Lista de dorinţe

Citind lista cu dorinţe a lui Dragoş, m-am simţit provocată să însăilez şi eu o astfel de listă.

Mi-am scris scrisoare pentru mine cea peste zeci de ani, aşa că mă gândesc să fac şi o listă cu dorinţe, ca să am unde să bifez împlinirea lor peste ani Grin

Doar e sezonul dorinţelor, nu?! Smile

1. Să călătoresc mult, mult, mult, adică să ajung cel puţin o dată pe toate continentele şi să văd toate locurile la care tânjesc…America de Sud, în mod special Smile

2. Să reuşesc să văd jumătatea plină a paharului în cele mai multe situaţii, să mă eliberez de condiţionările din interior şi din jur care fac dificilă întrezărirea a ceea ce e bun şi frumos în orice.

3. Să-i ajut pe ceilalţi să vadă jumătatea plină a paharului Smile

4. Să scriu o carte care să însemne ceva. Nu cine ştie ce best-seller, ci o carte care să schimbe ceva…ce şi cum nu ştiu încă, pentru că dacă ştiam, scriam deja Smile

5. Să trăiesc din pasiunile mele, iar munca mea să aducă celorlalţi bucurie, alinare, orice numai nu doar bani, să simt că fac ceva cu adevărat util.

6. Să joc teatru.

7. Să-i ascult pe Garou şi pe Zaz live Grin

8. Să am o cofetărie micuţă şi faină şi o florărie, cum am povestit aici.

9. Paler a spus: “Îţi trăieşti viaţa sau o înţelegi? Una din două. Nu poţi, se pare, să le ai pe amândouă în acelaşi timp.” Chiar le-aş vrea pe amândouă…

10. Şi acum, că prea am devenit serioasă cu dorinţele astea, îmi mai doresc ca pagina evantaiului de pe facebook să ajungă la 1000 de likerşi (aşa-i alint eu pe cei care dau like paginii) Big Smile

Acestea ar fi o mică parte din lunga mea listă de dorinţe…pe cele ascunse nu vi le pot dezvălui Razz

Voi ce dorinţe aveţi?

9 comments

  • Frumoasa lista, Rontziki, parca mi le-as dori pe toate dorite si de tine…
    Sa spunem ca partea cu cartea am realizat-o deja (inseamna ceva doar pe plan profesional, sa spunem) si chiar mi-as dori si eu sa il vad pe Garou live…

    Sarbatori cu bine!

    • Eh, uite că o carte legată de planul profesional nu mă tentează… Big Smile
      Dacă vine Garou în România, promit să te anunţ!
      Sărbători Frumoasă îţi doresc!

  • Cofetarie si florarie…. ce dragut Smile Eu imi doresc o ceainarie si o gradina. Ne asociem? Wink)
    As mai vrea sa invat sa cultiv legume sau macar niste plante aromatice de balcon Grin, sa calatoresc, sa experimentez cat mai multe lucruri frumoase si la fel ca tine – punctele 2 si 3. Ar mai fi si altele, dar astea mi-au venit acum in minte Smile

    • Perfect! Cofetărie şi ceainărie se îmbină la fix, iar cu florăria, cum spuneam, implică şi cultivare, deci grădină Grin
      Îţi doresc să reuşeşti să-ţi împlineşti toate dorinţele! Smile

  • hehe, si eu vreau un Garou live. Razz Dar in loc de cofetarie, mi-ar placea sa am o pensiune undeva la munte. Grin

  • nu zic ca celalalte nu sunt importante, dar punctul 5 mi se pare foarte bun (desigur ca m-am raportat si la mine…)…bafta multa si sa bifezi cat mai multe din dorintele tale! Smile

    • Cred că, în practică, la 5 am renunţat cel mai uşor Smile Am ajuns la concluzia că dacă o pasiune devine “job” şi trebuie să aducă bani, ceva acolo începe să se schimbe…şi că, deci, e suficient să trăieşti dintr-o activitate care să-ţi placă, fără a fi neapărat cea mai mare pasiune, iar dacă munca nu-ţi ocupă tot timpul şi îţi mai permite să te bucuri şi de pasiunile din timpul liber, e perfect Smile

      La fel îţi doresc şi eu, să bifezi cât mai multe dorinţe! Wink

  • Pingback: Lista de dorinţe – variantă actualizată :) | Evantaiul Memoriei

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Notify me of followup comments via e-mail. You can also subscribe without commenting.

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.