dar nu numai slujbele noastre erau în joc aici, nu-i aşa? Când aveam probleme în realizarea unui afiş, era în pericol şi reputaţia noastră. În mare parte, respectul faţă de noi înşine se construise pornind de la convingerea că ne pricepeam să facem marketing, că înţelegeam cum funcţionează lumea – ba chiar că noi eram aceia care îi arătam cum să funcţioneze. Ştiam, ştiam mai bine decât alţii, ştiam atât de bine, încât eram în stare să le dăm lecţii. Folosind o varietate de medii de expresie, le puteam demonstra compatrioţilor noştri americani care le erau spaimele, dorinţele, insuficienţele şi frustrările – şi cum şi le putea înfrânge. În şase secunde vă informam că aveţi nevoie de ceva ce nici nu ştiaţi că vă lipseşte. Vă făceam să doriţi orice lucru pe care oricine era dispus să ne plătească dorea să-l doriţi. Eram nişte mercenari ai sufletului omenesc.”

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Notify me of followup comments via e-mail. You can also subscribe without commenting.