Oamenii din viaţa noastră…
Am primit zilele-astea un mail interesant. Deşi nu mă dau în vânt după astfel de mailuri şi pe unele, recunosc, rar le citesc până la capăt, mai ales dacă intuiesc că la final voi fi îndrumată să-l dau mai departe la n persoane ca să mi se întâmple nu’ş ce minune, mailul acesta chiar mi-a plăcut şi nu conţinea îndemnuri de forward.
Pentru că, de multe ori, de-a lungul timpului, am văzut nişte legături de cauzalitate în relaţiile din viaţa mea, indiferent de ce tip au fost şi indiferent dacă s-au terminat sau există încă, şi au fost momente în care mi-am dat o palmă peste frunte, la figurat, deşi obişnuiesc şi la propriu, pentru că am avut o revelaţie, un răspuns la un “de ce?”, vă invit să citiţi rândurile de mai jos şi să meditaţi. O veţi face zâmbind nostalgic, sunt sigură 
Oamenii intra in viata ta pentru un MOTIV, SEZON sau o VIATA.
Cand o sa stii care este, o sa stii ce sa faci pentru acea persoana…
Cand cineva intra in viata ta pentru un MOTIV, este pentru a indeplini o nevoie pe care ai exprimat-o.
A intrat pentru a te asista in momentele dificile, sa te indrume si sa-ti acorde suport,
Sa te ajute fizic, emotional sau spiritual.
Pot parea ca fiind trimisi de Dumnezeu si sunt.
Sunt acolo pentru motivul pentru care tu ai nevoie sa fie.
Apoi, fara vreo greseala din partea ta sau intr-un moment inoportun, aceasta persoana va spune sau face ceva pentru a aduce aceasta relatie la sfarsit.
Cateodata ei mor. Cateodata doar se indeparteaza.
Cateodata isi fac de cap si te forteaza pe tine sa adopti o pozitie.
Ceea ce trebuie sa realizam este ca nevoia noastra a fost satisfacuta, dorinta noastra indeplinita, munca lor terminata.
Rugaciunea ta a fost ascultata si acum este timpul sa mergi mai departe.
Unii oameni intra in viata ta pentru un SEZON, fiindca a venit randul tau sa impartasesti, sa cresti sau sa inveti.
Ei iti aduc o experienta de pace sau te fac sa razi.
Ei te pot invata ceva ce nu ai mai facut.
Ei iti pot da de obicei o cantitate incredibila de bucurie.
Crede, este real. Insa doar pentru un sezon.
Relatiile de o VIATA te invata lectii pentru o viata, lucruri pe care trebuie sa construiesti pentru a avea o fundatie solida emotionala.
Treaba ta este sa accepti lectia, sa iubesti acea persoana si sa pui ceea ce ai invatat in practica in toate celelalte relatii si aspecte ale vietii tale.
Se spune ca dragostea este oarba, dar prietenia este clarvazatoare.
Nu e niciodată uşor, pe moment, să descoperim lecţia, să o acceptăm şi să vedem jumătatea plină a paharului în însăşi lecţia înţeleasă, în momentele bune şi în sentimentele împărtăşite cu cineva. Sunt sigură că foarte rar se întâmplă ca un om să ne facă doar rău. În mod cert, cel puţin într-un moment al relaţiei, a făcut şi ceva bine, a fost alături de noi, ne-a ajutat direct sau indirect să apucăm pe un drum, să luăm o decizie sau măcar ne-a făcut zilele mai frumoase.
Dar foarte greu reuşim să ne detaşăm cât să fim obiectivi şi să vedem asta, atunci când un om drag a comis ceva de neiertat sau cel puţin ne-a produs suferinţă, când ne simţim dezamăgiţi. În acele momente, vedem doar răul din persoana respectivă, unii dintre noi sunt chiar mai pătimaşi şi blesteamă, metaforic vorbind, ziua în care au cunoscut-o, fără să aibă puterea de a vedea că, într-adevăr, atunci când Dumnezeu închide o uşă deschide o fereastră, că fereastra poate e deja deschisă prin lecţia învăţată şi că, poate, tot răul e spre bine.
Mai trece timpul şi reuşim să înţelegem ce, de ce şi încotro, dar, din păcate, sunt foarte mulţi cei care nu reuşesc să se desprindă de contexte, să le vadă, măcar după un timp, altfel, pentru a înţelege lecţiile. Persistă în resentimente, aruncă vina în cârca celui care a greşit evident, uitând că, indiferent de relaţie, şi ca să meargă şi ca să nu meargă, e nevoie de doi, şi regretă, nu un comportament propriu analizat, ci, eventual, că nu au avut noroc.
Refuzăm, uneori conştient, să vedem realitatea sau, şi mai des, să ne uităm adânc în noi, unde se află de cele mai multe ori răspunsurile la “de ce?”
Dincolo de ce ne propunem în viaţă şi realizăm sau nu, pentru că viaţa asta se mai întâmplă şi în timp ce noi ne facem alte planuri, cum spunea John Lennon, ea este, de fapt, un şir de lecţii. Ne sunt oferite, hai să nu zic în fiecare zi, dar, în mod constant, de-a lungul existenţei şi depinde de noi dacă alegem să le înţelegem sau să le ignorăm.
Teoria asta o cunosc.. recunosc, mai prost cu practica..dar imi revin eu
@Escu: ei, practica depinde de multe…oricum, e important să conştientizăm teoria pentru a o pune în practică
Cel mai greu e sa-i tii pe doi oameni impreuna…
@Rodica: dap, aşa este…asta cam e una din lecţiile alea de o viaţă întreagă…
În doi se completează întregul mai ușor, în cazul care nu s-a reușit de unul singur.
Timpul personal – la fel este împărțit la 2
rontziki, sarbatori FERICITE!
Fie-ti zilele de sarbatoare ca-n povesti.
@andreiradu: Mulţam frumos! Sărbători Fericite şi ţie!
Stiu mail-ul, l-am primit si eu si, la fel ca si tine, am fost impresionata. Sigur, l-am dat mai departe, fiindca are in el un adevar esential.
Analizandu-mi relatiile punctuale cu oamenii din jur, mi-am dat seama ca intr-adevar nici unul nu mi-a fost vreodata suta la suta inamic, ci am avut si de invatat cate ceva din relatia respectiva. Sunt constienta ca unele lectii mi le-am insusit doar pe jumatate sau pe mai putin… Dar apar mai tarziu momente in care "cartea" se redeschide singura la acele pagini din trecut si o noua lectie o completeaza pe cea din urma. Valurile vietii nu iarta nimic, uniformizand, netezind, aducand mai devreme sau mai tarziu totul si pe toti la un numitor comun.
Sarbatori fericite si luminate!…
@acuarele: aşa este, procesul de învăţare este în continuă desfăşurare şi mereu mai pui câte o cărămidă, mai înţelegi ceva, mai tragi o concluzie, mai înlocuieşti alta când ai alte informaţii sau vezi lucrurile din altă perspectivă…
Cât despre uniformizare şi numitor comun, nu ştiu ce să zic, depinde din ce unghi priveşti…dacă ne gândim că unii aleg să înveţe ceva din experienţe şi reuşesc asta, iar alţii nu, înseamnă că, totuşi, uniformizarea nu are loc, pentru că felul în care oamenii înţeleg să-şi trăiască viaţa diferă destul de mult…
Oamenii vin si pleaca din viata noastra, insa niciodata fara sens. Fie ca apar cu o misiune bine definita, fie ca sunt acolo pentru a ne ajuta sa intelegem ceva, sa invatam o lectie, sau chiar daca ne sunt alaturi toata viata (desi in categoria asta se inscriu cei mai putini), toti au de fapt menirea a ne ajuta sa ne cunoastem, sa corectam niste defecte sau pur si simplu sa crestem.
E foarte important sa intelegem ca odata ce sezonul sa motivul pentru care au aparut dispare, fiecare isi va continua drumul in alta directie, separat, si nu e nici o tragedie in asta. Trebuie sa luam ce-a fost bun si sa mergem inainte deschisi pentru noi experiente si noi lectii. Oricum avem nevoie de toate.
@Cami: aşa este, cam nimic nu se întâmplă degeaba, mai trebuie şi să înţelegem asta şi despre ceea ce se întâmplă şi nu ne face plăcere…la fel şi cu oamenii…important este să reuşim să învăţăm din toate, că, aşa cum spui, avem nevoie de toate lecţiile
Draga mea, textul ăsta parcă l-aș fi scris eu
) Cred foarte mult în tot ce scrie în el, dar mi-a trebuit mult timp și multe lecții ca să ajung să văd în fiecare eșec/rău/supărare/iritare și lecția ce trebuie învățată, în fiecare om întâlnit o bucățică din mine, cea care mă transform în fiecare zi, printr-o nouă experiență. Te pupez tare tare și să ai sărbători liniștie și frumoase! Abia aștept să ne vedem 
Uniformizarea o da viata insasi.
Numitorul comun e insasi marea lectie, invatata de unii in ultima fractiune de secunda, din pacate.
Tot eu sunt si Ileana…
@Acuarele: interesant ce spui, nu m-am gândit aşa…
Cristos a-nviat!
Bucuria de trăi clipa care vine de pe contrasens…
Am convingerea că şi cozonacii sunt pe măsură.
@anonim: Adevărat a înviat! Cozonacii au ieşit într-adevăr foarte buni
Pingback: Simple rătăciri…?! | Rontziki
Pingback: Lecţii de viaţă | Rontziki